Acasă Actual Draga de ANI – mumă pentru parlamentari, ciumă pentru primari

Draga de ANI – mumă pentru parlamentari, ciumă pentru primari

DISTRIBUIȚI

O nemulțumire profundă și generalizată i-a cuprins pe primarii, viceprimarii și consilierii din județ. Sursa este propunerea legislativă de modificare şi completarea legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobată de Senat, prin care încetează de drept interdicţiile aplicate parlamentarilor găsiţi incompatibili sau în conflict de interese de ANI în perioada 2007-2013.

Aleșii locali – primari, viceprimari, consilieri județeni și locali – se așteptau să intre la pachet cu parlamentarii, ca să poată participa (și) la viitoarele alegeri locale fără interdicții. Ce nu au învățat încă aleșii locali este că ei sunt importanți doar în perioada alegerilor sau când șefii de la partide au nevoie de imagine.

Comisia parlamentară, condusă de fostul ministru de tristă amintire al Justiţiei, Florin Iordache, s-a referit doar la senatorii și deputații declarați de ANI că au fost în conflict de interese în perioada 2007-2013. Articolul reformulat prevede că ”interdicţiile aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007-2013 în temeiul articolului 25 pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007-2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”. Un fel de prescriere a faptelor.

Curtea Constituțională, formată și ea din oameni politici sau numiți de oameni politici, afirmă că modificarea este constituțională şi a respins ca neîntemeiată sesizarea de neconstituționalitate formulată, destul de neconvingător, de PNL.

În vechea formă a legii, cei găsiţi în conflict de interese aveau interdicţia de ocupa funcţii publice timp de trei ani. În noua formă, parlamentarilor le încetează niște interdicții.

* Nemulțumirile celor mici

Mult discutata modificare care-i favorizează pe parlamentari în detrimentul celorlalți aleși a creat nemulțumiri, mai ales în rândul celor care, găsiți de ANI incompatibili sau în conflict de interese, și-au pierdut funcțiile de primar sau viceprimar.

Tare mi-aş dori să văd cum vor explica primarilor, consilierilor locali şi judeţeni de ce ei sunt mai presus de aleşii locali. Iniţial, din ce ştiu, deputaţii au votat ca şi primarii, viceprimarii, consilierii locali şi preşedinţii de consilii judeţene să fie vizaţi de această lege, dar Senatul a respins această propunere. S-au gândit doar la ei”, ne-a spus, la adăpostul anonimatului, un fost primar din Neamţ.

Nu e normal şi nici corect faţă de aleşii locali din teritoriu! E o lege dată doar pentru ei, parlamentarii. Trebuia ca această lege să fie pentru toţi. Până la urmă, au ajuns parlamentari datorită nouă, celor din teritoriu, care am muncit în campanii pentru ei şi le-am adus voturi”, a declarat și Neculai Băicănescu, fost viceprimar al comunei Agapia, lovit de ANI pe ambele fronturi, și incompatibilitate, și conflict de interese.

Contactat telefonic, fostul primar al comunei Agapia, Neculai Nastasă, nu a dorit să comenteze nimic pe acest subiect. Pentru el nu este foarte important dacă este sau nu primar, pentru că el conduce, de facto, Primăria Agapia și acum. El dă interviuri și declarații oficiale, el are inițiative, el adăstează mașina primăriei la pensiunea proprie în timpul programului. Sigur, oficial, Neculai Nastasă este doar ”Il consigliere” al primarului, ce mai contează că, definitiv și irevocabil, instanțele l-au declarat în conflict penal de interese? Până la urmă, o sentință de acest fel a devenit un fel de certificat de acces în lumea bună a politicii românești, ca un fel de test de bărbăție pe care trebuie să-l treacă cei care vor mai mult în, din și de la partid.

Evident, cazuri de aceeași factură sunt și la Bârgăoani, cu fostul primar Petrică Șchiopu, care-i tot consilier de primar, dar și la Consiliul Județean, unde Dan Vasile Constantin e consilier al președintelui Ionel Arsene.

* Explicații din vârf

Florin Iordache, inițiatorul proiectului, inițial n-ar fi vrut să comenteze reacțiile aleșilor locali, dar, până la urmă, a dat un răspuns diplomatic: ”Pentru primari e o lege, pentru parlamentari e o altă lege. Sunt într-o şedinţă şi nu pot să vă declar mai multe”. Bine că n-am avut și ”Altă întrebare!”.

Câteva ore mai târziu, dl. Iordache a revenit cu amănunte, deși nu foarte multe: ”Curtea Constituţională s-a referit strict la parlamentari. A fost un amendament şi pentru primari la Camera Deputaţilor, care a şi trecut, dar a fost respins la Senat. Parlamentul a trimis preşedintelui României spre promulgare respectivele modificări. Mai multe nu pot să vă spun, deocamdată”.

Senatorul de Neamț Emilia Arcan a explicat cum a stat treaba în Camera superioară: ”Senatul fiind Cameră decizională, specialiştii în Drept au dat aviz negativ pe comisia juridică şi, implicit, în plen. La acel moment, legea viza doar parlamentarii, nu şi primarii. Era vorba de incompatibilitatea parlamentarilor care îşi angajase rude la biroul parlamentar. Era o altă speţă. Acea iniţiativă legislativă era făcută pe această speţă, nu pe primari. Nu puteam să venim cu un amendament la o iniţiativă în care primarii nu erau vizaţi. Şi, cum Curtea Constituţională a dat vot negativ, ce sens mai avea să venim cu o altă iniţiativă, care ar fi fost, oricum, respinsă de CCR? Pe circuit, este o altă iniţiativă legislativă care vizează primarii. La Camera Deputaţilor, este pe circuit o iniţiativă legislativă care vizează strict primarii. Noi nu avem niciun interes să nu sprijinim primarii, viceprimarii şi consilierii locali. Dimpotrivă”.

* ANI zice: ”Tratament preferenţial şi discriminatoriu!”

Prin noua reglementare propusă sunt lipsite de efecte actele emise de Agenţia Naţională de Integritate şi hotărârile definitive şi irevocabile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin anularea sancţiunilor unor persoane care au încălcat dispoziţiile legale privind integritatea în exercitarea demnităţilor publice şi se instituie un tratament preferenţial şi discriminatoriu parlamentarilor, faţă de celelalte categorii de funcţii publice prevăzute de Legea nr. 161/2003, în contradicţie cu dispoziţiile Constituţiei României”, susține Agenția Națională de Integritate, într-un comunicat de presă din decembrie 2017.

Pe 13 aprilie 2018, Parlamentul a transmis respectivele modificări Președintelui României, în vederea promulgării. La rândul său, preşedintele Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în privinţa legii pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor şi demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea şi funcționarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, informează Administraţia Prezidenţială.

C.T. STURZU

Valentin BĂLĂNESCU

pietricica turism

Lasă un răspuns