Acasă Actual A murit Liviu Valer Guțiu, unul dintre constructorii Barajului Bicaz

A murit Liviu Valer Guțiu, unul dintre constructorii Barajului Bicaz

48
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Liviu Valer Guțiu, unul dintre inginerii care au participat la construcția barajului de la Bicaz, a încetat din viață în dimineața de 8 august 2017. A fost șef de șantier la Trustul de Construcții Hidrotehnice Bacău, în perioada în care au fost construite hidrocentrala Stânca Costești și hidrocentralele de pe Siret: Galben, Răcăciuni, Berești și Călimănești. Un interviu cu Liviu Valer Guțiu, scris în anul 2014, puteți citi mai jos. Este despre întâmplări din perioada construcției barajului de la Bicaz, despre întâlnirile cu liderii comuniști ai vremii, dar și despre infrastructura din România în acea perioadă.

Liviu Valer Guțiu va fi condus pe ultimul drum mâine,10 august. Slujba va avea loc la ora 10.30 la cimitirul Sfânta Vineri din București. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!

– V-ați întâlnit de multe ori cu Nicolae Ceaușescu?

– De vreo două ori, dar, dacă nu începea treaba la Bicaz, era moartă activitatea hidro și era păcat. Că și-așa suntem noi ultima țară în ”Eropa”, că așa zicea Ceaușescu. El, săracul, nu putea zice Europa. Pe Siret trebuia să fie construite 17 hidrocentrale. De actualitate este și acum Siretul și, în același timp, de dat exemplu ce batjocoră s-a făcut în România cu energia electrică. Polonia și-a rezolvat în proporție de 90% potențialul hidro. Apoi, toate țările astea, Franța, Germania, sunt tâmpite? Până și Bulgaria are 70%. Noi avem Bistrița cu 12 hidrocentrale, Oltul, o bucată din Siret, o altă hidrocentrală începută și neterminată, pe Mureș. Gândiți-vă, Ceaușescu a dat ordin să se continue lucrarea la Călimănești – Vrancea. Aveam 800 de mașini, iar Dăscălescu mă presa că începuse Nucleara la Cernavodă. Însă TCH-ul însemna Guțiu, iar toată stația de pompe, care era cea mai mare din Europa și avea capacitate de 255 mc/s, era necesară răcirii alveolelor celor cinci reactoare. Am înțeles că acum se lucrează la al treilea reactor. Noi am avut două sarcini. Să facem lucrările de injecție în jurul alveolelor, ca să nu se infesteze pânza freatică, și, al doilea obiectiv, să facem stația de pompe, ca să ridice apa la 40 m, cu 50 mc/s pentru fiecare centrală. Stația trebuia făcută toată, iar eu trebuia să duc acolo aproape 1.000 de oameni. Am reclamat că nu pot în trei minute să duc oamenii acolo, apoi nu pot să desființez un colectiv pentru că nu ai treabă astăzi. Nu ai acum, dar mâine, poimâne ai nevoie de ei.

”Important nu e că avem energie destulă, ci să ai apă rezervă în caz de secetă”

– Concret, care este situația pe Siret?

– Siretul are 17 hidrocentrale prevăzute. A început ceva la Botoșani. Acolo, unitatea mea a făcut un baraj de alimentare cu apă a orașului Botoșani, iar la Bucecea este o stație foarte mare. Dacă se mai făceau, încă 2-3 dintre acestea, nu era distrus Vadu Roșca. Am să spun până la moarte. Vadu Roșca, așa cum făcusem Galbeni, Berești, Călimănești, începusem Movileni, dar mai era încă una, la Suraia-Vadu Roșca, era bine să le fi terminat, dar le-au îngropat. Este păcat, pentru că, pe Siret, din 17 hidro, s-a lucrat doar la 5. Mai era Cosmești și încă una, apoi le-au închis. Se lucrase în procent de 50%. Important este să luptăm să nu se distrugă hidroenergetica românească. Spun cu tărie: este o crimă! Important nu este faptul că avem energie electrică destulă. Prin amenajarea Siretului, important este să creezi apă rezervă în caz de secetă. Când o să fie secetă, de pomană urli! Că astfel de lucrări nu se pot face în trei zile… Avem potențial hidroenergetic și pentru doi ani de secetă. Dacă nu se fac hidrocentrale, dacă nu se fac acumulări, îngheață totul. Când faci o hidrocentrală, nu o faci doar pentru acumulare cu apă. Dacă te urci într-un elicoper și vezi numai pe Siret cum sunt digurile, cum intră apa din centrala din amonte… Totul este o frumusețe! Și apoi vezi în aval Movileni, Cosmești și ți-e greață unde, un kilometru în dreapta, a rupt Siretul. Așa a rupt Moldova, Crișurile și așa se distrug toate.

