Plutonierul Buțurcă: ”O decizie luată de capul tău te poate costa cariera”

Cea mai recentă glumă care se face despre plutonierul major Cătălin Buțurcă, în echipa de pompieri de la Detașamentul Piatra-Neamț unde lucrează, este legată de inaugurarea mall-ului Shopping City, programată pentru 1 decembrie. Colegii îi spun că sigur Delia s-a interesat dacă este el de serviciu, ca să nu riște să-i fie oprit concertul, cum s-a întâmplat cu Carla’s Dreams.

Aventura ”națională” a plutonierului Buțurcă a început cu acel concert, pe care a decis, de unul singur, să-l oprească, după ce și-a imaginat, pentru o secundă, cam ce s-ar fi putut întâmpla dacă oamenii intrau în panică și ar fi ajuns să se calce în picioare unii pe alții.

Pentru câteva zile, Cătălin Buțurcă a fost erou național. S-a scris despre el în presa centrală, s-au dat știri pe televiziunile din Capitală, s-a spus că a evitat ”un nou Colectiv”. La unitate, însă, a fost recompensat cu niște bani în plus la salariu, vreme de 6 luni. N-a fost avansat nici de Ziua Pompierilor, nici de Ziua Națională.

Între timp, dincolo de intervențiile ”obișnuite”, deși are talentul de a se băga unde e pericolul mai mare, pentru că doar acolo se simte cel mai util, a mai punctat o ”ieșire la rampă”, când a decis să oprească accesul în sala cinematografului Dacia Panoramic, la lansarea candidaților PNL (se pare că staff-ul partidului nu s-a interesat dacă este el de serviciu). Nu i-a păsat că era o manifestare politică sau că ar fi putut ieși discuții. În momentul când deja s-a atins capacitatea maximă a sălii a oprit accesul, pur și simplu. Și, din nou, a luat decizia corectă și legală. Bine că n-a fost de tură la balul bobocilor de la Polivalentă, că ar fi fost în stare să urmărească dacă se respectă autorizația și dansează fix 150 de persoane pe teren, în vreme ce nu mai mult de 1.100 stau în tribune.

Dincolo de rigoarea cu care-și face meseria, Cătălin este un om absolut obișnuit, cu bucuriile și cu durerile lui, dar permanent fidel unui principiu pe care nu-l încalcă niciodată. Nu se joacă cu focul! În nicio privință.

– Concertul de la mall a fost evenimentul care ți-a marcat cariera?

• Da, pentru că, până atunci, deși trecusem, ca popor, prin experiența ”Colectiv”, nimeni n-a avut curaj să oprească un eveniment. După Carla’s Dreams, au început și alții, prin diverse locuri din țară. Evident, dacă nu cunoști legislația, preferi să lași lucrurile așa, sperând că nu se va întâmpla nimic. Însă asta nu e o atitudine de profesionist. Bineînțeles, atunci, pe loc, când trebuie să iei o astfel de decizie rapid, nu e nimic simplu. Te gândești că, dacă iese ceva prost, te costă cariera. În același timp, te gândești, însă, că viața unor oameni este pusă în pericol cu adevărat.

– De regulă, într-o situație tensionată există, poate bizar pentru cei care n-au trecut prin așa ceva, și momente plăcute. Care a fost momentul frumos din tot ce s-a întâmplat la mall?

• Sentimentul nemaipomenit că am lucrat cot la cot cu un șef de instituție: doamna doctor Dorice Albu, șefa Serviciului Județean de Ambulanță. E un om special, care se implică foarte mult în ceea ce face și care a tratat fiecare tânăr leșinat la concert ca și cum ar fi fost propriul ei copil. Iar acolo, în primă fază, n-au fost decât un echipaj de la SAJ, eu și un coleg paramedic. Asta în vreme ce tinerii și copiii cădeau din picioare unul după altul. Dacă se îmbulzea lumea sau se spărgea un geam și începeau să cadă oameni de la etaj, cu siguranță capacitatea de intervenție ar fi fost depășită, iar consecințele… nici nu vreau să mă gândesc.

– Vrei să spui că a fost mai greu la mall decât la incendiul de la piața centrală sau cel de la Vestel?

• Cu focul sunt deja obișnuit. Sunt automatisme formate în atâția ani de intervenție, nici nu mai trebuie să gândesc foarte mult mult înainte de a acționa. La mall a fost altceva.

– Dar la cinematograf?

• Acolo a fost mai simplu, pentru că am luat decizia când mi-am dat seama că, dacă e nevoie de acces spre căile de evacuare, deja e problematic. Erau mulți oameni în picioare și toate scaunele ocupate. Bineînțeles a fost, iarăși, o decizie proprie. Până raportam, până așteptam să primesc o aprobare, ar fi intrat și cei care erau afară și s-ar fi umplut sala la refuz, încât chiar nu se mai putea trece pe niciun culoar.

– Nu ți-a fost frică pentru cariera ta? Mai ales că era o manifestare politică și aici nu prea știi unde dai și unde crapă?

