Acasă Actual Daniel Harpa față cu zvonurile: ”Nu mă interesează nici Parlamentul, nici șefia...

Daniel Harpa față cu zvonurile: ”Nu mă interesează nici Parlamentul, nici șefia Consiliului Județean”

1511
0
DISTRIBUIȚI
pietricica turism

2020 poate părea departe, dar, într-un domeniu precum administrația publică locală, e la o aruncătură de băț. Perspectiva alegerilor locale de atunci nu e deloc îndepărtată, așa încât nu miră pe nimeni că primarii aflați acum pe funcții își fac deja planurile de bătaie pentru acel moment. Mai mult, practica a demonstrat că, dacă vrea să fie reales, un primar își începe campania pentru următorul mandat imediat din a doua zi a mandatului prezent. La Târgu Neamț, Daniel Harpa e deja la al doilea mandat și-l pregătește pe al treilea. Asta deși Târgul s-a umplut – din nou – de zvonuri care-l dau plecat, ba printr-o funcție mare la județ, ba la Parlament. Ca un făcut, în fiecare toamnă, zvonistica de Târgu Neamț se concentrează pe primar, prevăzându-i viitor în diverse nuanțe. Poate o fi din cauza unor declarații pe care le-a dat în toamna lui 2015, când își anunța candidatura din 2016 și spunea că se oprește cu două mandate la Primărie, iar din 2020 ia în calcul un mandat de parlamentar. (Detalii, aici.) Asta era atunci.

Acum, Daniel Harpa este hotărât să rămână primar la Târgu Neamț și pentru 2020-2024, pentru că are o mulțime de proiecte pe care le vrea duse la bun sfârșit, dar și pentru că nu vrea să-i dezamăgească pe târgnemțeni.

* ”De cinci ani, Târgu Neamț e un șantier deschis”

– Pentru început, să abordăm chestiunea banilor, fiindcă, în această perioadă, e subiect la ordinea zilei. Recentele majorări salariale din sistemul bugetar au creat probleme unor primării, la bugetele locale. Care este situația la Primăria Târgu Neamț?

Majorările salariale de la nivelul anului 2017 au făcut o oarecare ordine și ierarhie în grila de salarizare a primăriei. Dacă, înainte, erau destul de mulți angajați care aveau salarii mai mari decât primarul sau viceprimarul, acum plafonul maxim este nivelul salarial al viceprimarului. Ce s-a întâmplat, de fapt, a fost scădere a salariilor foarte mari, o așezare a acestora într-o ordine firească, în conformitate cu funcția și vechimea, și creșterea salariilor foarte mici. Date fiind aceste criterii, normal că s-a înregistrat o creștere a fondului de salarii, pentru că erau mulți angajați cu salarii minime. Din cauza discuțiilor apărute pe aprobarea noii grile de salarizare, s-a distorsionat, intenționat sau nu, acest subiect. Eu pot să vă spun că, din momentul aprobării noii legi privind salarizarea, creșterea este în jurul a 10 procente. Având în vedere că suntem o instituție publică, axată, în primul rând, pe acordarea de servicii cetățenilor orașului și nu un SRL, e normal ca și fondul de salarii să fie mai mare decât în privat.

– Ce proiecte aveți pentru anul viitor?

Proiectele la care lucrăm sunt pe mai multe sectoare – infrastructură, culturale, turistice, sociale etc. Aș sublinia proiectele de infrastructură, pentru că sunt de cel mai mare interes pentru cetățeni. Sunt aproape cinci ani de când Târgu Neamț este tot într-un șantier. În primul rând, avem în implementare proiectele din PNDL I, finanțate de Ministerul Dezvoltării – asta însemnând drumuri, școala Humulești, Colegiul Tehnic ”Ion Creangă”, Școala nr. 2 -, dar lucrăm, de asemenea, la studiile de fezabilitate pentru Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” și Creșa, proiecte aprobate prin PNDL II și finanțate tot prin Ministerul Dezvoltării. Urmează să reevaluăm proiectul de asfaltare a încă 17 străzi. În acestea, pregătite pentru asfaltare, intră și strada Popa Șapcă, din spatele bisericii Sf. Haralambie. De asemenea, în primăvară, vom pune covor asfaltic pe străzile Mărășești, Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu. Avem în vedere să schimbăm instalația de apă din centrul orașului, pentru că este foarte veche, avem în plan modernizarea parcărilor de reședință din spatele blocurilor – aici vorbim de asfaltare, iluminat public și monitorizare video -, dar și asigurarea utilităților pe str. Băile Oglinzi, până la stațiune. Asta pe linie de canalizare și alimentare cu gaz. Sunt optimist că vom reuși obținerea finanțării.

Pe fonduri europene, avem depuse proiecte pentru reabilitare energetică – două clădiri la Spital și două la Pompieri -, precum și realizarea unui amfiteatru pentru evenimente și amenajarea zonei Stadion, ca spațiu de agrement destinat, în primul rând, locuitorilor orașului, dar și turiștilor.

Suntem într-o etapă avansată cu obținerea finanțării pentru reabilitarea corpului central de la Spitalul orășenesc, prin fonduri de la Compania Națională de Investiții, care a finanțat și reabilitarea Casei Culturii.

