0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Absolventul de elită al Școlii Bălțătești

”Este copilul de nota 10. Aceasta este media claselor V-VIII pentru șeful de promoție al Școlii Bălțătești”, a spus despre Gabriel Pâslaru directoarea Cătălina-Elena Gheorghiu care i-a urat să-și păstreze acest titlul și după încheierea studiilor liceale.”Este un copil însetat de cunoaștere, plin de curiozitate, căutând și cercetând mediul școlar și uman. A primit o educație deosebit de frumoasă, din familie, care i-a fost și îi este temelie în lumea în care s-a avântat să o cucerească. În toți anii de gimnaziu, elevul Gabriel Pâslaru a participat la diferite competiții școlare și extrașcolare, obținând rezultate foarte bune. Ultimile concursuri la care a participat au fost Olimpiada județeană de limba și literatura română, unde a obținut premiul al II-lea, și Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, organizat la Iași, unde a a fost răplătit cu două premii speciale și un premiu de participare”.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Gabriel Pâslaru consideră că nu ar fi putut dobîndi acest titlu de șef de promoție fără susținerea familiei și fără implicarea tuturor profesorilor care l-au sprijinit și l-au ajutat să obțină media generală 10 în decursul celor patru ani.

”Să fiu șef de promoție, pentru mine, este o onoare. Cu această ocazie aduc mulțumiri tuturor și sper să fie mândri de mine și de acum încolo. Cei patru ani de gimnaziu au simbolizat pentru mine sursa majorității cunoștințelor pe care le dețin astăzi. Deși au trecut rapid și nu mai este nicio cale să îi retrăiesc, am rămas cu o mulțime de amintiri de neuitat”.

Absolventul de elită al Școlii Bălțătești vrea să urmeze cursurile Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, la profilul matematică-informatică, fiindcă pe viitor și-ar dori o carieră în domeniul IT. La Evaluarea Națională a obținut media 9,95, situându-se pe un merituos locul 8 pe județ. ”Subiectele au fost accesibile, reușind să obțin note foarte mari, în ciuda emoțiilor imense pe care le aveam”, a precizat Gabriel Pâslaru. El a fost notat cu 10 la limba română și cu 9.90 la matematică. (Ana MOISE)

pietricica turism
Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*