Acasă Actual O altfel de țigancă

O altfel de țigancă

1013
6
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Irina Copoț are 20 de ani și este țigancă din zona Tăbăcari, din cartierul Humulești. Și se mândrește cu asta. Frumoasă, deșteaptă, ambițioasă, cu o voce de soprană, Irina se luptă de mai mulți ani cu mentalitățile vechi ale etnieie sale, dar și cu cutumele comunității din care face parte. A reușit să le învingă. Logodită pe când avea numai 13 ani, Irina s-a împotrivit căsătoriei și, deci, tradițiilor neamului său. A ales să-și urmeze visul de a învăța și de a-și face un viitor în viață. Acum este elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vânători Neamț.

* ”Dumnezeu a scris povestea vieții mele”

– Care e povestea ta, Irina?

Povestea mea este minunată! Îmi doresc ca Dumnezeu să fi scris povestea vieții mele și să pot îndeplini planul Lui. De mic copil, mi-am dorit foarte mult să fiu o binecuvântare pentru alții. Chiar dacă nu mi-a ieșit mereu, mi-am dorit mult să ofer. Dacă e un lucru care m-a marcat și care îmi dă speranțe că Dumnezeu mă vrea pe acest pământ este atunci când eram în pântecele mamei mele. Mama mi-a povestit că tatăl meu i-a dat bani pentru avort. Nu m-a vrut. Mama s-a dus la spital și i s-a făcut o injecție. Dar mamei i-a venit un gând și i-a spus medicului că merge până la toaletă. Și a plecat de tot. Peste două săptămâni, același gând, de a scăpa de mine. La spital, mama nu se mai putea duce pentru avort, așa că a fost chemată o bătrână din sat, care a făcut niște tratamente băbești, pentru ca mama să avorteze. Dar degeaba! Eu continuam să cresc în pântecele mamei. Și, când au văzut că nu pot scăpa de mine, nu au mai încercat să facă avortul.

Am avut o copilărie normală. Îmi plăcea să plec de acasă și să fiu liberă, alături de prietenii mei. Strângeam fier vechi de pe râul Ozana, alături de ceilalți copii rromi. Tata, în fiecare dimineață, mă ducea cu mașina la școală, la Humulești, apoi veneam acasă și ajutam la treburile din casă. Tot timpul am încercat să fiu diferită și celorlalți le-a plăcut acest lucru. Pot spune că am fost un copil răsfățat de părinții mei. Tata a fost lângă mine în primii ani de școală, iar lecțiile le făceam cu el. Tot tata a fost cel care m-a sprijinit și la școala gimnazială.

– Totuși, ai renunțat la școală după absolvirea clasei a VIII-a. De ce?

Pentru că m-am logodit. După clasa a VIII-a, tata m-a dus la liceul Conta și m-a înscris, dar, după jumătate de semestru, am simțit o presiune, că tot timpul cineva vroia să mă răpească, să mă fure. Trăiam cu acest sentiment. Am renunțat la școală, pentru că urma să mă căsătoresc. Atunci am crezut că asta este menirea mea, să mă căsătoresc și să nu mai merg la școală.

Am stat patru ani logodită, dar, în tot acești ani, m-am rugat Lui Dumnezeu să mă ajute. Vedeam cum fete din cartierul meu se căsătoreau la 13-14 ani și aveau o viață pe care eu nu mi-o doream.

Mi-am dat seama că, atunci când te căsătorești, o faci pentru toată viața, nu pentru 10 ani sau pentru 2 luni. Dacă nu există acea iubire necondiționată și acel respect între soți, căsătoria este un eșec. Eu n-am putut să mă căsătoresc doar pentru că ai mei au vrut asta pentru mine.

Tradiția noastră spune că părinții îți fac cunoștință cu viitorul partener de viață. La început, nu am spus ”nu”, pentru că atunci am crezut că asta îmi e menirea. Logodnă înseamnă eu la casa mea și el la casa lui. I-am fost doar promisă, dar nu se întâmplă nimic între parteneri în această perioadă.

În acești patru ani, s-a întâmplat ceva. Am început să citesc foarte mult, în special cărți religioase. Mi-am pus multe întrebări despre viață. Mi-am adus aminte de povestea cu mine în pântecele mamei și atunci am înțeles că Dumnezeu m-a adus pe această lume cu un scop anume. Am citit un verset din Bibilie și este și motto-ul meu de viață: ”Domnul mi se arată de departe, Te iubesc o iubire veșnică. De aceea să păstrezi bunătatea Mea”. M-a marcat.

În adolescență, nu am avut timp să mă gândesc la niciun băiat, pentru că eram axată pe alte planuri de viitor. Cea mai mare dorință a mea este să mă căsătoresc în biserică. De obicei, la noi, când se rup logodnele, se lasă cu scandal. M-am logodit la 13 ani, iar la 17 ani am rupt logodna, pentru că nu m-au mai vrut părinții băiatului. Devenisem o altă fată, mă transformasem. Dumnezeu a făcut minunea de a mă afla astăzi în fața dvs.

La noi, fetele nu au dreptul să zică ”Nu”. Părinții hotărăsc soarta copiilor.

Dar mai sunt cazuri când o fată și un băiat se îndrăgostesc și, chiar dacă părinții vor altceva pentru ei, aceștia fug. Însă, la un moment dat, părinții nu au ce să facă. Să știți că părinții, în subconștientul lor, știu că o căsătorie fără dragoste nu se poate, dar se încăpățânează să respecte tradiția. Sunt conștienți că, dacă nu există iubire între soți, căsătoria va merge din ce în ce mai rău. Pe de altă parte, își doresc ca ai lor copii să se iubească, dar să se respecte și tradiția. Părinții mei au fost un sprijin pentru mine. La mine, a fost un caz fericit. În perioada când am întrerupt școala, m-am botezat și am făcut un legământ cu Dumnezeu. A fost un moment fericit din viața mea. Am dorit să fiu mesagerul lui Dumnezeu. Tot în această perioadă, am cântat. Cânt într-un cor de adventiști, Amadeus, din Suceava. Particip la diferite concerte caritabile. Suntem 50 de persoane în cor și cântăm la diferite biserici adventiste din țară.

* ”Doar prin școală poți reuși în viață”

– Ce te-a convins să te reînscrii la școală?

Mi-am dat seama că doar prin școală pot să face ceva în viață. Doar studiind și prin educație, poți reuși să ai un serviciu, să fii independentă financiar și să nu depinzi de soțul tău să-ți aducă din sat o pâine acasă.

Nu poți sta acasă și să-ți întreții familia doar din ajutorul social.

La început, mi se sugerase să mă înscriu la seral, dar nu vroiam doar să obțin doar o hârtie, o diplomă. Vroiam să și învăț, să acumulez informații. Degeaba ai o diplomă, dacă tu în realitate nu știi nimic. Am încercat să intru la Liceul Conta, dar mi s-a spus că nu se poate. Am fost îmbrăcată țigănește și poate că aveau îndoieli că mă voi ține de școală. Prietena mea, Mihaela Macri, profesoară de engleză la liceul ”Ștefan cel Mare”, m-a ajutat foarte mult. Este cea mai bună prietenă a mea. Vârsta mea era o piedică. Poate a fost și o reținere faptul că cineva, la 20 ani, dorește să se înscrie în clasa a IX-a. Nu mai aveam speranțe că voi mai face școală, însă mama a reușit să mă înscrie la liceul de la Vânători Neamț.

– Cum ai fost primită de colectivul de profesori și de colegi?

Aici sunt niște profesori minunați! Se coboară la nivelul fiecărui elev și își fac meseria. Chiar dacă este o diferență de ani între mine și colegii mei, îmi doresc să-i ajut. La început, am avut câteva temeri, față de unii dintre colegii mei. Și o să vă dau un exemplu. Am mers cu un autobuz, mai mulți, și am cerut șervețele de la șofer și am dat fiecărui coleg câte un șervețel. După ce m-am folosit de șervețel, eu l-am pus în buzunar, dar ceilalți au aruncat șervețelele pe jos în autobuz. I-am rugat să-și strângă fiecare șervețelele de pe jos. M-au ascultat. Atunci mi-am dat seama că puterea exemplului este foarte mare pentru ei. Așa cum și eu am avut parte în viață de oameni care au fost un exemplu pentru mine. Au fost o binecuvântare pentru mine. Printre acești oameni este și prietena mea, Mihaela Macri.

– Profesorii de la liceul din Vânători te caracterizează ca fiind autodidactă. Cum ai reușit?

Am citit și citesc foarte mult. Citesc dimineața, dar și în cursul zilei, în timp ce mama strigă la mine să o ajut la treabă. Citesc cărți despre iubire, despre cum trebuie să fii într-un cuplu, cărți de dragoste, cărți spirituale și psihologice. Ultima carte pe care am citit-o a fost ”Calea către Hristos”. Au fost cărți care m-au marcat. O carte pe care am citit-o în timp record, cam două ore, a fost ”Te iubesc pe nevăzute”, scrisă de Alina Ilioi. Dar Biblia a fost și este cartea mea de căpătâi. Și în anii cât am fost logodită, am citit cărți despre cuplu, responsabilitatea unei căsnicii și atunci mi-am dat seama că nu trebuie să mă căsătoresc. Am citit câteva cărți care mi-au schimbat viața. Una din ele se numește ”Mâini înzestrate”, scrisă de dr. Ben Carson. Doctorul Carson este primul chirurg care a făcut o operație pe creier la siameze. Este o carte fenomen.

– Aplici ceva din ce citești?

Cineva spunea că doar 5% din ce citim rămâne în mintea noastră. Îmi place să cred că aplic ceea ce citesc. Eu citesc cu voce tare. Întotdeauna, când citesc, merg în altă cameră, ca să nu deranjez pe ceilalți din casă. Citesc cu voce tare pentru că mă aud, îmi exersez și dicția, îmi reglez tonul vocii. Am terminat cărți citind cu voce tare.

* ”Nu am niciun merit pentru vocea mea”

– Ce dar crezi că ai primit de la Dumnezeu?

Fiecare om a primit un dar sau mai multe daruri de la Dumnezeu. Dumnezeu știe cât poate duce un om și niciodată nu-i va da mai mult decât poate duce. Vocea mea este un dar de la Dumnezeu. Asta știu sigur. Nu am niciun merit pentru vocea mea. Primim un dar ca să-l folosim și sper să-i încânt pe cei din jurul meu cu darul meu, vocea.

– Când ți-ai dat seama că ai o voce așa frumoasă?

De mic copil, îmi plăcea să cânt. Mă uitam în oglindă, cântam și mă vedeam artistă pe o scenă, în fața unui public. Când am renunțat la școală, am descoperit și vocea. Am fost la un congres de-al rromilor, în Brașov, și atunci am cântat prima dată. De atunci, cânt în biserica adventistă din Târgu Neamț, mai cânt la lansări de cărți, la nunți adventiste, particip la diferite concerte de Paște sau de Crăciun. În aceste locuri mi-am exersat vocea. Cânt muzică religioasă, dar și operă. Am voce de soprană. Toată lumea îmi spune să fac ceva cu vocea mea. Când mă auzeau cântând, multă lume mă întreba unde am făcut Conservatorul și, când le spuneam că nu am studii muzicale, credeau că glumesc. Îmi spuneau că știu copii care studiază de ani de zile la Conservator sau la școli de profil și tot nu au vocea mea, nu cântă ca mine. Am discutat cu doamna director Margine, de la”Ștefan cel Mare”, pentru că vreau să dau la Filologie la acest liceu. Aici, la Vânători, este profil de agricultură și nu aș vrea să cânt… plantelor. Vreau să mă transfer anul viitor la Filologie. Îmi place și Conservatorul, dar și psihologia. Îmi place să observ oamenii și să-i ajut. Poate le voi face pe amândouă, și Conservatorul, și Filologia.

– Te-ai simțit vreodată discriminată?

Da. Anul trecut, am fost la Urgențe, la spitalul din Târgu Neamț, cu o prietenă care se simțea rău și cu părinții mei. Era îmbrăcată țigănește. Stătea pe scaun și nimeni nu o primea înăuntru să o consulte. Mama și tata stăteau pe hol de vreo oră, când am ajuns eu la spital. Eu eram îmbrăcată în blugi. Am bătut la ușă la cabinet și le-am spus: ”Asta este o instituție pentru toți, indiferent de etnie și naționalitate. Ați ales această meserie ca să salvați oameni, indiferent că sunt țigani sau chinezi”. Nu am țipat. Am vorbit civilizat. M-au măsurat din cap până în picioare și m-au întrebat dacă sunt din gașca lor. Le-am răspuns că nu sunt din nicio gașcă, sunt om. M-au rugat să ies afară și imediat au primit-o pe prietena mea în cabinet. Am mai avut și alte momente de acest fel, dar nu am timp să mă gândesc la răutatea din jurul meu. Aș vrea să se înțeleagă că nu toți țiganii sunt ușă de biserică, așa cum nici toți românii nu sunt ușă de biserică. Nu toți suntem la fel. Sunt țigani care au avut voință să vadă dincolo de ce este viața. Au început și țiganii să gândească la un alt nivel. Au și ei permise auto, au mașini de spălat, părinții rromi au înțeles că e bine să meargă copiii la școală. Am văzut părinți rromi care își duc dimineața copiii la grădiniță. M-am bucurat enorm! Își dau și ei seama că fără școală nu se poate și că românii nu le vor răul. Se schimbă și viața lor, se produc schimbări în stilul lor de viață, însă au nevoie și de exemple, ca să vadă că se poate.

