0233 235.907 office@mesagerulneamt.ro

Prevenire la Dumbrava Roșie: “Eu i-am alungat cu bățul”

pietricica turism

Comună mare, cu peste 8.000 de locuitori în scripte și mai puțini în fapt, pentru că tinerii au cam plecat peste hotare, Dumbrava Roșie are și mulți pensionari: peste 1.100. O parte din ei au peste 80 de ani, locuiesc singuri și, din punctul de vedere al poliției, reprezintă segmentul de potențiale victime ale escrocilor. Astăzi, 4 octombrie, în cadrul acțiunilor stabilite pentru fiecare zi a “Săptămânii Prevenirii Criminalității”, agenții de la post au avut activitate informativ-preventivă. I-a însoțit poștașul, cel care duce pensiile în fiecare lună și, odată cu ele, a împărțit pliante cu informații despre metoda “Accidentul”, care încă mai face victime prin județ.

Astăzi, poștașul n-a fost decât intermediar. El a bătut la porțile bătrânelor despre care știe că sunt singure, dar au copii prin țară și oricând le poate suna cineva să le spună că au fost implicați în accident și au nevoie de bani “ca să scape de dosar”. Cele mai multe s-au mirat când au văzut “atâta lume” la poartă, iar imediat după ce s-au lămurit despre ce este vorba și-au cerut scuze pentru felul în care erau îmbrăcate, cu haine de făcut treabă prin curte. O bătrânică prevăzătoare, cu doi câini răi, adică buni de pază, a spus că ea a fost sunată de un individ care i-a spus că nepotul ei, student la Iași, a provocat un accident. A verificat imediat informația, dar a rămas cu un mare semn de întrebare: de unde știa escrocul că nepotul ei chiar e student la Iași.

http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/04/Banner-web-Tehnoprod-04-2017.jpg

Explicația este simplă: pe de o parte vecinii sunt tare darnici în informații și povestesc oricui orice despre oricine, iar pe de altă parte infractorii care ajung în penitenciare (mulți dintre ei implicați în înșelăciuni) fac schimb de “date” despre familiile din localitățile lor de domiciliu.

În mare, bătrânele din Dumbrava știu despre 112, despre cum să acționeze dacă sunt abordate de necunoscuți și cum procedeze dacă se trezesc cu tot felul de vânzători ambulanți la poartă. “La mine au venit niște țigani de prin Mureș, cică să-mi vândă oale. Au intrat în curte, așa fără să-ntrebe. Am ieșit și i-am alungat cu bățul. Nu stau la vorbă cu ei”, a spus una din ele, curajoasă, sprinijită în toiagul de care se ajută ca să poată merge. (C.M.)

Despre autor
Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

Scrie comentariu

*