Acasă Actual Galeria de onoare a Romanului

Galeria de onoare a Romanului

1
0
DISTRIBUIȚI

Acordarea titlului de ”Cetățean de onoare” ar trebui să fie un demers prin care comunitatea cinstește figuri emblematice care i-au adus foloase, în general de imagine. În majoritatea cazurilor, așa și este. Sunt, însă, și situații când titlul se dă din rațiuni strategice, politice dar nu neapărat, pentru că ”dă bine”. Ceea ce ar trebui să fie un angajament mutual avantajos de cele mai multe ori se întâmplă să fie… doar ca să fie.

Potrivit Statutului municipiului Roman, cetățeanul de onoare se bucură de niște ”favoruri”: primește diploma de ”Cetățean de onoare”, placheta aferentă și un premiu de 2.500 de lei; e scutit de plata taxelor și impozitelor pentru teren, casă și mașină (după caz), precum și pentru locul de veci, cât timp trăiește el și/ sau partenerul de viață; are acces gratuit la toate manifestările organizate în Roman; își va avea portretul expus în sediul Primăriei Roman (acolo unde mai rămâne loc, după etalarea realizărilor administrației locale); își va avea numele trecut în ”Cartea de Aur” și fotografii însoțite de câteva detalii biografice într-un album.

Dacă omul este în viață când primește titlul, are șanse să se bucure de ”favoruri”. Dacă titlul se acordă post-mortem, discuția este deja desuetă, fiindcă e greu de crezut că scutirea de impozite îi mai poate folosi marelui Melchisedec Ștefănescu, bunăoară, ori că George Radu Melidon mai are ce face cu 2.500 de lei, câtă vreme premiul nu se acordă urmașilor.

Dincolo de aceste aspecte care demonstrează că nu întotdeauna teoria face casă bună cu practica, rămâne certitudinea că Romanul are cetățeni, are onoare și mai are și cetățeni de onoare.

* Prof. Alexandru Cojocaru – titlu primit pe 1 decembrie 1993

Profesor emerit, a fost o personalitate marcantă a matematicii. Fost elev al liceului ”Roman-Vodă”, șef de promoție, a și predat la acest liceu, în perioada 1 septembrie 1947 – 1 septembrie 1985. A fost membru permanent în Comisia Națională de pe lângă Ministerul Învățământului, membru în comisiile de acordare a gradelor didactice, autor de manuale școlare, distins cu gradație de merit (1976) și ”Ordinul Muncii clasa a III-a” (1957).

* Dr. Nicolae Fălcoianu – titlu primit pe 1 decembrie 1993

Începând cu 1935, a fost medic chirurg, șef la Chirurgie, apoi director la Spitalul ”Precista Mare” din Roman. Lui i se datorează serviciul de Radiologie, Farmacia spitalului și Școala de surori-infirmiere, deschisă la Spitalul Precista. Tot în semn de prețuire, i s-a ridicat doctorului Fălcoianu un bust comemorativ și i s-a mutat în casă o parte a Muzeului de Istorie.

* G-ral Vasile Barboi – titlu primit în 1994

Născut la Roman și școlit la ”Vasile Alecsandri”, apoi la ”Roman-Vodă” (1932 – 1940), prezent în Al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de Est, cât și pe cel de Vest, decorat cu Ordinul ”Coroana României” cu spade și panglică de virtute militară, a absolvit Academia Militară în anul 1951 și a fost șef al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat, ajungând General și apoi Șef de Stat Major al Comandamentului Artileriei Forțelor Armate Române (1970-1981).

* Gheorghe A.M. Ciobanu – titlu primit în aprilie 1997

Născut la Roman, în 1925, profesorul, eseistul, publicistul și omul de cultură Gheorghe A.M. Ciobanu a urmat cursurile Școlii Primare de băieți nr. 4, Liceul ”Roman-Vodă” și Facultatea de Drept din Iași. Timp de jumătate de secol a predat nu mai puțin de 60 de discipline, de la Matematică la Arte, de la Mitologie la Hermeneutică, a susținut peste trei mii de conferințe și a publicat peste 1.000 de articole și 15 cărți.