Hidrocentrale nu se fac numai pentru energie. Avem energie, dar ar trebui să faci hidrocentrale, pentru că energia este cea mai ieftină, 3 bani prețul de cost. L-au umflat alții, nesimțiții, pentru că atât este: 2-3 bani. Când femeia de serviu este plătită cu 2.500 lei, cum era la RENEL, că erau bârfiți, iar directorul avea în jur de 20.000 lei, cam atâta avea și directorul de hidrocentrale… Nu se poate! Apoi, vezi Trotușul, care a rupt, ca și altele care rup din teritoriul țării… Rezerva de apă este circa 16-18 miliarde metri cubi, iar în caz de secetă, noi nu avem nici la jumătate realizat potențialul pentru alimentarea cu apă. Când faci alimentarea cu apă, lichidului tot trebuie să-i dai drumul și, cu ocazia asta, produci și energie electrică. Nu este bine să obții energie cu 1-2 bani și să o vinzi cu 15 bani? Noi avem o țară bogată în râuri.

”La Bicaz, au fost și metode criminale”

– Cum a fost la Bicaz?

– Eu am început ca inginer stagiar la Bicaz. A insistat Groza, care era șef de șantier. Eu am venit în 1956 și am lucrat la plot, la patru. Atunci era un plot atacat tehnologic, că se făcea la nivelul fabricii de beton. În zona barajului, problema era la ce nivel aduci betonul după ce îl fabrici față de coronamentul 520, iar jos, 400. Fabrica trebuia să fie la jumătate, ca să fie economic transportul betonului. Se transporta pe verticală și erau figuri inteligente atunci. Parcă nivelul plotului patru a fost la 460 m. Cam la jumătatea barajului. Barajul are 127 m înălțime, iar la 450 m era fabrica de producere a betonului. Se aducea cu benă de 6 mc, ceea ce înseamnă aproape 15 tone greutate. Un beton bun are în jur de 2,5 tone la un metru cub. După ce s-a terminat Bicazul, au început să se rupă apele. Începea Bicazul aval, dar intra numai o parte din personal și se termina. Numai că a început barajul de la Vidraru. Tot la Bicaz, se betona în aval, unde stratul avea vreo 6 m grosime. Se betona din amonte și nu ajungea bena, iar eu îi dădeam din rotare, pentru că se turna pe beton proaspăt și erau probleme cu bena. Era periculos. S-a speriat mecanicul odată, a pus frână, fiind lungimea de braț mai mare, l-a dat pe spate, iar excavatorul a venit cu roțile în sus pe lamele. Erau mai bine de 45 de oameni în lamele. Puteau să moară 10-12 inși, dar n-a fost o zgârâietură. Tot așa la baraj, a fost formidabil.

S-au betonat, prima dată, ploturile 19, 20, 21, pe care s-au făcut până la nivelul Bistriței, niște umeri, pe unde trebuia să treacă Bistrița și plutăritul. Și aici, când am început în zona centrală, peretele avea vreo 15-20 m înățime. Când am început să săpăm și să betonăm la ploturile 17 și 18. Este posibil că, datorită fluctuațiilor de temperaturi, a crăpat un bloc de vreo 15 m, până la nivelul 420. A crăpat lamela, dar numai într-un loc. A curs apă și s-au adunat vreo câțiva zeci de metri cubi de gheață. Noi stăteam la perete și urma să turnăm beton la plotul 18 și s-au desprins vreo 15-20 mc de gheață, iar dacă mureau 3-4 oameni, la ceea ce a fost acolo, era ceva normal. Dar nu a atins pe niciunul. În lamele erau lăsate galeriile de vizitare, pentru că barajul are 5 nivele de vizitare. Dacă prindeai o lamelă cu galerie, era încurcătură. Iar eu, ca să comand, am stat sus. Cel cu bena nu a fost atent și a venit cu bena peste mine. Când să intre în mine, am reușit să sar în ultima secundă, iar bena a rup cofrajul, a rupt tot. Dacă nu săream…

– Accidente mortale au fost?

