Patrimoniu: Biserica din Bârgăuani, lăcașul cu altarul crăpat în două

Ridicată acum 150 de ani, pe cheltuiala Caimacanului Vogoridi, biserica parohiei “Sf. Ioan Botezătorul” din Bârgăuani, este cel mai proaspăt monument istoric din județul Neamț, pus sub protecție de la jumătatea lunii martie 2016. Decizia directoarei Direcției pentru Cultură Neamț de a demara procedura de clasare a fost urmare a agitației gospodinelor din sat. Aflate în minoritate, într-o comunitate majoritar catolică, femeile ortodoxe s-au gândit că n-ar fi rău să dea cu un var pe sfânta biserică și să astupe cu niște ciment crăpăturile care brăzdează zidurile.

Astfel de „operațiuni”, chiar dacă ar putea fi încadrate, cu îngăduință, în categoria „curățenia de Paște”, nu doar că n-ar rezolva nici pe departe problemele pe care le are construcția, dar n-ar avea nicio șansă de a aduce lăcașul la nivelul la care să câștige competiția cu celelalte biserici din comună. Iar diferența dintre bisericile catolice (bine îngrijite) și cele ortodoxe, indiferent de statutul lor, este vizibilă. Biserica din Bălănești, singurul monument important din comună până la declanșarea procedurii de clasare pentru ctitoria Caimacanului Vogoridi, este deținătoarea tristului record de a se afla în restaurare de un sfert de secol și a devenit adăpost pentru păsările cerului, în vreme ce oamenii se înghesuie la slujbă într-un prăznicar adaptat noilor nevoi. Pe site-ul Primăriei Bârgăuani, pe prima pagină sunt prezentate exclusiv fotografii ale bisericilor catolice, sub titulatura „biserici și monumente”. Abia pe pagina a doua apare și monumentul a cărui situație pare de nerezolvat, pentru că, din banii destinați renovării, constructorul a făcut un gard, care nu apărea în proiect, iar acum nimeni nu știe cum să rezolve problema și să găsească fonduri pentru terminarea lucrărilor.

Al doilea monument este într-o situație la fel de tristă, deși, așa cum pare, lăsat în voia vremurilor, este o adevărată comoară. Ridicat pe o colină, cu rol de biserică domnească la vremea ctitoririi (1845), lăcașul are toate atuurile pentru a fi înscris în lista monumentelor istorice. În primul rând, arhitectura, apoi vechimea și patrimoniul.

Catapeteasma este cea originală, pictată de un necunoscut, care s-a „plimbat” prin toate registrele și a făcut un iconostas într-un amalgam de stiluri, care-i dă o frumusețe aparte. Tot originale sunt și clopotele. În schimb, sunt și câteva intervenții de dată mai recentă, nu cu mulți ani înainte de 1992, când a avut loc resfințirea bisericii. Atunci s-au adăugat niște contraforturi, ocazie cu care s-a „umblat” inclusiv la fundație, și a fost construit pridvorul. Astăzi, contraforturile s-au distanțat vizibil de zid, iar funcția de rezistență, dacă a existat vreodată, a dispărut cu desăvârșire. Dar cel mai mare risc pentru stabilitatea construcției sunt crăpăturile profunde ale pereților, cel de la altar fiind brăzdat de sus, până la temelie de o fisură completă pe toată grosimea zidului. Este evident că biserica are nevoie de o consolidare rapidă, făcută de specialiști, care să țină cont de statutul de monument istoric la care aspiră. Însă, în condițiile în care demersurile pentru clasare de abia au început, „rapid” poate însemna cel puțin câțiva ani.