* Ștefania Bajura – titlu primit în 2002

A fost profesoară de limba și literatura română, preferând catedra de liceu și refuzând mai multe propuneri de afirmare universitară. Zece ani a fost directoarea liceului nr. 2 și tot zece ani adjunct la ”Roman-Vodă”. A rămas în memoria multora modul deosebit în care a organizat și coordonat, în 1973, Jubileul Liceului.

* Vitalie Belousov – titlu primit în 2002

Prof. dr. ing. Vitalie Belousov, fost elev al Liceului ”Roman-Vodă”, a ajuns  rector al Universității tehnice ”Gheorghe Asachi” și director al Institutului Național de Inventică, ambele din Iași. Autor a peste 300 lucrări științifice și peste 130 de invenții, toate recunoscute pe plan național și internațional, a fondat două Școli de Inventică, Comisia de Inventică a Academiei Române, precum și ”Ingineria performanței umane”, ca disciplină științifică nouă. În 1997 și 1998, foruri internaționale de specialitate l-au declarat ”Personalitate de vârf a secolului XX” .

* Virgil Petrovici – titlu primit în 2002

Profesor doctor inginer, născut în orașul Roman și strălucit romanvodist, a activat patru decenii ca specialist în sunet și lumini, la Studiourile Televiziunii Române, participând la realizarea a peste 1.500 de emisiuni de televiziune și fiind inițiatorul primelor spectacole de ”sunet și lumină” din țara noastră. Numele său apare pe genericul a peste 80 de filme documentare, seriale TV și filme artistice de lung metraj.

* Sergiu Sechelariu – titlu primit în 2003

Născut în 1957, în Drăgănești-Neamț, a absolvit Institutul Politehnic ”Gh. Asachi” Iași, Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole. A fost ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, calitate în care a contribuit fundamental la rezolvarea problemei  furnizării apei potabile în Roman 24 de ore din 24.

* Cristea Socor – titlu primit în 2003

Născut în 1926, în Fântânele, Botoșani, a urmat Medicina la Iași și s-a specializat în Chirurgie la București. La Roman a ajuns în 1952 și, până în 1995, a lucrat la Spitalul municipal, a cărui secție de Chirurgie a și condus-o vreme de 16 ani, începând din 1979, până la pensionare. Unii l-au adulat, alții l-au contestat, dar toți sunt de acord că dr. Socor rămâne și acum cel mai mare chirurg pe care l-a avut Romanul.

* Melchisedec Ștefănescu – titlu primit în 2003

Pe cale să fie trecut în rândul sfinților români, episcopul Melchisedec Ștefănescu, născut la Gârcina în 1822 și adormit pe veci la Roman în 1892, a fost o personalitate excepțională în ortodoxia românească, cărturar vestit, academician și patriot desăvârșit și, nu în ultimă instanță, episcop al Romanului. ”Magistru în Teologie și Literă” la Kiev, în 1860 a fost numit Ministru al Cultelor și Instrucțiunii Biblice, în 1864 Episcop locțiitor și apoi Episcop al Dunării de Jos, iar din 1879 Episcop de Roman. A avut o contribuție deosebită la cele două mari evenimente istorice ale veacului al XIX-lea: Unirea de la 1848 și Independența din 1877-1878.

* Vasile Ursachi – titlu primit în 2003

Profesor doctor în istorie, a fost directorul Muzeului de Istorie Roman vreme de 43 de ani. Cercetător științific gradul I, expert în arheologie, membru de onoare al Institutului Național de Tracologie, membru al Academiei Oamenilor de Știință, al Institutului de Preistorie și Protoistorie din Cluj-Napoca și al Institutului de Arheologie din Iași, a descoperit peste 300 de așezări, din diferite epoci, în zona Romanului, a condus peste 25 de șantiere arheologice, a organizat peste 100 de expoziții temporare și 150 itinerante.