Să știți că eu nu sunt de acord cu cerșitul. Atâta timp cât Dumnezeu ți-a dat mâni, cap și picioare, trebuie să fii în stare să muncești! Țiganii, chiar dacă nu au carte, știu să-și câștige existența, făcând orice.

Într-adevăr, furatul este un mijloc prin care poți trăi mai ușor, dar mulți țigani din Humulești și-au dat seama că nici cu furatul nu mai merge și că mai importantă este familia. Am observat acest lucru. Mulți dintre ei, care furau și apoi ajungeau la pușcărie, acum nu mai fură.

* ”Îmi place să mi se spună «țiganco»!”

– Cum îți place să ți se spună: rromă sau țigancă?

Uniunea Europeană ne spune rromi. Nu am nicio problemă cu asta. Însă îmi place să mi se spună țigancă, mai ales țiganco.Nu sunt complexată că sunt țigancă și că mi se spune țigancă. Când am fost în pântecele mamei, nu am avut un pix și o foaie, să scriu că vreau să mă nasc într-o casă cu patru etaje, într-o familie cu patru mașini de lux sau să scriu că vreau să mă nasc în America și să am naționalitate americană. Nu am ales să mă nasc țigancă, dar sunt mândră de acest lucru.

– Cine sau ce ți-a marcat viața, la un moment dat?

Am avut momente care m-au zguduit și am avut momente când am făcut alegeri greșite, însă toate momentele grele m-au maturizat. Pentru mine, problemele sunt o binecuvântare. Cred… Fără probleme, nu poți merge înainte. Pentru mine, orice problemă are un sens și orice zi pentru mine este o provocare. Viața este o provocare. Trebuie să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Să spui fiecărei persoane dragi că o iubești, pentru că mâine nu știi dacă vei mai fi tu sau cealaltă persoană. Am învățat să merg înainte, chiar dacă vor fi oameni care cârtesc. Secretul fericirii este să fii mulțumit de ceea ce ai.

Întotdeauna săracul se va plânge că nu are, iar bogatul că nu are destul. Trebuie să știm să ne bucurăm de lucruri mărunte. Încerc să mă bucur de viață așa cum este ea, chiar dacă nu este mereu roz și mai are pete gri.

Merg înainte pentru că doar așa voi ajunge să pot vedea adevărata fericire în lumea asta.

* ”Am fost cea mai fericită când am împlinit 20 de ani și am realizat că nu sunt căsătorită”

– Când ai fost fericită?

În ziua când am împlinit 20 de ani și am realizat că sunt necăsătorită. M-am trezit în dimineața aceea și m-am întins în pat: ”Ai împlinit 20 de ani și încă ești necăsătorită?” Am fost fericită să constat acest lucru. Un alt moment de fericire a fost când m-am botezat și mi-am încredințat viața lui Dumnezeu. Mai sunt fericită și când merg singură pe drum, mă simt liberă. În general, sunt o fire pozitivă și mă bucur de orice moment. Recunosc că viața de țigancă nu este cea mai ușoară, dar, dacă vrei să fii altfel, trebuie să lupți pentru acest lucru.

– Dacă, printr-o întâmplare, ai ajunge liderul comunității rrome din județ sau chiar să-ți reprezinți etnia în Parlament, care ar fi primele măsuri pe care le-ai lua?

