”O revoluție este desăvârșită în momentul în care elita veche pierde puterea și e înlocuită cu una nouă…” – Alexis de Tocqueville.
Dacă analizăm Revoluția Română ținând cont de această definiție, avem multe de spus. După prăbușirea comunismului și revenirea la democrație, vocile supraviețuitorilor represiunii politice n-au fost ascultate. Pe de o parte, s-au impus lozincile ”România e altfel!”, ”Românii s-au acomodat cu comunismul” ori ”Noi n-am avut disidență”, pe de altă parte, pe măsură ce ne-am îndepărtat de ’89, pur și simplu, n-am înțeles ce este democrația. Și astăzi, după atâția ani de la evenimentele din ’89, destui români înțeleg prin democrație dreptul de a face orice, dar absolut orice. Așa se explică de ce, la diferite proteste stradale, gregaritatea e la loc de cinste. Cuvintele: ”hoții”, ”penalii”, ”bolșevicii”, ”comuniștii”, ”bulangiii”, ”ticăloșii”, ”hahalerele”, ”otrepele” sunt îndemnuri revoluționare.
Pentru ca noțiunea ”democrație” să nu fie desfigurată complet în țărișoara noastră, e musai să o explicăm clar. Democrația, ca formă de guvernare, a apărut în țara lui Pericle, e veche, antică și de demult. Se compune din două cuvinte grecești: ”demos” – popor și ”cratos” – putere. În consecință, ”democrația” înseamnă ”puterea poporului”, țara sau orașul-stat condus de popor. Nu poate exista democrație fără un popor liber, așa cum, în istoria anticei Helade, n-a existat niciodată politică fără agora.
Cum România actuală este o republică parlamentară, senatorii și deputații sunt aleși de popor, din 4 în 4 ani. După gradul de participare la vot a celor mulți, analiștii politici pot spune cu exactitate dacă legitimitatea democratică este solidă sau firavă. Să luăm un exemplu convingător.
La alegerile parlamentare din ’90, s-au prezentat la urne 86% din cetățenii români cu drept de vot. A fost o mare victorie a forțelor democratice, a FSN-ului condus de nea Nelu. Toată lumea era bucuroasă că a scăpat de ”Cel mai iubit fiu” și Odioasă. Partidele istorice n-au avut pretenții la rezultate spectaculoase, abia se reorganizau.
La parlamentarele din ’92, s-a constatat o scădere a entuziasmului electoral. Destui poporeni au lipsit de la urne. Au votat doar 76% din cetățeni. Curios sau nu, și la alegerile parlamentare ulterioare, numărul votanților s-a rărit, absenteismul a crescut amenințător. Dacă, în ’96, alegătorii s-au prezentat la urne tot în proporție de 76%, în anii următori, 2000, 2008, 2012 și 2016, procentul de participare a scăzut permanent, după cum urmează: 65%, 58%, 41% și 39%. Datele sunt culese din articolul ”Despre legitimitatea democratică”, semnat de universitarul Sorin Cuceroi, în Ziarul de Iași, din iunie 2018. Conform statisticilor, parlamentarii din anii ’90 au avut cea mai frumoasă legitimitate democratică postdecembristă, după care a început căderea liberă. Cele 39 de procente obținute de parlamentari în 2016 au fost ridicole pentru un popor care vrea ”o țară ca afară”. Ce se va întâmpla la viitoarele alegeri parlamentare libere?
După 28 de ani de democrație de vitrină (populism), cetățenii eternei și fastuoasei Românii, mai maturizați în gândire, au înțeles că actualii politicieni nu sunt ”buni” și ”răi”, nu sunt ”ei” și ”noi”. Toți seamănă între ei. Toți, dar absolut toți, vor Puterea, înavuțirea rapidă, prin orice mijloace și fentarea legii. Poate că în Parlamentul țării mai există senatori și deputați cinstiți, care doresc binele poporului, dar naivitatea lor provine din lipsa de experiență și a curajului. Democrații stau prost de tot la capitolul resurse umane. Cine a citit amintirile prof. pietrean Mihai Mancaș, despre Parlamentul din care a făcut parte cândva, renunță să-și facă planuri de viitor, visuri.
