Un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost salvat de un echipaj de jandarmi după ce i s-a făcut rău în timp ce participa la slujba de Bobotează. S-a întâmplat pe 6 ianuarie, în Piatra Neamț la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din apropierea gării. În jurul orei 08:50, jandarmii aflați în dispozitivul de asigurare a ordinii publice la manifestările religioase au observat că octogenarului i s-a făcut rău și a căzut. Până la venirea ambulanței militarii au început manevrele de resuscitare care, din fericire, au dat roade.
„Echipajul de jandarmi a intervenit prompt și a constatat că bărbatul, în vârstă de 81 de ani, nu avea puls și nu respira. Prin urmare, jandarmii au început să acorde primul ajutor, efectuând manevrele specifice de resuscitare. Totodată, a fost apelat numărul de urgență 112 pentru solicitarea unui echipaj medical specializat. După câteva manevre de resuscitare, bărbatul a început să prezinte semne vitale și să respire”, a anunțat Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț
În jurul orei 09:05 bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță fiind transportat la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț pentru îngrijiri medicale de specialitate.
FOTO Jandarmeria Neamț
(G. S.)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni




