Acasă Actual Dușmanul lui Chitic în PNL- statutul partidului. Material video

Dușmanul lui Chitic în PNL- statutul partidului. Material video

DISTRIBUIȚI

Conferința de presă a PNL Neamț, cea care trebuia să explice clar care au fost motivele pentru care Biroul Politic Local Piatra Neamț a fost dizolvat, a avut un singur numitor comun: statutul partidului, care a fost grav încălcat de domnul Drago chitic sau de acesta și ai săi companioni. Care anume parte din statut a fost încălcată, cât de grave sunt aceste încălcări, de ce nu s-au luat mai repede aceste măsuri radicale, sunt întrebări la care încă se mai așteaptă răspunsul.

Mesajul transmis a fost unul singur, PNL Neamț este o echipă unită ( mai puțin Chitic și ai lui), care respectă statutul, iar deciziile se execută şi nu prea se discută atât timp cât sunt statutare. În acelaşi context Mugur Cozmanciuc a mai spus că până la această dată, decizia BPJ al PNL Neamţ de a dizolva Biroul Politic Local PNL Piatra Neamţ nu a fost contestată şi nu a fost înregistrată vreo hârtie în acest sens.

Oricum, până la noi alegeri în cadrul PNL Piatra Neamţ, Biroul Politic Local va fi înlocuit de o comisie de 13 membri, coordonaţi interimar de Constantin Teodorescu, consilier local. Comisia va avea datoria de a gândi şi propune o formulă de birou interimar, fără însă ca Teodorescu să candideze pentru funcţia de preşedinte a noului Biroul Politic Local PNL Piatra Neamţ, nu că nu ar putea, dar nu o va face pentru a nu-i fi pusă la îndoială buna credință în lupta pentru respectarea statutului partidului.

Cât priveşte mult discutatul subiect al intrării în partid a fostului contracandidat de la PSD al lui Chitic, medicul veterinar Liviu Harbuz, preşedintele Cozmanciuc a declarat că „intenţia a existat şi am avut discuţii, am informat colegii în BPJ în data de 30 ianuarie şi i-am rugat să analizeze. A fost doar o intenţie care nu s-a materializat nici de parte nici de alta”.

Pentru conformitate, iată partea din conferința de presă în care apar explicațiile președintelui Mugur Cozmanciuc și ale unor dintre membrii Biroului Politic Județean.(E.C.)

pietricica turism

Lasă un răspuns