Acasă Actual Horoscop 24-30 mai: Deplasări, reușite și premii

Horoscop 24-30 mai: Deplasări, reușite și premii

DISTRIBUIȚI
Pentru cei mai mulţi oameni, adevărul înseamnă binele şi, fiindcă asimilează adevărul cu binele, răul nu aparţine, după părerea lor, domeniului adevărului. Oamenii îşi doresc binele din toată inima, dar, cum ei cad foarte rar de acord asupra a ceea ce este numit ”bine”, toate aceste lucruri bune contradictorii ajung să producă răul.

* Berbec

Luna Plină din 29 mai este sincron cu Jupiter, în conjuncție cu Neptun, în Casa imaginației Berbecilor. Iar Venus își face apariția în Rac, în Casa banilor altor persoane.

Această Lună Plină cade în Săgetător. Berbecii are nu au plecat deja în străinătate au deschiderea să lucreze la planurile unei excursii peste hotare.

Marte, care tranzitează Vărsătorul, este frumos înclinat spre această Lună Plină. Aspect pozitiv, mai ales că Luna Plină ajută Berbecii să acționeze și să înregistreze progreseze în domeniile lor de interes.

Nativii care au spețe juridice sau lucrează la acestea au mari șanse să finalizeze acum aceste chestiuni, primind un rezultat favorabil.

* Taur

Neptun tranzitează zodia Peștilor în Casa prietenilor, a distracției, a oamenilor noi a Taurilor. Jupiter se află în Casa căsătoriei nativilor, sub razele benefice ale lui Neptun. Toate aceste astre lucrează din plin pentru a asigura Taurilor un sfârșit de lună plăcut.

Venus tranzitează zodia Racului, în Casa călătoriei Taurilor. Cei mai mulți dintre ei vor opta pentru deplasări scurte sau mai lungi.

În apropierea zilei de 29 mai, nativii pot participa la o petrecere cu partenerul lor. Cei îndrăgostiți își pot programa, pentru 29 mai, o zi deosebită împreună cu partenerul lor. Chiar dacă 29 cade într-o marți!

Marte, care tranzitează zodia Vărsătorului, are un rol esențial în viața financiară a Taurilor, spre sfârșitul lunii mai.

Luna Plină, din 29 mai, primește o rază de oportunitate de la Marte în Casa onorurilor, a premiilor și a realizărilor.

* Gemeni

Pe 25 mai, Neptun și Jupiter ajung la o distanță matematică perfectă, de 120°. Acest aspect astrologic transmite armonie și strălucire Gemenilor. Pentru 25-26mai, ei își pot programa o întâlnire cu o persoană influentă și își pot prezenta ideile cu încredere. 25 mai este o zi benefică pentru debutul artiștilor din Gemeni.

Romantic, dacă Gemenii sunt serioși în legătura cu partenerul actual, Luna Plină din 29 mai poate aduce o declarație de dragoste, un angajament sau anunțul nunții.

Neptun tranzitează Casa faimei, a onoarei Gemenilor, iar Jupiter le va lumina Casa proiectelor de lucru. Pentru Gemeni, finalul de lună aduce misiuni la serviciu, care conduc la îmbunătățirea reputației lor.

* Rac

Vineri, pe 25 mai, Jupiter și un Neptun ambițios vor fi sincrone. Racii sunt prinși, aproape fără voia lor, într-un vis magic de iubire. Precizăm că Jupiter tranzitează Casa iubirii adevărate, iar Neptun călătorește în Casa călătoriilor îndepărtate a Racilor. Nativii se pot pregăti pentru a vizita un oraș romantic, precum Parisul, Roma sau Istanbul.

Luna Plină din 29 mai ajută Racii să se concentreze asupra încheierii unui proiect amplu sau asupra unei chestiuni de sănătate.

Un triunghi de aur, format din Neptun în Casa de călătorie, Jupiter în Casa iubirii adevărate și Venus în Rac, va declanșa o serie de evenimente aventuroase începând cu 29 mai.

* Leu

Dacă lucrează în domeniul artelor sau dacă sunt un actori, Leii să aibă în vedere perioada 23-27 mai, când este foarte probabil să aibă o audiție sau să vândă o pictură, un scenariu, un scor muzical sau o altă lucrare creativă valoroasă. Jupiter va fi într-o sincronizare rară cu Neptun, făcând visele să devină realitate în 25 mai.

Luna Plină din 29 mai cade în Săgetător, în Casa iubirii adevărate a Leilor. Este o Luna Plină magică, iar nativii pot decide acum dacă să conceapă un copil sau să înceapă un tratament pentru fertilitate, în cazul în care au probleme pe această linie. Energia Lunii Pline își face simțită prezența chiar din seara zilei de  25 mai și până pe 2 iunie.

* Fecioară

Jupiter tranzitează Scorpionul, având ”fața” către Neptun. Pe 25 mai, acest aspect astrologic aruncă maximum de beneficii romantice pentru Fecioare. Pentru o excursie extrem de romantică pentru ”doar noi doi”, Fecioarele ar putea lua în considerare să meargă într-un weekend lung, din 25 mai până duminică, 27. Neptun, conducătorul Casei parteneriatelor Fecioarelor, predispune la o evadare luxoasă.

