Acasă Actual FOTO Liviu Marian Pop – vizită la Colegiul “Hogaș”

FOTO Liviu Marian Pop – vizită la Colegiul “Hogaș”

Liviu Marian Pop, ministrul Educației Naționale, a vizitat, vineri, 8 decembrie, prestigiosul Colegiu Național “Calistrat Hogaș” Piatra Neamț. Oficialul a dialogat cu conducerea școlii, profesori și elevi.

“În acest context, ministrul a apreciat proiectele educaționale derulate de acest colegiu, felicitând totodată elevii și cadrele didactice pentru rezultatele constant bune pe care le înregistrează în concursuri și la examenele naționale”, precizează ministerul de resort într-un comunicat de presă.

Liviu Marian Pop s-a întâlnit și cu directorii și directorii adjuncți ai unităților de învățământ din Neamț. Oficialul guvernamental a prezentat proiectele și prioritățile Ministerului Educației Naționale pentru anul 2018: finanțarea corespunzătoare a sistemului, modernizarea infrastructurii școlare, abilitarea curriculară a cadrelor didactice, Legea Educației Naționale și digitalizarea procesului didactic.

“De asemenea, au fost puse în discuție probleme de importanță majoră pentru învățământul nemțean și s-au căutat soluții reciproc agreate pentru eficientizarea sistemului educațional național”, potrivit aceleași surse.

Liviu Marian Pop a efectuat, în zilele de 7 și 8 decembrie, o vizită în județul Neamț, în cadrul căreia a avut o serie de întâlniri cu inspectorii școlari generali din Regiunea Nord-Est și din țară, respectiv cadre didactice, elevi și autorități locale. (Mesagerul de Neamț)

2 COMENTARII

Lasă un răspuns