Acasă Actual Cazul Sechel: comisia de disciplină Verzea Out, Atănăsoaie In

Cazul Sechel: comisia de disciplină Verzea Out, Atănăsoaie In

DISTRIBUIȚI

Abia desemnată pe 14 decembrie, Comisia de disciplină în cazul morții Geanina Sechel, a fost deja modificată deoarece directorul medical Spitalului de Urgență Neamț, dr. Silviu Verzea, și-a dat demisia din această funcție și este hotărât să nu revină asupra deciziei. El nu va mai fi nici membru al comisiei de cercetare disciplinară.

Întrucât nimeni nu a vrut, am decis să-mi asum eu”, declară dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al Spitalului. Astfel că „luni ne vom întruni să stabilim ce este de făcut, dar avem toate documentele la dispoziție, avem și notele de relații ale celor doi medici (n.n. – dr. Cosmin Rugină și dr. Lucia Chetreanu), dacă va mai fi nevoie vom putea oricând să-i chemăm în fața Comisiei”, a adăugat dr. Atănăsoaie.

Cât privește luarea vreunei măsuri disciplinare, managerul interimar a spus că „m-am informat la Juridic și articolul 52 din Codul Muncii, care prevedea suspendarea contractului de muncă pe perioada cercetării disciplinare, a fost declarat neconstituțional, iar în ce privește altă măsură disciplinară, vom analiza”.

(C.I.)

pietricica turism

Lasă un răspuns