Acasă Actual Demență, aroganță, prostie și un pic de jandarmerie

Demență, aroganță, prostie și un pic de jandarmerie

DISTRIBUIȚI

București, 10 august, anul de grație 2018, pe vremea Dragnei-Vodă. Anul centenarului României Mari. Un protest, o sută de mii de oameni într-o piață, mii de jandarmi înarmați până-n dinți și o atmosferă autentică de guerilă urbană. Grenade, bătăi, gaze lacrimogene și niște jandarmi care păreau că, din tot ce au învățat, nu-și mai amintesc decât cum să bată sau să folosească piața drept poligon de antrenament.

Peste toate, o declarație dementă a unui deputat PSD – care este încă deputat, liber și neinternat -, că “aduce el și partidu’” 1.000.000 de oameni și-i calcă în picioare pe protestatari. Spune asta pentru că poate și pentru că, deşi dement, are imunitate. Ca el, o grămadă de alți demenți aplaudă, se bucură, frizează delirul că niște români au fost bătuți/gazați/umiliți de alți români, conduși de niște slugi la care demența parcă se transmite pe bază de funcții primite de la partid. Numele dementului: Cătălin Rădulescu, om cu inițiative pe legile justiției, alături de trista figură numită Iordache de la Caracal.

După ce tunurile de apă, grenadele și pulanele și-au făcut datoria, eliberând spațiul vital pentru PSD, a urmat aroganța. Că de vină ar fi președintele plus partidele din opoziție, că PSD-ul conduce cu înțelepciune, nu fură, nu umilește pe nimeni, că el dă pensii, dă salarii, dă arme la jandarmi să apere ordinea constituțională puternic ajustată în culori pesediste și că oricine nu înțelege asta nu este demn de civilizația pesedistă.

Ce-i deranjează atât de mult pe români, de au îndrăznit să se ridice împotriva Partidului Stat Dragnea? Că se fură? S-a furat și până acum, și pe timpul tărăniștilor sau liberalilor. Că toate pițipoancele, mai mult sau mai puțin curve, au ajuns în funcții de conducere și sunt promovate precum sfinte moaște degrabă executante de ordin? Și în alte timpuri se întâmpla la fel. Că și-au dat salarii nerușinate și privilegii boierești? S-a mai întâmplat. Că și-au pregătit terenul să scape de condamnări meritate (nu neapărat pentru ce este în dosare, să fim bine înțeleși!)? Toată lumea se aștepta la asta de când au luat puterea. Atunci, care este problema? Răspunsul este unul singur: PROSTIA!

Brusc, românii și-au dat seama că toate pițipoancele promovate din familie sau de prin paturi de hoteluri sunt mai proaste decât prevede bunul simț. A fost nevoie pentru asta de venirea gospodinei Dăncilă la conducerea Guvernului, iar acum lipsa de cultură, slugărnicia, prostia sunt expuse instituțional și hidos românilor și întregii lumi. Verbe precum a raționa, a gândi, a previziona, a analiza devin imposibil de alăturat numelui Dăncilă și celor pe care-i conduce. Brusc, s-a văzut că, de la preluarea puterii de către PSD, toate promovările s-au făcut pe bază de bani sau pe bază de mămica și tăticu’ ori după voia tătucului local, care, dacă aşa voia muşchii lui, punea ministru și pacientul de la morgă, darămite cine știe ce gângav și agramat de la partid. La câtă prostie și incultură se regasesc acum în Guvern și administrațiile locale, vedem cu alți ochi îndemnurile părintești ale unui personaj important, adresate unei fete după o nevinovată partidă de amor: ”Pune mâna pe carte și învață, că frumusețea trece!” Nevoia de cadre pregătite la partid era evidentă de pe atunci.

Avem prostie în Guvern atât de vizibilă, încât lucrurile cu adevărat bune nu au cum să se mai vadă. Dar buba nu este numai acolo, buba adevărată și insuficient devoalată este în teritoriu. Șeful local, de la Vaslui la Teleorman sau de aiurea, are și el un slogan după care se conduce. De ce trebuie să facem asta, șefu?  ”Că așa vrea p… mea!”, este răspunsul imperial, la care nimeni nu are contraargument. Șefu’ face liste cu favoriți pentru posturi, șefu’ pune caricaturi de prefecți, ocupați să-i satisfacă cele mai mărunte dorințe, șefu-și angajează harem la serviciu, şefu’ decide cine cu cine și cine cu ce, șefu’ dă lucrări și contracte, șefu’ stă frumos la poză, șefu’ face liste cu cine trebuie belit și terfelit, șefu’ e-n toate! Iar cum punctul forte al partidului este organul șefului, distanța până la numărul de mașină cu ”M..e PSD!” este atât de mică încât reacția cuiva bine înșurubat în fenomen, cum că nici m..a nu mai este ce-a fost, este perfect legitimă! Cum adică? Cineva îndrăznește să dea m..e, fără să verifice prima dată dacă este în programul de guvernare? M..a, în viziunea actualilor strategi de partid, este de drept a PSD-ului, se dă și se ia după cum vrea șefu’. Ierarhic. Iar în demența lor, aceşti oameni de partid cred că toată lumea (pulimea, vorba lor)  trebuie să fie bucuroasă și să aștepte să fie binecuvântată.