Făcând analiza recentei cărți ”Cum mor democrațiile”, apărută la New York, semnată de americanii Steven Levițsky și Daniel Ziblatt, acad. Viorel Barbu precizează: ”Democrația a devenit o floare fragilă și un bun de mare preț de care trebuie să aibă grijă întreaga societate. O grădină lăsată neîngrijită și nesupravegheată se va transforma în scurt timp, ca rezultat al creșterii entropiei, într-un câmp de buruieni. Este ceea ce se poate întâmpla și cu democrațiile firave, fragede”. Concluzia care se desprinde? Domnilor politicieni actuali, fiți atenți cum umblați cu democrația! Este foarte adevărat că democrația este garantul libertății, dar exagerările îi deranjează pe cetățenii ”subțiri”. Cultul urii și intoleranței au fost folosite numai pe vremea dictaturii din sec. al XX-lea. Ne întoarcem la vremurile lui Mussolini și Hitler? ”A vedea în adversarul politic un dușman de moarte, a diviza țara prin baricade, vine din subsolul regimurilor totalitare a cărui lozincă era: cine nu este cu noi este împotriva noastră. Respectarea adversarului politic, a minorităților parlamentare, face parte nu numai din fairplay-ul politic, ci și din regulile de funcționare a unui sistem politic stabil și eficient” (v. cartea citată mai la deal). Cum, în ultimul timp, s-au înmulțit mișcările stradale de protest, chiar și la Piatra Neamț, municipiul în care nu se întâmplă nimic, analiștii galonați de ocazie, au numit ”un exercițiu democratic” aceste ieșiri spontane tip #rezist. Numai că alții le numesc ”simple pierderi de timp”. La Cluj, de pildă, câțiva membrii ai comunității #rezist, ofuscați crunt pe actualii guvernanți, au ieșit în stradă și au protestat pe carosabil, pe zebră. S-au plimbat la deal și la vale pe cea mai mare zebră, scandând: ”Dacă voi reduceți democrația, noi blocăm România!”. Cum s-a terminat mișcarea? În coadă de pește, fără niciun rezultat.
De ce e ”lunecoasă” democrația în multe state? Explică analiștii de la Harvard:
”În timpul alegerilor electorale, nu sunt tancuri pe stradă. Constituțiile și alte instituții nominal democratice rămân la locul lor. Autocrații aleși mențin o spoială de democrație, în timp ce o golesc de substanță. Multe eforturi guvernamentale de subminare a democrației sunt «legale», în sensul că sunt acceptate de legislativ sau curți judiciare. Acestea chiar sunt prezentate ca eforturi de îmbunătățire a democrației, făcând sistemul judiciar mai eficient. Oamenii de rând, poporenii, nu-și dau seama de ce se întâmplă și mulți continuă să creadă că trăiesc într-o democrație autentică” (Ziarul de Iași, 4 iulie 2018).
Spun unii cârcotași că România este injectată permanent cu tranchilizante occidentale. Să dăm un exemplu.
În 2012, președintele Băsescu a fost suspendat de Parlament, după care s-a organizat un referendum pentru demiterea lui de electorat, așa cum grăia legea, pravila. La referendum, au participat 8.459.053 de alegători, deși mulți au fost sfătuiți să nu vină la urne, să meagă la bere. Din cele peste opt milioane de voturi, 7.403.836 (87,52%) erau pentru demiterea președintelui. Surpriză! Marinarul a rămas la Cotroceni, fiind considerat cel mai fidel apărător al statului de drept. Cu voința ”boborului”, exprimată în voturi, a rămas ca în tren. Atunci românii adevărați au înțeles că, în politică, oricând negru poate deveni alb și viceversa.
Prof. Dumitru RUSU
Un comentariu
Foarte interesant articolul, Romania din pacate foarte greu isi va mai reveni, iar revolutia trebuie sa inceapa la noi cei de rand, prin adoptarea unei mentalitati mature si a inceta sa ne mai vindem ieftin la alegeri.