* Tereza Tamaș Pâslaru – titlu primit în 2006

Pe când era în clasa a VII-a, în anul școlar ’95-’96, Tereza Tamaș Pâslaru a debutat în campionatul național de Handbal, în 1999 a devenit campioană europeană cu Naționala de junioare, iar în 2000 a reconfirmat, printr-o altă medalie de aur, la Europenele de tineret. În 2005, a obținut argintul la Campionatul mondial din Rusia, devenind vicecampioană mondială.

* Epifanie Cozarescu – titlu primit în 2007

Medic specialist în boli pulmonare, a lucrat la Interne în Spitalul Roman, fiind cel care a inaugurat hidroterapia, cu ape de la Strunga. Tot el este cel care a înființat un muzeu al Spitalului Roman, prin munca sa de cercetare și documentare, dar și prin talentul de colecționar.

* Max Blecher – titlu primit în 2009

Este singurul scriitor romașcan care descrie în amănunt orașul natal (parcul orașului, cinematograful, bâlciul anual, malul Moldovei). Face parte din elita scriitorilor romașcani, alături de Cezar Petrescu, Otilia Cazimir, Garabet Ibrăileanu. Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice.

* Ioan Antoci – titlu primit în 2009

În 2008, a produs ”Regele cerșetorilor”, un mediu metraj, scurt-metrajul ”Începuturi” și ”Memoriile unei iubiri”, tot scurt-metraj, pe care l-a și regizat. În același an, a câștigat Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung-metraj acordat de HBO și TIFF, iar în 2009 a câștigat Premiul ”Krzysztof Kieslowski”, pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală și de Sud-Est, acordat de programul Scrip Teast, la Cannes, pentru lung-metrajul ”Câinele japonez”.

* Viorica Agarici – titlu primit în 2011

Născută în 1886, a trăit 93 de ani și a rămas în memoria vremurilor ca președinte al Crucii Roșii din Roman, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ea este unul din cei 54 de români omagiați de Statul Israel cu titlul ”Drepți între popoare” (Righteous Among the Nations). În noaptea de 2 spre 3 iulie 1941, după ce a tratat răniții Armatei Române care se întorceau de pe frontul de est, ea a auzit gemetele evreilor din trenul care transporta supraviețuitorii pogromului de la Iași. Dată fiind funcția sa, a cerut și a obținut permisiunea să dea apă și alimente celor din tren. Trenul a fost igienizat și deținuții asistați după care a putut să-și continue cursa la destinație.

* Eftimie Luca – titlu primit în 2011

După ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, părintele Eftimie a fost ridicat la rangul de arhiepiscop, fiind cel care, în șirul neîntrerupt, de peste șase secole, a existenței Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a avut cea mai lungă păstorire. Dăruirea, înțelepciunea și blândețea îi conturează profilul marelui ierarh, care, prin virtuțile sale, a marcat timpul, înscriindu-și în istorie numele cu atributul Eftimie cel Bun.

* Sergiu Celibidache – titlu primit în 2012

Invitat, cu regularitate, la pupitrul unor renumite orchestre simfonice europene, din Germania, Franța și Suedia, a fost director muzical general al orașului München și dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș în 1979. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. Pentru activitatea sa, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: Cetățean de onoare al orașului München (1992), Membru de onoare al Academiei Române (1992), Doctor honoris causa al Universității din Iași (1992).

* Alexandru Radu Timofte – titlu primit în 2012

Cât a reprezentat Romanul și județul Neamț în Parlamentul României, a făcut demersuri pentru construirea Sălii Polivalente, reabilitarea șoselei E85, furnizarea non-stop a apei potabile în Roman. I se datorează în parte statutul de Colegiu al liceelor ”Roman-Vodă” și ”Miron Costin”. A fost șeful SRI, activitatea fiindu-i apreciată ca dovadă de seriozitate și profesionalism. Este autorul a peste 30 de lucrări specifice domeniilor în care a activat, de referință pentru vastul domeniu al siguranței naționale.

