Acasă Actual FOTO Omul care s-a născut odată cu România

FOTO Omul care s-a născut odată cu România

DISTRIBUIȚI
izotec

Neculai Apostol, din Cut, Dumbrava Roșie, va împlini în decembrie anul acesta 100 de ani. Este unul din nemțenii care s-au născut odată cu România.

Veteranul Neculai Apostol a fost vizitat ieri, 25 aprilie, de o delegație a Garnizoanei Piatra Neamț – lt. col. Marius Dascălu, comandantul Centrului Militar Județean Neamț, lt. col. Gabriel Vrabie, comandantul Batalionului 634 Infanterie ”Petrodava”, și plt. adj. princ. Vasile Vânău, șeful Cercului Militar Piatra Neamț. Vizita a avut loc ca parte a programului ”Acasă la veterani”, iar Neculai Apostol a primit din partea militarilor o diplomă aniversară şi o banderolă cu inscripţia ”Veteran de război 1941-1945”. Din partea ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-au fost dăruite o icoană și o carte de rugăciuni.

În luna decembrie a acestui an, veteranul de război Neculai Apostol va împlini respectabila vârstă de 100 de ani. Acesta a luptat în Al Doilea Război Mondial, în perioada 1941-1943 şi 1944-1945, făcând parte din Regimentul 13 Călăraşi, fiind decorat cu medalia «Bărbăţie şi Credinţă». Deşi rănit în anul 1942, nu a fost evacuat, continuând să-şi facă datoria faţă de ţară. La această întâlnire plină de emoţie, au fost prezenţi membrii familiei şi primarul comunei Dumbrava Roşie, Neculai Catană. Prin aceste activităţi, se doreşte a aduce puţină bucurie celor mai vârstnici ostaşi ai ţării, care şi-au făcut cu prisosinţă datoria pe câmpurile de bătălie ale celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat șeful Cercului Militar Piatra Neamţ, plutonier adjutant principal Vasile Vânău.

GALERIE FOTO

 

pietricica turism

Lasă un răspuns