Acasă Actual Vânători-Neamț: Festivalul Internațional de Muzică “Copilăria-Un poem”, o reușită

Vânători-Neamț: Festivalul Internațional de Muzică “Copilăria-Un poem”, o reușită

DISTRIBUIȚI

Duminică, 2 iulie, la Centrul Cultural „Mihail Sadoveanu” Vânători-Neamț, a avut loc cea de-a treia ediție a Festivalul Internațional „Copilăria-Un poem”, un maraton muzical de 14 ore, la care au participat peste 400 de copii.

Juriul festivalului a fost format din poetul Daniel Corbu,  Claudiu Luchian, de la Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Piatra Neamț, Cosmin Aurelian Axinte, fondatorul formației de muzică Instrumental-Suceava, Diana Pricop, membră în Ansamblul Arcanu-Suceava, Gheorghe Smău – profesor de muzică și Alexandru Ciubotaru – profesor de educație fizică. Moderatorul evenimentului a fost Mihai Mocănașu, fiu al satului și un membru activ al societății civile din comuna Vânători-Neamț.

Câteva impresii despre festivalul de la Vânători-Neamț am primit de la doamna profesoară Doina Paga, coordonatorul proiectului: „Acest festival a fost o oportunitate pentru toți copiii care au dorit să pună în valoare munca lor, a coordonatorilor și a părinților care îi susțin. Sala de spectacol a devenit neîncăpătoare, comuna noastră devenind pentru o zi gazda culturii și a talentului, cei veniți de departe au putut admira între două momente și frumusețea împrejurimilor.  Deși am fost o mână de oameni care am muncit pentru organizarea acestui eveniment (domnișoara director Elena Petrariu, colegele mele Nadia Sângeap, Ionela Ababei, Gina Cozma, Anca Ipate) am reușit să ne ridicam la așteptările participanților, cuvintele și aprecierile lor fiind pentru noi o adevărată motivare pentru a continua. În concluzie, activitatea și-a atins scopul mai mult decât ne-am fi așteptat, am contribuit la gravarea numelui comunei noastre în cartea cunoașterii”.

Și un părinte venit cu copilul tocmai de la Galați, la festivalul de la Vânători ne-a mărturisit câteva impresii, la finalul evenimentului: „Felicitări, organizatorilor! Cu toate că a fost organizat într-o localitate micuță, cu resurse evident mai mici decât ale orașelor mari, a fost organizat foarte bine! Mult mai bine decât alte festivaluri cu pretenții, cu bugete incomparabile. Probabil au compensat voința, bunele intenții și sufletul mare al organizatorilor! Mulțumim încă o dată, mai venim pe la dvs!”, a mărturisit domnul Cosmin Gheorghiță.

“Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul doamnei primar, Maria Petrariu, care a fost alături de noi și a contribuit material și spiritual la bunul mers al activităților. O muncă titanică a depus și prezentatorul nostru Mihai Mocănașu, cel care a rezistat eroic atâtea ore, în picioare, și care a avut câte un cuvânt de încurajare pentru fiecare concurent și a presărat pe ici pe colo și câte o vorbă de duh pentru a păstra zâmbetul pe fețele tuturor, în ciuda oboselii”, a mai adăugat la finalul festivalului, prof. Doina Paga.

Trofeul Festivalului a fost obținut de ȘERBAN MARIA- MAGDALENA de la Clubul Copiilor Târgu Neamț, coordonator OȘLOBANU SÂNZIANA.

Premii obținute de comuna Vânători – 10 premii și 2 trofee pe secțiuni:

  • două trofee la secțiunea ARTĂ DRAMATICĂ, obținut de tupa de teatru VIS DE COPIL, care activează în cadrul proiectului TIMPUL LIBER, ALTFEL, coorodnată de DOINA PAGA și la secțiunea  GRUP VOCAL/GRUP VOCAL INSTRUMENTAL, de formația vocal -instrumentală MUGURI NOI, din cadrul aceluiași proiect, coordonată de NADIA SÂNGEAP
  • 4 premii I (Lica Flaviana-muzică ușoară, grupul Româncuțele-grup vocal, formațiile Dor Vînătorean și Dor Vînătorean junior,
  • 4 premii II- (Ghiauru Vasilica-artă dramatică, Irina Mihaela-muzică ușoară, același ăremiu și la muzică ușoară, formația de dans modern Ardent
  • 2 premii III- (Ghiauru Vasilica-muzică populară, Enache Gabriela-muzică ușoară. (C.T. STURZU)
pietricica turism

Lasă un răspuns