• Eu nu am privit-o ca pe o manifestare politică. Era o aglomerare de persoane la capacitatea maximă a unui spațiu. Legea spune că ai voie să iei decizii în situații fortuite. Evident, răspunzi și dacă le iei, și dacă nu le iei. Se pedepsește și inacțiunea. Dacă la mall nu opream concertul și ar fi murit cineva, aș fi răspuns. Același lucru este valabil și pentru manifestarea politică. Dacă s-ar fi întâmplat ceva și avea de suferit vreo persoană – mai cu seamă una importantă – cu siguranță aș fi fost tras la răspundere că n-am acționat din timp.

– Decizia ta de a te înscrie la concursul pentru funcția de purtător de cuvânt al ISU Neamț, pentru mine, ca om care te știu cât de cât și nu te văd trăind decât la intervenție, a fost surprinzătoare. Așa că-mi permit să te întreb: ce ți-a venit?

• Mă gândeam că merg la intervenții ca să dau comunicate, dar mă bag în foc, adică o să fiu omul în plus care să ajute. Nicio clipă nu m-am văzut stând pe margine să fac poze. Dacă nu era un Nomex (costum de protecție împotriva flăcărilor – n.red.) în plus, mi-aș fi cumpărat unul.

– De acord cu tine. Dar purtătorul de cuvânt, când merge la o intervenție, stă pe margine, vorbește la telefon și dă informații ziariștilor, nu se bagă în foc.

– Aș fi fost un purtător de cuvânt atipic.

– Eu nu cred că ești făcut pentru asta. Un om care aude mașina de pompieri trecând pe sub fereastră, se îmbracă în viteză și pleacă după ea să-și ajute colegii, el fiind liber, nu ”spune” deloc că i-ar prinde bine o altfel de viață.

• Nu mai fac din astea, m-am vindecat. Am auzit ceva vorbe după incendiul de biserică de la Dochia. Nu știu cine le-a lansat și nici nu mă interesează. Știu doar că era un ger crunt și, la două noaptea, am coborât din mașina mea, în fața blocului, aproape dezbrăcat. Aveam toate hainele ude și tremuram ca un câine. A doua zi cineva și-a pus problema că nu aveam aprobare pentru părăsire de garnizoană. Ieșisem din Piatra-Neamț. Să merg la un incendiu, în timpul meu liber. Și am salvat o icoană. De atunci nu m-am mai dus.

– În afară de regretul că nu ai fost recompensat cu o avansare pe care, ca militar, ți-o dorești foarte mult, mai ai și altele?

• Se spune că, dacă ajungi la 45 de ani în meseria asta și ai spatele întreg, se cheamă că n-ai fost pompier. Eu mi l-am stricat de la 27 de ani și acum am 35. Dar nu l-am stricat la intervenții, cât la antrenamentele pentru lotul sportiv. Am participat la 5 competiții la faza regională, pe Moldova, și la 3 la faza națională, pentru că mi s-a promis că voi fi avansat. Am concurat la toate probele, au fost participanți care au concurat doar la două. Eu, de obicei, eram la toate 4 și la toate am obținut rezultate. Și antrenamentele, combinate cu 13 ani de carieră, mi-au făcut rost de 3 vertebre tasate la coloana cervicală și una în zona lombară, care deja promite o hernie de disc. Dar am și o ”mulțumire”, care, din nou, mă face unic: sunt singurul multiplu participant la faza națională care n-am fost avansat.

– E vorba doar despre uzura fizică, nu există și o uzură psihică?

– Fizicul are cel mai mult de suferit. Psihic, te fortifici. Începi să-ți dorești intervenții care să te surprindă. Când am fost la Roznov și ardea fabrica ”Butoiul”, am văzut cerul roșu și mi-am spus ”aici e de mine”. Când am ajuns, am constatat că e o intervenție banală. M-ar surprinde un incendiu la etajul XII al Hotelului Ceahlău sau la Köber, să fugă toată lumea și eu să mă îndrept într-acolo. Mă înscriu perfect în horoscop. Sunt Berbec, zodie de foc. Iar la noi, la intervenție, la pensiunea de două margarete cum glumim între noi, există o atmosferă extraordinară și un spirit de echipă inegalabil. Și, cu siguranță, acest lucru te face să-ți dorești intervenții dificile, în care să arăți că poți. Că se poate! Un camarad se descoperă la intervenție sau pe câmpul de bătălie, nu atunci când stai ușă în ușă cu el.

– Pe plan personal, tot zodie de foc?

• Pe plan personal, am parte de o persoană deosebit de frumoasă și deosebit de inteligentă, pe care-mi doresc să o păstrez toată viața lângă mine, pentru că este singura femeie pe care am iubit-o vreodată.

– Vin sărbătorile, ce-ți dorești să-ți aducă Moș Crăciun?

• Sincer? Un turbojet pe care să-l donez băieților la spălatul autospecialelor…

Cristina MIRCEA