Lucrăm, acum, la un proiect, care va fi depus în februarie 2018, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe. Vrem să facem și un Centru de zi pentru copii cu dizabilități. Am depus proiecte culturale la Administrația Fondului Cultural Național și, până pe 4 decembrie anul acesta, vom depune unul la GAL Ținutul Răzeșilor, organizație în care Târgu Neamț e membru.

Avem lucrări în derulare pentru toate categoriile de utilități și, chiar dacă se produce un anumit disconfort prin executarea lor, eu sper ca oamenii să înțeleagă că aceste lucrări sunt pentru confortul lor pe termen lung. Pentru

În toate proiectele de care am vorbit, demersurile sunt începute, sun în diverse etape de lucru, iar pentru 2018 ne-am făcut o planificare ambițioasă, cu alte proiecte pe care le vrem. Mă refer aici la un plan de mobilitate urbană cu sistem de transport în comun, la un incubator de afaceri, la structuri de economie socială, la reabilitarea Bibliotecii, obținerea finanțării pentru cinematograf, reabilitarea Monumentului Vânătorilor de Munte, construirea unui sediu nou pentru Ambulanță, construirea de locuințe pentru tineri, pentru specialiști etc.

– Ce planuri aveți pentru Parcul de la Cetate și pentru Stațiunea Oglinzi?

Aceste două obiective reprezintă investiții strategice pentru orașul nostru, motoare de dezvoltare economică, prin potențialul pe care îl au în atragerea turiștilor și crearea de locuri de muncă, prin impozitele pe care le pot genera, prin redevențe pe care orașul le-ar putea încasa. Vom scoate din nou la licitație Parcul Cetate, de data aceasta cu niște condiții care sperăm să aducă la licitație investitori serioși, cu puterea financiară de a face o investiție solidă, la standarde înalte. Cât despre Stațiunea Oglinzi, aici va fi una din bătăliile noastre cele mai dificile. Suntem deschiși în a lua în calcul diverse variante. Nu va fi ușor să obținem fonduri, dar deja evaluăm posibilitățile. Am avut avut numeroase discuții pentru atragerea de investiții private. Consider o mare realizare faptul că am reușit să devenim acționari majoritari. Știu că este o realizare care nu schimbă aspectul stațiunii, care nu este vizibilă cu ochiul liber atunci când târgnemțenii se plimbă în acea zonă, dar, cu toate astea, înseamnă foarte mult pentru viitorul acestui oraș. Aș compara asta cu faptul că nici datoriile care s-au plătit în timpul primului meu mandat nu au fost vizibile pentru cetățeni și, cu toate astea, vorbim de sume fabuloase care s-au achitat.

* ”Un eșec la primărie mă afectează mai mult decât o problemă personală”

– Circulă, iarăși, zvonul că luați în calcul o candidatură la Parlament, în 2020. N-ar fi nimic în neregulă, avem atâtea exemple, chiar dna senator Emilia Arcan a declarat că v-ar vedea deputat. Dvs. ce spuneți?

Exclus! Ați văzut și dvs. câte proiecte avem, în lucru sau în plan. Am auzit zvonurile, nu e prima dată când sunt întrebat, ceea ce mi-a și dat de gândit. Nu ar fi un gest corect față de echipa mea și nici față de cei care au încredere în noi. Nu vreau să spun explicit că voi candida a treia oară sau a șaptea oară, pentru că niciodată nu poți să știi ce-ți rezervă viața și cred că ar suna și a infatuare, dar vreau să fie clar un lucru: munca mea, ca primar al orașului Târgu Neamț, este foarte importantă pentru mine! Îmi place ce fac și îmi doresc foarte mult ca acest oraș să se dezvolte. Toate proiectele la care lucrăm le văd cu ochii minții. Orice eșec mă afectează mai mult decât problemele personale. Cred, deci, că răspunsul la întrebarea dvs. este clar: sunt doar zvonuri.

– În varianta în care PSD obține o majoritate politică în Consiliul Județean, după alegerile locale din 2020, v-ar interesa șefia CJ, dacă vă propune partidul? Că s-a dus vestea și despre asta, mai ales că funcția v-ar permite să ajutați, în continuare, Târgu Neamț.

PSD  a reușit, la ultimele alegeri, să obțină rezultate remarcabile, atât la nivel local, dar și județean și național. Acest lucru spune mult. Am observat, de multe ori, că foarte puțini oameni își asumă deciziile, problemele și greșelile. Eu cred că acest partid are o șansă, istorică, de a face o schimbare în România. Condiția ar fi aceea de a avea tăria de a ne asuma deciziile, problemele și greșelile. Deciziile sunt cel mai dificil lucru uneori. Probleme sunt la tot pasul și numai cine nu muncește nu greșește. Dacă ne vom asuma asta, în 2020, PSD va culege roadele unei munci deloc ușoare. Cât despre întrebarea cu președinția Consiliului Județean, răspunsul este același ca și în cazul unei eventuale candidaturi la Parlamentul României. Domnul președinte Ionel Arsene își face treaba foarte bine la Consiliul Județean și vă mărturisesc că avem o colaborare foarte bună.

Ciprian Traian STURZU

Lasă un răspuns