Acasă Actual PNL a lăsat masa liberă la ședința CL Târgu Neamț

PNL a lăsat masa liberă la ședința CL Târgu Neamț

6
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

Miercuri, 18 octombrie, a avut loc o ședință de îndată a Consiliului Local Târgu-Neamț, pe ordinea de zi fiind trei proiecte de interes local. De departe cel mai important părea a fi cel referitor la amenajarea a două terenuri de sport și construirea unui amfiteatru, în zona stadionului, bazat pe fonduri europene în valoare de 15.795.150 lei, inclusiv TVA.

Aleșii locali ai PSD au fost prezenți, dar cei de la PNL au lipsit. Singurul liberal care și-a anunțat absența de la ședință a fost Traian Humulescu, acesta fiind plecat din localitate. Absența aleșilor locali de la PNL a fost taxată cu ironie de pesediști. “S-au gândit că au inițiat și aprobat prea multe proiecte cu fonduri europene și de aceea nu au venit”, a spus unul dintre ei. Un alt consilier local social-democrat bagă și mai tare cuțitul în rană: “Nu a venit niciun ales local de la PNL la ședință? Nu a venit Opoziția la ședință? Păi ce, mai avem și Opoziție în Consiliul Local sau la Târgu-Neamț?!”

Despre absența liberalilor, părerea primarului Daniel Harpa: “Absența consilierilor locali PNL de la ședință arată interesul dumnealor față de cei care i-au ales și față de comunitate. A fost o ședință cu o ordine de zi importantă, cu proiecte pentru orașul nostru. Unul dintre ele are o valoare foarte mare, din toate punctele de vedere, atât financiar, cât și economic. Singurul care și-a anunțat absența a fost domnul Humulescu, care am înțeles că nu se află în localitate. Restul, nici nu s-au obosit să anunțe că nu vor veni”.

PNL a ripostat prin vocea consilierului local Maria Vrînceanu, purtător de cuvânt al organizației PNL Târgu-Neamț: “Domnul primar ar face bine să programeze ședințele, indiferent că sunt extraordinare sau de îndată, și în afara programului nostru, pentru că mare parte din noi lucrăm la privat. Dumnealui, nelucrând niciodată în privat nu știe care sunt rigorile unui privat, pentru că avem de respectat niște proceduri și de îndeplinit niște planuri. Ar fi bine ca aceste ședințe să se plieze și pe programul nostru, al celor care lucrează în privat. Nu spun că proiectele nu sunt importante pentru comunitate, dar la privat trebuie să dai socoteală și nu poți pleca când vrei. Dacă domnul primar crede că acesta este un motiv prin care să atace PNL-ul, mai bine s-ar uita la ce face PSD-ul”. (C.T. STURZU)

Lasă un răspuns