– Au fost. Au fost câteva zeci la malul stâng, unde lucrau deținuții. Din greșeală, dădeau foc la explozibil și uitau să-i scoată din zonă. Dar, după mine, a fost crimă. Așa era bârfa, dar eu nu am pus degetul. Se discuta, ori că era greșeală, ori că a dat foc și nu au anunțat, dar este greu de crezut. Au fost și metode bune, dar au fost și metode criminale, inclusiv din pățania mea, că, din erou, m-au făcut infractor.

 

”Nu s-au făcut economii pe Bistrița”

– Se spune că la barajul de la Bicaz nu s-au făcut economii…

– Barajul de la Bicaz este respectat în totalitate. S-a turnat beton chiar mai mult decât era în proiect, numai să fie lucrarea terminată cu bine.

– Cât se turna la zi la Bicaz?

– În perioada când am fost inginer șef de schimb, avem inginer cu pregătirea, vreo doi-trei maiștri la betonare, pentru că se betona în trei-patru lamele. Trebuia bine organizată treaba, ca să nu se încâlcească benele între ele. Se turna aproape 3.000 de mc la zi, dar am ajuns și la peste 1.000 mc pe schimb. Ritmul a fost cam 2.500 – 3.000 mc/zi, dar, în trei ani, s-au turnat 20.000-30.000 mc, iar pe urmă 500.000-600.000 mc în anii 1958, 1959, 1960. Eu am avut un record pe opt ore, de 1.040 mc pe schimb. După ce s-a ieșit din fundație, s-a turnat mai mult. A fost prima deviere a Bistriței, ca să nu se întrerupă plutăritul.

– Ce populație avea Bicazul în acei ani?

– Poate s-au înmulțit cu strămutații, dar eu știu că erau 11.000. Probabil au fost mai mulți, pentru că erau și deținuții și militarii și nu știu ce populația avea Bicazul.

– Unii spun că erau, cu totul, vreo 25.000…

– Nu știu să se fi ajuns la această cifră.

– După zăgăzuirea Bistriței, ce a urmat?

– Trebuia ca acest colectiv de la Bicaz să plece la Argeș. Numai că Mosora, care era la Grupul de Șantiere, rămânea cu Bistrița și cu avalul și, pentru că știa că o să ia Argeșul, m-a cam curtat și mi-a spus: ”Eu vreau să te fac director, și te rog să nu pleci la Vidraru, mai ales că ai un motiv, nevastă-ta este din Tarcău”. M-a cam păcălit un pic, dar am rămas pe Valea Bistriței. M-am cunoscut și cu nevastă-mea la un concurs de șah… Eu eram campion pe Bicaz la băieți, iar ea la fete.

 

”Avea 17 porci spânzurați…”

 – Cum ați colaborat cu prim-secretarii de județe?

