Acasă Actual Avocata Cora Rusu, cercetată penal pentru ”influențarea declarației” unei fete violate

Avocata Cora Rusu, cercetată penal pentru ”influențarea declarației” unei fete violate

DISTRIBUIȚI
izotec
Avocata Cora Rusu va fi cercetată penal de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru că a încercat să influențeze declarațiile unei fete, violate de propriul tată. Cazul – incredibil pentru o familie normală– a fost prezentat în presă în 2015, când a izbucnit. Polițiștii au stabilit atunci că Dumitru Mihăilă și-a violat propria fiică, fata neavând încă 16 ani. Mama, Angelica Mihăilă, în loc să fie preocupată de starea și evoluția copilului abuzat în casa în care ar fi trebuit să fie ocrotit, s-a dovedit mult mai sensibilă la ”necazul” soțului, cercetat penal.

Dumitru MIhăilă a fost trimis în judecată și condamnat la 8 ani de închisoare de Judecătoria Piatra-Neamț. Instanța a stabilit, de asemenea, o pedeapsă complementară de 3 ani (Interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, a dreptului de a fi tutore sau curator și a dreptului de a comunica sau a se apropia de persoana vătămată ). Tot prin decizia instanței fetei i s-au acordat daune morale de 45.000 de lei.

Ultima parte a sentinței face referire strict la atitudinea mamei fetei și a avocatei tatălui violator pe parcursul procesului: ”În temeiul art. 291 alin. 2 din Codul de procedură penală, sesizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu privire la săvârşirea de către numitele Rusu Cora (apărătorul inculpatului) şi martora Mihăilă Angelica – a infracţiunii de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 Cod penal, cu privire la persoana vătămată ”.

Hotărârea de la Piatra-Neamț a fost atacată atât de Dumitru Mihăilă, care nu-și dorea să stea 8 ani în pușcărie, cât și de avocata și de soția acestuia.

La Curtea de Apel Bacău, procesul n-a avut decât 3 termene, iar încă de la primul instața a dispus ca inculpatul să fie testat cu poligraful, pentru a vedea cât minte.

Pe 6 martie s-a pronunțat hotărârea definitivă. Instanța a respins apelul lui Dumitru Mihăilă, ca nefondat, și pe cele ale Angelicăi Mihăilă și Corei Rusu, ca inadmisibile.

În privința celor două doamne, povestea penală abia începe. Dispoziția instanței va fi comunicată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, care nu are însă, competența de a cerceta un avocat, așa că va trimite dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. La capătul anchetei, procurorul de caz va stabili dacă le trimite pe doamne în judecată, prima instanță fiind Curtea de Apel Bacău.

Pe parcursul anchetei, Cora Rusu nu va avea de suportat niciun fel de consecință din punct de vedere profesional, dar – evident – statutul de cercetată penal îi va dăuna, măcar prin prisma renumelui. Dacă, însă, va ajunge să fie condamnată, ea poate fi sancționată cu suspendarea sau chiar cu excluderea din barou. Cam mare riscul pentru demersul ”nobil” de a salva un individ care și-a violat propriul copil!

Cristina MIRCEA

 

pietricica turism

Lasă un răspuns