În PSD au fost mulți oameni inteligenți, școliți, cu care se putea discuta pe argumente care să nu aibă la bază trimiteri cu conotații sexuale. Și acum mai există, dar nu au cum să promoveze. Locul lor este ocupat de nulități absolute. Avem miniștri care nu pot duce la capăt o frază scurtă, care NU POT CITI materialele pregătite din timp, care habar n-au despre nimic, având o singură calitate – semnează orice le pune pe masă șefu’. Nu au curajul să țină o conferință de presă și orice ieșire este aranjată și plătită din greu. Un timp au fost sarea și piperul glumelor apărute cu ei. Acum, s-a dovedit că nu pot nici măcar accede la un certificat de prost semnat de madam Grapini. Prostia în stare absolută nu poate fi cuantificată.

Este motivul pentru care sunt supărați românii care nu au apucat să se angajeze la stat sau mai îndrăznesc să-și folosească independent creierul. PSD a promovat prostia la grămadă și vrea să convingă că acesta este nivelul de atins de toată lumea. Trebuie să fim inculți, slugarnici, obedienți și tot timpul la dispoziția organului șefului. Din fericire, s-a văzut că numărul celor care nu vor asta nu este chiar atât e mic. Ei pot produce o schimbare sau pot contribui la construcția unui nou canal, după care să devină numere de dosar în viitoare arhive ale victimelor capitalismului de factură social-democrată.

Valentin Bălănescu

P.S.: Este normal ca jandarii să reacționeze gradual în cazul unor dezordini. Modul în care au acționat la București dă impresia că Jandarmeria a devenit o firmă privată de pază și protecție. Iar tot circul de prost gust făcut în conferințe de presă dovedește că au aceiași consultanți în materie de imagine cu partidul de guvernământ.

 

 

pietricica turism

11 COMENTARII

  1. Ati surprins, sintetic dar foarte direct, starea de fapt din tara. Prostia a devenit conditia obligatorie pentru a ocupa orice pozitie intr-o institutie. Exista in jurul lui daddy o gasca compusa doar din cativa oameni care pun in aplicare aceasta strategie dusa la nivelul de politica de stat. Numesc peste tot doar prosti pentru a-i folosi in interesul propriu. Cand prostia este asociata cu dementa si aroganta, avem tabloul perfect al celor care conduc Romania spre dezastru. Intrebarea este cat le mai permitem asta????

  2. Eu mă tot întreb : oamenii scoliti, onești din partidul social democrat chiar nu au un cuvânt de spus? De ce acceptă să facă parte dintr-un partid devenit cloacă ?
    O doamnă precum doamna Virlan, spre exemplu, se simte bine în acest partid? Cand vede atatia agramați la tribuna parlamentului ce zice?

    • Doamna Varlan era mare si infocata taranista in inspectoratul scolar intre anii 96-2000.Era pusa in scaun de fosta deputata Gabriela Radu,Intre timp doamna Varlan a fost preluata de PINALTI,iar acum de PSD-UL LUI ARSENE.DOAMNA ASTA S-A SIMTIT BINE PERMANENT PESTE TOT.(…) EU ASA VAD CU OCHII MEI.

    • Poporul roman, in nesectul lui izvor de umor si intelepciune , ne spune asa despre doamna Varlan: “De departe verde gardul, inauntru, leopardul”. Si inca:”cine se aseamana, se aduna”.A preferat sa fie trimisa lui Pinalti in PSD,a preferat sa spele sosete murdare in loc sa-si apere modestia si bruma de carte care i-ar fi oferit ocazia sa ramana “profa de romana”. Era prea putin .
      Cat despre articol, intr-adevar, trist, dar plin de continut, despre continutul infectios ai latrinei cu escherichia coli si stafilococi ,in care pluteste tara. Felicitari Balanescu!

    • Ce si-o fi zis femeia: decat fruntas la Luminis, sau Calu Iapa, mai bine codos la …PSD. Eu imi aduc aminte cum isi rupea madama, pretentios evident, si doct, furoul du pa ea, , bucatele, bucatele, in piata publica ,pentru Maniu si Bratianu, pentru ca acum sa-si dea jos chiloteii in talcioc, de dragul lui Iliescu. Daca mai prinde vreun mandat la catedra, au ce invata pruncii nostri de la ea despre …semantica tricolorului…

  3. In preajma Unirii de la 1918 si chiar in perioada trista de la 1940, propaganda ruseasca lansase mitul “jandarmul roman bate!”. Asta ca sa mai potoleasca avantul unionist al romanilor basarabeni.
    Cine are interesul sau nesabuinta ca la Centenar sa confirme acest mit bolsevic?

Lasă un răspuns