– Că l-am pârât pe Dăscălescu la Ceaușescu, v-am povestit, dar când a început Cernavodă, a doua seară am fost sunat de șeful lui de cabinet și îmi spune: ”Vezi, mâine, la ora 8, ai ședință la Cernavodă”. Am sunat șoferul, un ungur, pe care l-am avut 16 ani, iar mașina era o Volga, de fapt, un Buik furat de ruși de la nemți. A doua zi, la 8, trebuia să fiu la ședință. Eu, având stația de pompe, a trebuit să duc acolo aproape 1.000 de oameni. Primul secretar Găinușă, de la Bacău, desființase bonurile pentru pâine, iar muncitorii, când se duceau acasă, la sfârșit de săptămână, poate luau o pâine în plus, pentru copii. Dar, dacă era cu tichet, nu dădeau decât o pâine și saluti! Noi, pe Siret, am desființat tichetul pentru pâine, dar la Cernavodă nu s-a vrut. Era un prim-secretar, unul Vlad, care a fost dat afară cam tot din cauza mea. Eram cu destul tupeu. De exemplu, la o ședința cu Dăscălescu, am ridicat o problemă, deși mi-a taiat-o: ”Iar ai tu o problemă?” I-am zis: ”Nu este posibil ca aici să nu avem ce mânca. Aici se dă pâine pe cartelă”. Vlad sare și zice că nu-i adevărat. Eu am adăugat: ”E adevărat! Tovarășul prim-ministru, de obicei, când veniți dvs., pe bune, la alimentară se aduce tot ce trebuie. Dar haideți, vă rog frumos, tovarășe prim-ministru, să mergeți la o alimentară aici, să vedeți și să ies eu prost!” A mers, a văzut, iar magazinul era gol. Iar atunci Dăscălescu s-a dus la Vlad și i-a zis: ”Să-ți fie rușine! Nu-l cunoști pe șchiopul ăsta de la Bacău? Tu știi, am fost la el în șantier, la Galbeni, avea o cameră frigorifică și avea 17 porci spânzurați, și dădea la preț mic. Să-ți fie rușine!”

Atunci, Dăscălescu a dat ordin la un chibiț de lângă el și l-a schimbat pe Vlad. L-au adus pe unul Marina, iar după o săptămână acesta m-a chemat la el și îmi zice: ”Tovarășu’ Guțiu, matale ești bistrițean de-al meu, dar vezi, eu pot să-ți fac și rău. Am o singură rugăminte la mata, să nu faci cum ai făcut cu Vlad”. Apoi i-am spus: ”Tovarășe prim-secretar, îmi dați dezlegare să vin la dvs. de câte ori am probleme? Bun! Săptămâna viitoare o să vin la dvs.” Vlad nu stătea de vorbă cu mine, iar eu ce să-i fac.

– Au fost mulți șefi de județe?

– Vlad, Marina, Vâlcu, Găinușă. Vasile Vâlcu, la o ședință, mi-a zis: ”Am să te dau afară!” Atunci eram proaspăt numit director la Poiana Uzului. Eram cineva, mă consideram evoluat. ”Tovarășu’, de unde mă dați afară, că eu sunt pe un vârf de munte!”. Și l-am blocat. După o săptămână mă cheamă și îi spune secretarei: ”Îl vezi pe ăsta șchiop? De câte ori vine, am – nu am ședință, intră la mine, ai înțeles?”

În genul ăsta am pățit și cu primul secretar de la Botoșani. Când am ajuns, au zis că are ședință, iar eu am spus că mă duc, că am treabă. A trimis două mașini de-ale Securității după mine, nici nu mersesem 5 km. ”Tovarășu’ prim-secretar, pe mine m-au anunțat la 9 fără un sfert, la Bacău, să fiu la ora 10, la Botoșani. Dvs. știți că am mers pe două roți? La ora 10 fără două minute am fost aici. După care am plecat la Stânca – Costești”. I-am mai spus că eram să mor pe drum, apoi a făcut și el la fel cu secretara.

 

”Mai întâi erou, după… să mă împușcați!”

– La Bacău, cu tovarășa Găinușă, cum a fost?

– Era o femeie foarte dificilă. A dat 80% din directori afară. Mă suna, cu toate că eram departe, însă eram foarte disciplinat. Găinușă a ținut foarte mult la mine, dar se zicea că auzise ea ceva și m-a chemat, cum că am probleme și că nu prea respect regulile.

– Mai trăiește?

– Nu, a murit în mașina condusă de fiul ei. Eu am mai vizitat-o de vreo două ori, avea apartament lângă Sala Palatului din București.

– La Neamț, ați avut probleme?

– În perioada aia, madam Gheorghe i-a chemat pe Năstase, pe Țiriac, să facă demonstrații de tenis. De câte ori veneau la Piatra Neamț, eu asiguram transportul. ”Cheamă-l pe Guțiu!” Eu aveam mașină cu care puteam să merg peste ambele județe. Și mă suna madam Gheorghe. Cu Țiriac m-am întâlnit de vreo câteva ori, iar la barieră, la Răcăciuni, s-a dus să-l ia de gât pe ceferist, că ne ținea pe loc: ”’Tu-i Dumnezeu’ mă-sii…” Atunci mi-a zis că sunt de un calm ieșit din comun.

