Oana Dăscălescu este unul dintre cei 5 ofițeri din cadrul Poliției Neamț, avansați înainte de termen, de Ziua Națională. Pe 1 decembrie, a devenit subcomisar, iar săptămâna viitoare are de susținut examenul pentru ocuparea funcției de șef al Biroului Control Intern. Este acea structură care se ocupă cu cercetarea disciplinară a polițiștilor care greșesc în ”exercitarea atribuțiilor de serviciu”. Soțul ei, subcomisarul George Dăscălescu, este șef al Centrului de Reținere și Arest Preventiv. S-au cunoscut în Academia de Poliție și fac o echipă solidă și serioasă.
* ”Când ne-au chemat pe toți pe platou, să ne ia măsurile, a fost momentul în care am simțit că mi-am îndeplinit visul”
Oana s-a născut pe 15 februarie 1984, în comuna Boroaia, din județul Suceava. Mama este contabilă, iar tatăl inginer. Niște părinți care și-au susținut ambele fete și le-au respectat alegerile. Oana a urmat școala în sat, iar din clasa a IX-a a plecat la internat, la Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava. A plecat după ce tatonase un pic terenul și constatase că nu exista nicio posibilitate să urmeze un liceu militar: nu se primeau fete. Însă gândul de a purta, într-o zi, uniforma de polițist, gând care o fascina de mică, a prins rădăcini adânci în cei 4 ani de liceu. În clasa a XII-a, s-a apucat să învețe serios pentru admiterea la academie, simultan cu pregătirea pentru bacalaureat. La academie, concurența a fost de 28 pe loc.
”M-am dus cu tata și, când am coborât din autobuzul 301 și-a văzut o mare de oameni acolo, n-a zis nimic, dar s-a uitat la mine cu genul acela de privire «Ce căutăm noi aici?». Atunci mi-am dat seama că eu eram un copil, practic, și l-am cărat după mine peste tot, s-a uitat prin gard când dădeam probele sportive, m-a susținut la fiecare examen și i-am spus: «Ai să vezi că eu o să rămân, să-mi ia măsurile pentru uniformă!». Când ne-au chemat pe toți pe platou, să ne ia măsurile, a fost momentul în care am simțit că mi-am îndeplinit visul. Tata a fost foarte bucuros și mulțumit”.
După internat și gazdă, adaptarea la viața de student la academie n-a fost grea. Însă tabăra de pregătire de la Drajna – militărie curată! – rămâne în amintirile fiecărui absolvent. În anul II de academie, având în vedere experiența de la liceul economic, Oana a optat pentru specializarea ”investigarea fraudelor”, iar în 2007, după ce-a absolvit, a lucrat la București, la Poliția sectorului 3, în acest domeniu.
”Primul meu dosar a fost unul de evaziune fiscală, iar persoana pe care urma s-o audiez era un administrator de firmă, care mai fusese pe la poliție și știa exact ce să declare. Bineînțeles, niciunul dintre colegi nu mi-a spus că voi avea de-a face cu un experimentat. Mi-am făcut un plan de audiere, am băgat foaia sub tastatură să n-o vadă și, până la urmă, am reușit să surprind ceea ce trebuia. Cu timpul, audierile au ajuns să facă parte din viața mea. Îmi place să vorbesc cu oamenii, niciodată n-am adoptat o poziție ofensivă”.
Tot la București a fost repartizat, ca tânăr ofițer, și George Dăscălescu, pe care l-a cunoscut în 2004, în academie, iar în 2008 s-au căsătorit. Nici unul dintre ei nu s-a putut adapta la forfota din Capitală. Ea era din Suceava, el din Huși și, până la urmă, au ales Piatra Neamț, unde aveau deja niște prieteni foarte buni. Ea a găsit post la Serviciul Poliției Rutiere, unde făcea cercetare penală, iar el la ordine publică, la Poliția municipiului. În 2011, au devenit părinți, iar acum pot spune amândoi că, în familia Dăscălescu, Antonia e șefa.
”Ea este artistul familiei, pictează, desenează, face tot felul de ornamente din hârtie și vrea să devină balerină. Din doi oameni liniari, fără niciun fel de aptitudini, e suprinzător că a ieșit așa un copil talentat și energic, care ne ocupă tot timpul. Mereu are ceva de făcut, ceva de spus și ceva de întrebat. A început să citească singură, a fost foarte hotărâtă să învețe și, seara, asta este ocupația familiei. E adevărat, soțul meu dă startul. El cumpără cărțile”.
