Acasă Actual Dosarul lui Arsene, se cer lămuriri de la DNA București

Dosarul lui Arsene, se cer lămuriri de la DNA București

DISTRIBUIȚI

Dosarul în care Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, este trimis în judecată pentru două fapte de trafic de influență, a avut termen în camera preliminară, în ziua de 12 aprilie, la Tribunalul Neamț. La fel ca arestarea preventivă, procedura de cameră preliminară este secretă pentru toată lumea nu doar pentru Ionel Arsene, deci procesul se ține cu ușile închise, iar în sală nu au acces decât părțile și avocații. Procedura implică verificarea legalității rechizitoriului și, în general, a modului în care procurorii au construit probatoriul.

În încheierea de ședință apare o mențiune surprinzătoare, în condițiile în care dosarul a fost instrumentat la Bacău: ”Amână cauza la 25.04.2018, ora 12,00 pentru solicitare relaţii DNA Bucureşti”.

Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA s-a interesat și ne-a declarat: ”Judecătorul de cameră preliminară a cerut niște lămuriri pentru a clarifica aspecte de ordin procedural. I se va răspunde în termen”.

După lămurirea aspectelor, judecătorul de cameră preliminară va trebui să decidă dacă s-au respectat toate procedurile. În caz afirmativ, dosarul intră în judecată și ședințele devin publice. În cazul în care există vicii de procedură sau sunt neclarități în privința probatoriului, dosarul este returnat procurorilor pentru completare. Următorul termen a fost stabilit pentru ziua de 25 aprilie.

C.M.

pietricica turism

Lasă un răspuns