Acasă Actual Pediatria Spitalului Județean – Promisiuni, omisiuni, bani și transparență… opacă

Pediatria Spitalului Județean – Promisiuni, omisiuni, bani și transparență… opacă

DISTRIBUIȚI

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a făcut o vizită la spitalele din Neamț și a lăsat în urmă promisiuni făcute cu mare larghețe și un val de speranțe. Sosirea i-a fost așteptată cu mari emoții, mai ales la Spitalul Județean, unde, de altfel, s-a și atins apogeul, odată cu declarațiile oficiale oferite în secția Pediatrie, punct încă nevralgic prin prisma investițiilor începute și nefinalizate. Deocamdată.

Aflată la locul faptei, ministrul Sorina Pintea a dat un mesaj foarte important: că se va ocupa personal de chestiune, nu prin interpuși. Un semn că a fost impresionată de subiect sau că are direcție clară de acțiune. Indiferent de variantă, esențial e să se termine lucrările și să fie bine făcute.

Trecând cu eleganță intenționată peste intens-feisbucizatul centru de excelență în Oncologie, subiect despre care se cuvine tratat separat, începând de la originile ideii, proiect, implicații și interese, despre care nu s-a discutat nimic în fața presei, rămânem pe ideea centrală, cu vizita ministrului la Pediatrie.

* Înainte…

Despre lucrările de la Pediatrie, am scris, har Domnului!, cam cu aceeași frecvență cu care au apărut belelele: jumătate de an întârziere în începerea efectivă a lucrărilor, neconcordanțe între proiect și realitatea din teren, deci, implicit, cheltuieli suplimentare, sincope în plăți, un diriginte de șantier de negăsit, un control amănunțit al Curții de Conturi, nemulțumirile șefului de secție, care, în ianuarie 2018, la doi ani de la obținerea autorizației de construire și aproape de expirarea contractului semnat în august 2015, a sesizat, încă o dată, că reabilitarea schimbă circuitele și le face neconforme!

Am scris despre toate, inclusiv despre efectele pe care l-a avut asupra lucrărilor interimatul din ultimii doi ani în conducerea spitalului.

Acum, cu manager cu concurs luat și contract semnat pe 26 iulie 2018, toată lumea se aștepta ca termenul anunțat pentru finalizarea lucrărilor – septembrie 2018, după ce, inițial, fusese ianuarie – să fie și capătul de linie.

Neprevăzutul, însă, și-a băgat din nou coada și, chiar în prima lui zi de muncă la Spital, Codruț Munteanu, noul director, a găsit pe birou o notificare de la constructor, Edamed București. Reacția dr. Munteanu a fost pe măsura ultimatumului de două săptămâni primit de la firmă: ”Trebuie să găsim soluții pentru deblocarea situației crunte de la secția Pediatrie. Sunt foarte multe neconcordanțe și lucruri ciudate pe care eu nu le înțeleg: diferențe între proiect, diriginte de șantier, constructor, situații de lucrări nesemnate, lucruri lăsate în grija altora, lipsă de asumare. Toate acestea implică dezacorduri majore în continuarea lucrărilor. Trebuie să facem o analiză profundă împreună cu serviciul Juridic și Achiziții, să vedem ce soluții găsim împreună cu directoarea financiară. Prima hârtie oficială pe care am găsit-o pe biroul meu, pe lângă cea de la Instituția Prefectului, cu gropile de lângă dializă, este o adresă de la constructor, în care ne somează că sistează lucrările din cauza datoriilor. Eu nu știu, deocamdată, nimic de sumă. Am înțeles că sunt din martie, aprilie și iunie. Știu că este un blocaj acolo. Am mers să văd personal situația de la Pediatrie, dar n-am găsit nici diriginte de șantier, nici vreun reprezentant din partea constructorului. Vreau, totuși, să discut cu ei, ca să înțeleg despre ce e vorba”.