În afara serviciului și a casei cu toate ale ei – gătit, spălat, călcat, curățenie, timp petrecut cu copilul -, Oana Dăscălescu reușește să se țină de sport.
Merge de 4-5 ori pe săptămână la sală, câte două ore pe zi, și, de 2 ani, s-a apucat de alergare montană, dar participă și la semimaratoane. În concediu, preferă călătoriile și descoperirea locurilor noi. Părinți 100%, soții Dăscălescu și-au luat copilul în vacanță încă de foarte mic. Nu au avut curaj să plece cu el în afara țării decât după vârsta de 2 ani, dar, după aceea, au bătut Grecia și Austria de câte ori au avut ocazia. Iar Antoniei i-a plăcut și, cu timpul, a început să sesizeze diferențele de relief și de climă. Și să le folosească în ”munca” de artist. Însă vacanțele în afara țării sunt doar o dată pe an.
În rest, soții Dăscălescu, împreună cu prietenii lor și cu Antonia, desigur, fac drumeții de câteva ore pe dealurile din jurul orașului. Bun prilej pentru artistul familiei să culeagă flori și frunze, ca să le folosească, ulterior, ca modele în picturi.
* ”N-am plâns niciodată pentru ceva legat de serviciu, am învățat să iau lucrurile așa cum sunt”
Despre ce face zi de zi, verificând reclamațiile cetățenilor împotriva polițiștilor – o misiune nu tocmai ”colegială” – Oana Dăscălescu spune simplu ”nu este vorba decât despre aplicarea legii și a regulamentelor”. Ea, o femeie care, în contradicție cu apectul fizic – aparent fragil, este un om puternic, a învățat să discearnă între sesizările hilare și cele făcute cu o motivație care poate avea o bază reală. Oricum colectivul Biroului Control Intern, care numără doar 6-7 oameni, nu dă verdicte, ci doar formulează o propunere, în funcție de ce constată. Decizia finală este atributul șefului IPJ Neamț, care hotărăște”soarta” celui cercetat. Dar și pentru a formula o simplă propunere, care nu știi dacă va rămâne în picioare, ai nevoie de aceleași calități pe care trebuie să le aibă orice polițist adevărat: echilibru și seriozitate. Orice tentație de a interpreta legea conform propriilor concepții sau experiențe trebuie să dispară. Este crucial.
”N-am plâns niciodată pentru ceva legat de serviciu, am învățat să iau lucrurile așa cum sunt. Cât am lucrat pe cercetare penală, la poliția rutieră, mi-am dat seama cât de imprevizibil e sfârșitul. Nu pot spune că nu au fost scene care m-au marcat, am văzut oameni bucăți, am văzut copii morți sau familii întregi. Dar eu știam că sunt acolo ca să stabilesc exact ce s-a întâmplat. Pe un șofer, singur în mașină, care a intrat într-un copac și a murit, nu-l mai poate audia nimeni. Există alte mijloace să stabilești cum s-a întâmplat. Expertiza tehnică este definitorie.Coroborată cu celelalte probe, îți dă toate răspunsurile de care ai nevoie. Am avut un accident, cu un bebeluș de două luni, aflat pe bancheta din spate a mașinii conduse de mama lui. A zburat printre scaune și-a murit. Am învățat din astfel de experiențe. Copilul meu n-a mers niciodată fără să fie într-un dispozitiv omologat sau fără centură. Nu există excepții! Nu sunt genul de șofer care pentru «doar 200 de metri» nu pune centura. Sunt un șofer prudent, foarte liniștit, care niciodată nu încalcă o regulă privind prioritatea. Poate fi foarte grav și n-aș face vreun gest care să pună în pericol pe cineva”.
Cu 10 ani de experiență în poliție, Oana Dăscălescu crede că ar putea să se descurce în multe posturi. Examenul pentru care se pregătește i se pare doar o etapă. Până la urmă, avansarea în grad și în funcție sunt acele confirmări de care are nevoie orice ofițer de poliție în cariera lui. Peste 10 ani, se vede tot polițistă – ”Poate pe o funcție de conducere” – și mama care nu se va mai uita, ca acum, la filme de animație, ci va avea alt rol: să învețe un om cum să pășească, sigur pe el, pe drumul pe care și-l alege. Un drum pentru care contează ”bagajul” de acasă: să vorbești puțin și ce trebuie și să faci mult.
Cristina MIRCEA
