0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Consiliul Județean caută elita județului Neamț

pietricica turism

Vom identifica elitele, oameni de valoare, care s-au născut în județul Neamț și au performat în diferite domenii, care activează în județul Neamț, dar nu neapărat, poate și în țară, în străinătate”, a declarat președintele Ionel Arsene, în deschiderea calendarului ”Gala Ambasadorilor Nemțeni”, eveniment ce se va derula timp de două luni și un pic și care va culmina cu o gală extraordinară, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.

Din cele prezentate de președintele Consiliului Județean, manifestarea se dorește a fi atât una de (auto)promovare a județului, cât și de recunoaștere și recompensare a celor mai buni dintre nemțeni. Vor fi alese ”personalitățile de valoare ale județului”, care ”și-au adus contribuția la dezvoltare” pentru județ și, implicit, pentru țară, ”oameni de seamă, adevărați promotori ai valorilor nemțene”.

Vrem să-i identificăm, să-i așezăm pe piedestalul care li se cuvine și vom face acest lucru prin acest eveniment de amploare. Este un început. Dacă reușim să facem un eveniment grandios, acesta va deveni o tradiție și sper să crească de la un an la altul. Trebuie să generăm acest gen de evenimente aici, la noi, acasă, pentru că eu cred în continuare că prin evenimente mari vom putea face cunoscut județul Neamț în țară și în străinătate. Nu dăm titluri de cetățean de onoare, gala este altceva. Vreau ca, prin acest eveniment, să îi cunoaștem pe cei care fac cinste județului, care aduc plus-valoare vieții sociale și culturale, să omagiem elitele județului Neamț”, a declarat Ionel Arsene.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Președintele CJ Neamț a dat asigurări că selecția va fi una exigentă și obiectivă și a cerut implicare în nominalizări, din partea opiniei publice. Se caută personalități nemțene care s-au făcut remarcate în intervalul iunie 2016 – iunie 2017 și, prin contribuția lor, au promovat județul Neamț.

Sunt 8 categorii la care se pot face nominalizări, o persoană putând fi propusă la mai multe din ele: Artă, Educație și cercetare, Tinere valori, Sănătate, Voluntariat, Antreprenoriat, Asistență socială și Sport

Potrivit calendarului oficial, până pe 15 octombrie, publicul are la dispoziție adresa de e-mail ambasadorinemteni@gmail.com pentru a face propuneri de candidați, iar în perioada 15-20 octombrie se va face o primă jurizare, aici, în plan local, selecție din care vor rezulta maximum 5 candidați pentru fiecare categorie. Aceștia vor intra, apoi, în procedura votului electronic al publicului, în perioada 21 octombrie – 15 noiembrie, ceea ce va conta 40% în rezultatul final. Se va înregistra câte un singur vot per IP în decursul a 24 de ore.

În intervalul 16-20 noiembrie va avea loc jurizarea națională, care va asigura celelalte 60 de procente necesare rezultatului final, iar pe 30 noiembrie și 1 decembrie va fi întrunirea finală a juriului național, ocazie cu care se vor desemna câștigătorii fiecărei categorii. Aceștia vor fi premiați și onorați în cadrul unei gale extraordinare, ce va avea loc pe 1 decembrie, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Vor fi acordate, de asemenea, premii speciale.

Pentru a intra în selecție, candidatul trebuie să trimită via e-mail un CV, o prezentare (sau autoprezentare, dacă se propune singur), o poză și o recomandare. Mai multe informații se pot obține la e-mail ambasadorinemteni@gmail.com, pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ambasadorinemteni

sau pe Instagram.

Gala Ambasadorilor Nemțeni este un eveniment organizat de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț, la inițiativa Consiliului Consultativ în domeniul Tineretului. (D.O.)

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*