– Cum a fost cu frontiera? Că a fost o legendă…

– La Stânca – Costești, am vorbit cu IAS-urile, rugându-le să-mi dea 20-25 de tractoare. Ei au sucit-o, dar i-am întrebat: ”Ce vreți?” ”Un saivan”, au răspuns. ”Bine, vă fac, eu sunt om de cuvânt, numai că vreau ca fâșia asta până mâine să fie gata”. Nu ieșea decretul de modificare a frontierei. Păi, eu stau să aștept decretul? Mi-au spus că mă puteau împușca, pentru că am mutat frontiera fără aprobare. ”De ce nu mă faceți erou întâi și după să mă împușcați!”. Am mutat frontiera, fără decret. Dar ce, eu stau după ei? Când le-am promis la ruși că fac fâșia lată de 25 m și gardul de sârmă ghimpată, au acceptat. Eu am pregătit incinta de lucru și trebuia să retrasez frontiera. Era vorba de câteva mii de hectare, pentru că noua fâșie intra în zona neutră. N-a fost niciun caz ca vreun român să fugă la ruși. Dar de la ruși găseam câte un basarabean ascuns, apoi îl duceau în Siberia, îi schingiuiau… Aveam și noi frontiera bine păzită. Treceau de la ruși, dar de noi la ei nu trecea nimeni. Revenind, am făcut saivanul, dar au vrut să mi-l impute. Eu le-am zis: ”L-am făcut pentru tata?”

Pentru mine, a face o treabă bună nu era lege. O făceam și basta. De asta se încâlcesc lucrurile acum. Aiurea! Nu există lege, este lipsă de voință.

 

Ultima întâlnire cu Ceaușescu

”A fost la Bolboci, pe Ialomița. Era un tip de o inteligență rară, dar rudimentar. Omul era foarte rațional. Știu că mulți nu l-au avut la inimă, pentru că și eu am avut momente de criticat, dar, per total, era foarte rațional. La Bolboci, eram singurul care aveam radio, că, din cauza Securității, nu puteai să comunici din mașină. Am fost anunțat că Ceușescu urcă spre Bolboci și este blocat drumul. Norocul a fost că eram la Paltinul, m-au anunțat prin radio și în 10 minute am fost acolo. Ceaușescu era cu un băiat scund și cu alții doi, care stăteau în fund și se uitau la el. I-am spus: «Tovarășe secretar general, s-a întâmplat că un salariat de-al meu s-a îmbătat, a răsturnat autogrederul și a blocat drumul. A auzit că nevastă-sa îl înșeală. El s-a dus și s-a îmbătat – mai ales că la cotele 1600-2000 sunt condiții foarte grele». «Și ce-a făcut?», a întrebat Ceaușescu. «Păi, a luat autogrederul și s-a dus să-și facă praf nevasta și s-a răsturnat». «A pățit ceva?» «Era atât de beat, încât n-a pățit nimic». Apoi, m-a chemat deoparte și mi-a zis: «Să nu-i faci nimica!», a zis Ceușescu.

Pe cuvântul meu de onoare, până ce-oi muri o să-mi rămână în minte expresia: «Să nu-i faci nimica!…»”

”Vlad Țepeș a avut dosar de cadre prost”

”Am participat și la Vidraru la inaugurare. Am fost în delegație, atunci când a lansat gluma aia formidabilă Gheorghiu-Dej. Acolo este statuia lui Vlad Țepeș. În delegație era Ruzmănică, Dej, Ceaușescu, și eram și eu, cel mai mărunt. La un moment dat, Gheorghiu-Dej spune: «Mult a mai suferit Vlad Țepeș…» Iar Ruzmănică, ins care a fost mai târziu condamnat la moarte, zice: «Tovarășu’ secretar general, Țepeș a avut dosarul de cadre prost la Constantinopol!» Imediat au sărit pe el doi securiști. Dej a zis: «Lăsați-l, domnule, în pace!» Ceaușescu era chibiț atunci, dar a râs de-i tremura barba. Ruzmănică făcea multe glume”.

Lasă un răspuns