„Am declanșat clasarea în regim normal, situație în care nu este necesară efectuare unei expertize”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. „M-am lecuit de clasările în regim de urgență, pentru că proprietarii unor imobile, care au toate atuurile pentru a fi declarate monumente, nu au bani pentru expertizele obligatorii și atunci lucrurile se lungesc și se complică. În regim normal, este prevăzut un termen de 12 luni în care să fie întocmit dosarul cu toate documentele necesare pentru clasare, iar în această perioadă imobilul este sub regim de protecție. Am trimis deja adresă la Primăria Bârgăuani, pentru că una din problemele urgente care trebuie rezolvate este cea a actelor de proprietate. În privința lucrărilor de consolidare și restaurare, trebuie făcut un proiect cu sprijinul arhitecților și pus în practică de o firmă specializată”.

Nimeni nu știe din ce motiv au crăpat, de sus până jos, pereții bisericii, care au peste un metru și jumătate grosime.

Patrimoniu: Biserica din Bârgăuani, lăcașul cu altarul crăpat în două

Este posibil ca lucrările de adăugire – făcute, se pare, în grabă, ca să pregătească biserica pentru resfințire și, în acest scop, să-i asigure funcționalitatea unui lăcaș de parohie, cu pridvor și cafas (balcon pentru cor) – să-i fi afectat grav fundația. În egală măsură, este posibil ca alunecările de teren și cutremurele petrecute de-a lungul anilor să fi avut un „cuvânt” greu de spus. Până la urmă, în momentul de față, cauzele contează doar în măsura în care ar putea avea efect și în viitor, iar stabilitatea solului trebuie „cercetată” de specialiști. Urgența este, însă, stabilitatea construcției, care, e adevărat, n-a ajuns să aibă fisuri în care să încapă piciorul unui om – criteriul invocat de un distins domn care a condus acum mulți ani Direcția pentru Cultură. Dumnealui obișnuia să le spună preoților că o biserică se află în stare de pericol abia când crăpăturile sunt atât de mari încât piciorul unui om zdravăn „intră lejer” în zid.

* Fostă mănăstire, acum biserică pentru nici 150 de suflete

Date amănunțite despre istoricul lăcașului de cult nu se cunosc. Actualul preot paroh, Mitrea Popuțoaia, care slujește la Bârgăoani din 1998, n-a găsit niciun fel de documente despre trecutul bisericii când a preluat parohia. O parohie mică, de doar 150 de oameni „cu tot cu copiii plecați la oraș”. Părintele nu vorbește mult, pentru că trebuie să respecte regulile de ascultare rânduite de Biserică. Ne spune doar că a căutat și el informații despre istoric, dar, în afară de numele ctitorului, care este cert, și de ipoteza că lăcașul ar fi fost cândva mănăstire, n-a găsit mai nimic. Și, până la urmă, s-a consolat, în ideea că, oricum, istoria e scrisă de învingători. În schimb, având drept punct de pornire istoria artei studiată în liceu, și-a dat seama că biserica, în ansamblul ei, reprezintă o valoare. Și a avut grijă de patrimoniul pe care l-a preluat. Fiecare icoană și fiecare obiect au fost inventariate și păstrate cu mare grijă. Despre investiții cu greu poate fi vorba. Prin eforturile întregii comunități, abia a fost schimbată instalația electrică acum 8 ani, dar la un proiect serios de restaurare, care ar costa incomparabil mai mult, n-are nimeni curaj să se gândească. Clasarea bisericii și obținerea fondurilor de la Ministerul Culturii sau printr-un proiect european sunt singurele șanse pentru ca lăcașul, vechi de mai bine de 150 de ani, să rămână în picioare, ca un străjer singuratic pe colina satului.

Biserica nu are cimitir, dar nici prăznicar, deși – după cum spun oamenii – a existat la un moment dat intenția construirii unei case pentru pomenirea celor plecați la Domnul. Ba chiar s-au adus materialele de construcție în curte, însă, într-o noapte, au dispărut absolut toate. Așa se face că acum praznicele se țin ori acasă la familia răposatului, ori în sala căminului cultural. Iar acest disconfort, care se adună la neglijarea bisericilor ortodoxe din comună, le dau argumente sătenilor să se considere discriminați și să spună că pe ei nu-i ajută nimeni, dau au încredere și nădejde la bunul Dumnezeu.

Cristina MIRCEA