Aș acționa corect. Cu părere de rău o spun: asociațiile și ONG-urile care apără drepturile rromilor de fapt nu le apără. Îmi doresc să intervină mai mult în viața țiganilor, să vină și să vadă cu ochii lor cum trăiesc aceștia. Știu că există fonduri europene pentru rromi, chiar foarte multe. Aș lupta împreună cu ei, să le fie mai bine. Aș lupta pentru dreptatea lor.

Mulți dintre noi investim în case și mașini. Eu aș investi în persoane. Cea mai mare investiție este omul. Avem nevoie de lideri rromi care să se implice cu adevărat în viața noastră.

Eu, una, nu am avut parte de niciun lider rrom care să mă ajute sau pe familia mea. În schimb, am simțit sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, când a venit vorba de școală. Niciun lider rrom nu a venit vreodată prin cartierul nostru din Humulești. Doar în campaniile electorale mai vin primari, pentru voturi. Atât! Nimeni nu venit vreodată să ne întrebe ce ne doare sau ce probleme avem.

– Ești de părere că țiganii sunt, pe bună dreptate, discriminați și stigmatizați de români?

Nu pot spune că țiganii au fost întotdeauna criticați pe nedrept, pentru că au fost cazuri când ei au fost vinovați. Niciodată nu am să spun că țiganii sunt sfinți, dar nici nu sunt de părerea că, de la un singur caz sau mai multe, trebuie să generalizăm și să spunem că toți țiganii sunt la fel. E ca și cum m-aș întâlni cu fratele dvs. și mi-ar face un rău, iar când m-aș întâlni și cu dvs. să gândesc că și dvs. sunteți un om rău. Adică să vă etichetez din start ca un om rău, doar pentru simplul fapt că fratele dvs. mi-a făcut un rău.

– Ce nu-ți place la etnia ta?

Unele tradiții. Unele sunt chiar stupide, cum ar fi, de exemplu, căsătoria de mic copil. La noi, în Humulești, nu au fost cazuri, dar, în țară, unii părinți și-au căsătorit copiii la 5-6 ani. Pentru mine, a fost un șoc. Copilul ți l-a dat Dumnezeu, nu este al tău. Este al Lui și ți-l încredințează, ca tu să-l educi și să investești în el. Nu numai să-i iei haine și să-i dai mâncare. Nu! Să-i oferi acel bagaj de cunoștințe… Și asta se poate obține doar prin educație, doar prin școală, să se poată descurca în viață. Tu trebuie să fii Dumnezeu pentru copilul tău, până va avea conștiință.

– Asculți manele?

Nu, dar, în schimb, respect oamenii care fac această muzică. Le respect munca. Eu ascult muzică religioasă și, în general, ascult oamenii care cântă cu suflet și din suflet.

– Ce-ți place să faci în timpul liber?

Am momente când îmi place, pur și simplu, să stau și să mă gândesc. O ajut pe mama la treburile gospodărești. Sunt vegetariană. Nu mănânc carne. Îmi place să descopăr câte ceva în fiecare zi și mă minunez și eu de câte lucruri descopăr zilnic. Mai și muncesc, la o familie, unde fac curățenie o dată pe săptămână, sunt un fel de menajeră. Nu câștig mult, dar trebuie să muncești ca să ai. M-am bucurat foarte mult când am putut să-l împrumut și pe tatăl meu cu niște bani din munca mea.

– Ai iubit vreodată? Ai vrea să iubești?

Nu am iubit niciodată. Nu am avut nicio relație cu vreun băiat, pentru că am fost axată pe alte lucruri, dar au fost băieți care mi-au atras atenția. Doar atât.

– Excluzi, din start, să iubești un român?

Nu știu ce să zic… Nu exclud. În fața lui Dumnezeu, nu există țigan sau român. Pentru fiecare, Dumnezeu are perechea potrivită. Îl las pe El să codnducă lucrurile și pe acest plan. Nu e nicio problemă dacă o să iubesc un țigan sau un român. Țigăncile trebuie să înțeleagă că o căsătorie fără iubire e un eșec. Îmi e milă de acei copii care se căsătoresc de gura părinților. Cunosc țigănci care regretă că s-au căsătorit de copile. Trebuie să înțeleagă că doar prin educație pot face ceva în viață. Îmi doresc enorm de mult ca țigăncile care sunt deja măritate să nu facă aceeași greșeală cu copiii lor, cum au făcut părinții lor cu ele. Dacă ele nu au avut șansa să meargă la școală sau să se mărite din dragoste, măcar să încerce să facă ceva pentru copiii lor. Eu sunt ceea ce sunt astăzi, pentru că am întâlnit oameni minunați în viața mea! Vreau să le mulțumesc profesorilor mei de la liceul din Vânători Neamț, pentru tot ce fac. Sunt niște profesori minunați, își fac meseria cu foarte multă dragoste! Îi mulțumesc și doamnei director pentru că există.

