Acasă Actual Cu cât sunt plătiți profesorii la Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2018

Cu cât sunt plătiți profesorii la Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2018

Un profesor evaluator din comisia zonală de evaluare sau din comisia de contestații pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a este plătit cu 7,40 lei pentru fiecare lucrare corectată. Profesorul asistent din comisia de examen organizată în școli primește 48 de lei pe zi. Persoana responsabilă cu derularea și monitorizarea procesului de supraveghere audio-video pe perioada evaluării naționale este plătită cu 295 lei.

Pentru corectarea lucrărilor elevilor care susțin bacalaureatul, profesorul evaluator este plătit cu 9,35 lei de fiecare lucrare corectată. La probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale ale bacalaureatului, un profesor examinator de la limba română este plătit cu 4,80 lei pentru fiecare candidat, mai puțin decât colegul său care evaluează elevii la limba modernă și care este plătit cu 7,40 lei pentru fiecare candidat. Profesorii evaluatori care fac parte din comisiile județene sau regionale de contestații la bacalaureat sunt plătiți cu 9,35 lei de fiecare lucrare corectată.

În învățământul liceal vocațional, un profesor evaluator din comisia de examinare pentru certificarea calificării absolvenților este plătit cu 3,70 lei pentru fiecare candidat. Profesorul evaluator din comisia de examinare de la centrele de examen unde se susțin probele de obținere a certificatului de calificare profesională – licee tehnologice, școli postliceale și școli de maiștri – este plătit cu 8,60 lei la fiecare lucrare scrisă corectată, cu 7,40 lei la fiecare lucrare sau probă practică evaluată și cu 2,45 lei pentru fiecare candidat care-și susține proiectul sau proba orală. Un profesor membru în comisia de contestații pentru învățământul postliceal va primi 8,60 lei pentru fiecare lucrare scrisă corectată.

Aceste tarife sunt stabilite prin OMEN 3913/07.06.2018, în care se specifică faptul că drepturile bănești pentru tot personalul implicat în organizarea și desfășurarea examenelor – evaluare națională a VIII-a, bacalaureat, certificarea calificării profesionale din anul 2018 – sunt achitate de către școlile unde sunt organizate centrele de examen, centre zonale de evaluare, centre zonale de contestații, centre de examen pentru certificarea calificării profesionale. Profesorii încheie un contract civil de furnizare de servicii pentru activități independente ocazionale cu directorii acestor școli. Cheltuielile de transport, cazare și diurnă pentru profesorii care participă la aceste examene sunt decontate de școlile unde aceste cadre didactice au funcția de bază. Ordinul privind norma de plată pentru sesiunile din acest an mai stabilește că sumele achitate se impozitează doar cu 10%, impozitul pe venit.

Luni, 11 iunie, începe examenul de Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cu proba scrisă la limba și literatura română, iar miercuri, 13 iunie, va avea loc proba scrisă la matematică. Rezultatele vor fi anunțate în ziua de 19 iunie, iar notele finale după contestații vor fi publicate în data de 23 iunie. Anexa 4 la OMEN 3913:

(C.I.)

Lasă un răspuns