Doctorul Costache Andone, eminent medic ORL, cetățean de onoare al muncipiului Piatra Neamț, a decedat, astăzi, 26 aprilie, la venerabila vârstă de 97 de ani.
S-a născut la 27 septembrie 1919, în județul Bacău. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF “Grigore T. Popa” Iași, specialitatea chirurgie ORL. În 1973 a obținut titlul de doctor în medicină.
Între 1941-1944, a funcționat ca extern si intern (student la Medicină) la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iasi.
Între anii 1945-1949, a fost medic secundar, medic specialist și asistent universitar la Facultatea de Medicină „Gr. T. Popa” Iași și la Clinica ORL a Spitalului „Sf. Spiridon” Iași.
Între anii 1949-1984, a funcționat ca medic primar, șef al secției ORL a Spitalului din Piatra Neamț, secție pe care, de altfel, a înființat-o.
Doctorul Costache Andone a fondat echipa de volei feminin Unic Piatra Neamț și a avut o contribuție esențială în viața echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț.
Înmormântarea va avea loc joi, 28 aprilie, ora 12:00, la cimitirul Eternitatea.
Despre realizările doctorului Costache Andone, Mesagerul de Neamț a scris AICI. (Mesagerul de Neamț)
4 comentarii
A fost unul dintre oamenii care mi-au marcat existența.
L-am cunoscut, liceană fiind, acum peste treizeci de ani.Dincolo de sfaturile pe care mi le-a dat pentru întreaga viață, dincolo de devotamentul, acuratețea acțiunilor sale care inspirau încredere că tu, cel bolnav,vei învinge, mi-au rămas în memorie, paradoxal, flash-uri:femeia de serviciu ștergând în fiecare dimineață la ora șase frunzele unui filodendron din cameră, plintele negre strălucind de curățenie, atenția de vultur a medicului la instrumentarul variat, care frigea (adus de la sterilizare), baia impecabilă, ochii recunoscători ai pacienților mici și mari, șoaptele noastre -căci nu îndrăzneam nici să vorbim, ca să nu-L deranjăm.Veniserăm ca într-un templu de unde aveam convingerea că vom pleca sănătoși.
Doamne, dă-I odihnă veșnică!
Pentru toți doctorii asemenea dumnealui:
Requiem aeternam dona eis, Domine,
et lux perpetua luceat eis.
Requiescant in pace. Amen.
Dumnezeu sa-l ierte !
Dumnezeu sa-l odihneascain pace.
Dumnezeu sa îl ierte. El m a ajutat și pe mine când eram mica . Este cineva care ii duce mai departe pasiunea , priceperea și devotamentul?