Luna Plină din 29 mai luminează Casa de acasă a nativilor, care pot începe acum un proiect de renovare sau de reparare a locuinței proprii. În mod alternativ, poate fi distractiv să-și invite membrii familiei la ei acasă și să deschidă o sticlă bună de șampanie sau un vin bun.

* Balanță

Marte tranzitează Vărsătorul, semn prietenos pentru Balanță. Să ne amintim că Vărsătorul guvernează Casa iubirii, a distracției, a dragostei, a problemelor legate de copii, a sarcinii și a eforturilor creative.

Vorbind despre creativitate, pe 25 mai, Jupiter, aflat în prezent în Casa financiară a Balanțelor, va primi un semnal neobișnuit de rar de la Neptun, planeta viziunilor, a viselor și a imaginației. Prezența lui Venus garantează succesul ideilor prezentate de Balanțe pe 25-26 mai.

Luna Plină din 29 mai poate aduce o șansă de a pleca la aer curat, la țară sau în mijlocul naturii. Frații sau surorile Balanțelor pot fi cooptați în această aventură în natură. În acest fel, se vor strânge relațiile, multe lucruri familiale se vor rezolva fără efort.

* Scorpion

Luna Plină din 29 mai cade în Săgetător, aspect care îi va forța pe Scorpioni să se gândească la bani. Nativii au acum de încheiat plata facturilor, dar cererile lor pentru o mărire de salariu se poate să-și afle acum rezolvare pozitivă.

Patronii zodiei trebuie să finalizeze plata către un client amânat de mai multe ori.

Neptun se află într-un unghi dificil cu Luna Plină, astfel că se recomandă amânarea semnării de documente, intrarea la negocieri, indiferent de natura acestora. Se recomandă toate acestea după 19 iunie.

Romantic, pe 25 mai, când Jupiter tranzitează zodia Scorpionului, nativii pot accepta acum o primă întâlnire. Neptun în Pești pare să garanteze succesul. Aceste zile pot fi folosite și de cei care doresc resuscitarea relației pe care o au.

* Săgetător

Saturn în Capricorn, formând un unghi perfect cu Uranus, oferă un ajutor impresionant Săgetătorilor. Eforturile lor creative vor fi susținute de Jupiter în 2018.

Pe 25 mai, Jupiter și Neptun se vor afla în aliniere perfectă. Neptun, planeta imaginației, va deschide calea viziunilor spre Săgetători. Multe din lucrurile imaginate de nativi în aceste zile pot deveni o realitate pragmatică, una care să le aducă succes.

Luna Plină din 29 mai cade în Săgetător, aspect care contribuie la cristalizarea unei alianțe oficiale în afaceri. Într-un plan paralel, această Lună Plină poate aduce evoluții fericite în dragoste.

Săgetătorii se pregătesc acum pentru cel mai bun an al vieții lor, deci ar trebui să se țină de program și să nu permită nimănui să le strice planurile.

* Capricorn

Marte în Vărsător luminează Casa veniturilor și a economiilor Capricornilor. Se pare că nativii vor intra într-o perioadă costisitoare, care va dura până la jumătatea lunii noiembrie.

Jupiter și Neptun se vor alinia pe 25 mai, un eveniment astronomic și astrologic rar. Viața romantică a Capricornilor primește un nou impuls, astfel că mulți dintre ei se vor trezi cu un buchet de flori în mână: de oferit sau primit.

Și Venus contribuie la romantismul nativilor. Capricornii care se află într-o relație vor petrece un sfârșit de mai minunat.

Tot în această perioadă, Neptun face la iubirea necondiționată. Nativii trebuie să ofere libertate de mișcare partenerului și vor fi răsplătiți cu fidelitate.

* Vărsător

Lună Plină din 29 mai cade în Săgetător, un semn foarte compatibil pentru Vărsători. Această Lună Plină luminează Casa prieteniei, a evenimentelor, a oamenilor noi a Vărsătorilor. Ei pot participa la o un eveniment, înconjurați de oameni fericiți. Un alt exemplu ar fi plecarea într-o călătorie, împreună cu mai mulți prieteni.

Luna Plină primește sprijin de la Marte, care tranzitează zodia Vărsătorului. Soarele strălucește în Casa romantismului, a distracției. Venus anunță nativii că trebuie să abordeze realistic și practic o situație emoțională.

Pe 25 mai, Jupiter se aliniază perfect cu Neptun, făcând legătura dintre Casele Vărsătorilor de renume și realizări plătite generos.

Astrele îi îndeamnă pe nativi să facă așa cum simt, iar banii vor veni, indiferent cât de bizare pot fi unele situații.

* Pești

Săptămâna 24-30 mai este remarcabilă pentru Pești. Ei pot folosi una din aceste zile pentru a prezenta un proiect creativ sau pentru a începe acum un asemenea proiect. Se poate vorbi despre film, fotografie, artă, teatru, costum sau machiaj, dans sau altă disciplină artistică. Este, de asemenea, un moment minunat ca nativii să se îndrăgostească.

Venus în Rac creează sentimentul de ”love is in the air”. Peștii, oriunde se vor duce, se vor bucura de o popularitate crescută.

Datorită lui Uranus, care tranzitează acum Casa călătoriilor, Peștilor li se programează mai multe deplasări în următorii trei ani.

Peștii care au nevoie de o mașină nouă pot începe căutarea din 29 mai. Dacă au deja bani, zilele de cumpărat mașini ar fi 23, 25, 27 și 29 mai.

pietricica turism

Lasă un răspuns