* Ioachim Băcăoanul – titlu primit în 2012

Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, este cel care a înființat prima mănăstire românească din Occident, a reînființat revista ”Cronica Romanului” și dirijează activitatea social-filantropică în toată Eparhia Romanului, implicându-se direct în diferite programe de asistență socială. El este cel care a alcătuit textele slujbelor Vecerniei, Utreniei și Acatistelor mai multor sfinți și organizator al manifestărilor prilejuite de împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului.

* Constantin Bălăceanu-Stolnici – titlu primit în 2012

Academician, profesor universitar, doctor în științe medicale, autor și coautor a peste 300 de lucrări științifice, 28 de cărți și monografii din diferite domenii (medicină, cibernetică, istorie și antropologie), este profesor asociat la numeroase universități de renume din Anglia, Brazilia, Spania și Franța și consideră Romanul orașul inimii sale, dat fiind că aici a copilărit, în casa bunicului Mauriciu Riegler, primar al Romanului în perioada 1905-1907.

* Bianca Perie – titlu primit în 2012

Medaliată cu aur în 2005 la Campionatul Mondial pentru tineret și în 2006, 2007 și 2008 la Campionatul Mondial pentru juniori, desemnată Atleta anului 2011, Bianca s-a calificat la a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice de la Londra, 2012, ajungând până în semifinale.

* Mihai Lucan – titlu primit în 2013

Șef al Oficiului Regional de Transplant Cluj din 2005, este cel care, în 2003, a realizat prima nefrectomie laparoscopică pentru transplant asistată robotic și de telemedicină din lume, împreună profesorul Ralph Senner, de la Clinica de Chirurgie Robotică din München. În 2004, profesorul Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat, de rinichi și pancreas. Decorat și premiat atât în țară, cât și în străinătate, a fost declarat Cetățean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca și al municipiului Botoșani.

Mihail Jora

* Mihail Jora – titlu primit în 2013

Compozitor și dirijor român, membru titular al Academiei Române, născut la Roman în 1891, creatorul liedului și baletului românesc, este cel care a educat o întreagă pleiadă de compozitori. Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele și, anual, organizează la București ”Concursul Național de Interpretare Muzicală Mihail Jora”.

* George Radu Melidon – titlu primit în 2015

Este întemeietorul primei Biblioteci publice la Roman, fost bibliotecar la Academia Mihăileană (1856), șef al secției școalelor la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din Moldova (1857) și director al învățământului primar din România (1862). Pe 2 aprilie 1885, a dăruit Primăriei Roman 216 volume, menite să formeze începutul unei biblioteci publice în orașul său natal.

* Nicolae Manolescu-Strunga – titlu primit în 2016

Voluntar pe front în diviziile Crucii Roșii Române, în Războiul de Independență, a fost întemeietorul Școlii românești moderne de oftalmologie, membru al Academiei Române și director general al Serviciului Sanitar Român. Avea o moșie în localitatea Strunga, pe atunci în județul Roman, înființând aici un spital pentru tratamentul pelagrei, pe lângă băile pentru tratament. A fost, două mandate, senator de Roman, oraș căruia i-a lăsat, prin testament, terenul și o parte din fondurile necesare pentru construirea unui nou Palat administrativ.

* Dănuț-Nicolai Marin – titlu primit în 2016

Ca director al grupului de șantiere din cadrul Trustului Județean de Construcții Montaj al județului Neamț – Șantierul nr. 2 Roman, a construit cea mai mare parte a blocurilor din oraș, fiind artizanul dezvoltării urbanistice moderne a Romanului, în perioada 1971-1990. De numele său se leagă și construirea a peste jumătate dintre clădirile din Târgu Neamț, inclusiv Întreprinderea Volvatir, precum și o parte din locuințele din orașele Zimnicea și Călărași, după cutremurul devastator din ’77.

Dan AILINCĂI

Nota redacției: Materialul a fost redactat înainte ca Laurențiu Leoreanu, fost primar și actual deputat, să intre în galeria cetățenilor de onoare ai Romanului.

pietricica turism

Lasă un răspuns