* ”Pe Irina, o cunosc din luna august a acestui an, când a venit la noi, la școală, și ne-a întrebat dacă avem clasă profesională de a IX-a. La acea vreme, nu aveam avizul Ministerului Educației și al Inspectoratului Școlar Județean, dar am îndrumat-o la o școală din oraș. Nu a vrut. Pentru noi, Irina este un câștig. Trebuie să facă 3 ani la noi școala profesională – și o s-o ajutăm -, pentru a urma un liceu din oraș și, apoi, să meargă la facultate. Este un elev model. Dacă în mass-media apar numai informații denigratoare la adresa etniei rrome, Irina este exemplul care contestă acest lucru și, mai mult de atât, este un exemplu pentru elevii români din școala noastră. Avem și noi de învățat de la ea. Îi prevăd un mare viitor, pentru că are tot ce-i trebuie. Sufletul îi este de copil, deși are 20 de ani, visele și ambiția este al tinerei dornice de a porni în viață cât mai bine. Și mai are și înțelepciunea adultului. Irina este autodidactă. În cei 5 ani, cât a întrerupt școala, a citit foarte mult. Citește foarte mult, se vede din cultura ei generală, din vocabularul ei. A urmat și cursuri de pian, la Clubul Copiilor, pe când era la gimnaziu. Este și meritul familiei, care s-a ocupat de ea. Cutumele etniei au împiedicat-o, însă, să-și urmeze visul și nu a putut să se înscrie la Liceul Conta. La rromi, nu numai familia decide asupra viitorului copiilor, ci și comunitatea. Datorită Irinei, și alte fete de etnie rromă din Humulești s-au înscris la școala noastră. Au văzut în ea un exemplu. Una din elevele rrome este căsătorită, are și copii și vrea să-i înscrie și pe ei la gimnaziu, la școala noastră. Rromii au început să înțeleagă că nu se poate face nimic fără educație” – prof. Sabina Petrariu, directorul Liceului Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau”, Vânători Neamț.

Ciprian Traian STURZU

GALERIE FOTO:

6 COMENTARII

  1. FELICITĂ IRINA 1 SUCCES ÎN CONTINUARE

    PROBLEMA CU SPITALUL MI S-A ÎNTÂMPLAT ȘI MIE CU TOATE CĂ NU SUNT RROMĂ.

    NU MAI DAU NUMELE DOCTORIȚEI PTRC, CĂ AM FĂCUT SESIZĂRI ,RECLAMAȚII, COMENTARII ÎN PRESĂ ȘI NU AU PUBLICAT DECÂT UN ARTICOLȚ
    DR RSPECTIVĂ ESTE ÎN CONTINUARE ÎN FUNCȚIE.

  2. Adevarat ca educatia face diferenta.Am fost placut surprinsa ,cand un tiganel care mai frecventa magazinul din zona sa mi se adreseze cu “va rog” si “multumesc”si cand i am apreciat felul in care mi s a adresat mi a raspuns mandru:”da, dar stiti eu ma duc la scoala” .Bravo parintilor de romi sau tigani (cum vreti sa le spuneti)care isi incurajeaja copiii sa mearga la scoala.

  3. Felicitări! Într-adevăr, un articol de zile mari! Ar trebui investit mai mult in educarea acestei etnii! Felicitări acestei minunate fete, precum și familiei ei, pentru curaj si intelepciune! O cunosc și am numai cuvinte de apreciere la adresa ei. O voce nativă aur! Dumnezeu să fie cu ea și sa o ajute in ceea ce si-a propus!

  4. Educatia dupa voia lui Dumnezeu face diferenta…societatea nu duce lipsă de oameni educati ci de oameni educati în…… cele sfinte.Inca odata este confirmata puterea de schimbare a Evangheliei in vietile oamenilor indiferent de etnie.Si daca tot ne plac asemenea exemple,de ce nu am sustine o asemenea educatie carec sa se adreseze atat mintii cat si sufletului?

Lasă un răspuns