După un ger zdravăn, care a înghețat bocnă tot orașul, inclusiv fisurile din conducte, astăzi, 14 ianuarie, a fost soare și câteva grade cu plus în termometre. O bună ocazie pentru ca fisura dintr-o conductă, care traversează Cuiejdiul prin dreptul blocului unde-și are sediul CAR Pensionari la parter, să se dezghețe și să arunce un jet serios de apă taman în albie. Ore în șir a țâșnit apa, și nu puțină, dar fiind week-end, e mai greu cu intervențiile. Însă cel puțin „arteziana” are un scop și le face ziua mai interesantă celor care se duc să se pozeze lângă noua „atracție” a orașului.
C.M.