* În timpul…

La câteva zile, pe 2 august, ministrul Sănătății ajunge la spitalul din Piatra Neamț. După vizita prin saloanele reabilitate și date în folosință, dar deloc în partea de șantier a Pediatriei, Sorina Pintea oferă o declarație de presă, marcând sfârșitul prezenței sale publice în spital. Miezul declarației a vizat chiar finanțarea lucrărilor: ”Acest obiectiv este cofinanțat și de Ministerul Sănătății. Anul acesta, Ministerul Sănătății a făcut o alocare bugetară de 3,450 milioane lei pentru Pediatrie. Venind aici, îmi dau seama că nu este suficientă și că dl președinte (Ionel Arsene, șeful CJ Neamț – n.red.) a fost prea modest, dar este nevoie de finalizarea acestui obiectiv. Secțiile Pediatrie au niște condiții speciale, împărțirea pacienților pe saloane se face pe grupă de vârstă, pe patologii. Sunt lucruri mai delicate, de aceea este obligatoriu să finanțăm această investiție, ca să se finalizeze cât mai repede. Când ai șantier și ai și activitate medicală, nimeni nu te scuză vizavi de igienă, de infecțiile asociate actului medical! Eu, personal, îmi asum continuarea finanțării, deși nu este o sumă mică”.

Ca o paranteză, se cuvine spus că ministrului i s-au dat asigurări că, măcar din partea CJ Neamț nu sunt probleme cu plățile către constructor, că nu există niciun blocaj, deși o plată s-a făcut a doua zi după vizită, iar virarea celor peste 200.000 de lei nu a fost confirmată de nimeni din spital, nu se știe dacă de teamă sau de cobe.

* … și după vizita ministerială

Angajamentul că lucrările de la Pediatrie vor fi finanțate în continuare era așteptat ca o butelie de oxigen de noul manager al spitalului. Anterior venirii ministrului, dr. Munteanu își declara marile speranțe: ”Pediatria este, pentru mine, o bombă atomică! Este nepermis ce s-a întâmplat până acuma! Am pierdut timp cu dirigintele de șantier, să-l conving pe dl Manea să semneze situațiile de lucrări, fiindcă muncitorii și constructorul nu pot fi plătiți, sunt restanțe din februarie și lucrările nu pot fi terminate. Este inadmisibil cum trec oamenii, fără să le pese, lasă lucrurile la jumătatea drumului, este o crimă ce se întâmplă acolo! Constructorul poate da în judecată sau nu, dar e dreptul lui să-și primească banii. Cred că datoriile față de constructor, cu lucrările suplimentare, au ajuns la vreo 1,1 milioane lei. Curtea de Conturi a spus, în decembrie, că lucrarea nu e gata, dar dirigintele de șantier deja a primit 80-90% din contract, și a dispus să nu se mai facă plăți către el. Și el, acum, se simte nedreptățit că nu-și primește 150 de milioane de lei! Situația este blocată și cu finanțarea de la Ministerul Sănătății, tot din cauza situației de lucrări nesemnate de dirigintele de șantier, fiindcă plata de la minister vine pe o expertiză. Or, în momentul când tu nu mai ai diriginte de șantier de atâta timp, iar lucrările s-au făcut, e dramatic!”.

În acest context și cu notificarea constructorului în mapă, a doua zi după vizita Sorinei Pintea, pe 3 august, Codruț Munteanu și Dan Vasile Constantin – din postura de consilier personal al lui Ionel Arsene, nu de președinte al Consiliului de Administrație al spitalului – au avut deplasare și discuții la București, cu cei de la Edamed.

Dan Vasile Constantin (stg), mereu înaintea tuturor

Post factum, brusc, atitudinea locală nu mai e atât de categorică și nici problemele de până mai ieri nu mai par atât de presante. Cel puțin asta declară Dan Vasile Constantin, un specialist în declarații neangajante: ”În legătură cu finanțarea acestei investiții, este asigurată în totalitate, în conformitate cu devizul general, ceea ce este un lucru foarte bun. De când a fost aprobat bugetul Consiliului Județean și al Spitalului, sunt asigurate, în integralitate, sumele bugetate pe această investiție, respectiv sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie. Problema este să se lucreze și să poată fi decontate în integralitate sumele bugetate. Chiar eu i-am spus dnei ministru că sunt asigurate sumele bugetate din partea Ministerului Sănătății și a Consiliului Județean Neamț. Din suma alocată de minister (3,45 milioane lei în 2018 – n.red.), au fost decontați, în conformitate cu situațiile de lucrări, peste un milion de lei. Lucrările aferente dispozițiilor de șantier, toată lumea le numește suplimentare în nume generic… Există o înțelegere cu cei de la Edas (sic!) privind modul în care se va lucra, nu pot acum detalia, și apreciez modul în care cei de la Edas se preocupă de desfășurarea tuturor lucrărilor la această investiție. Este posibil ca, la sfârșitul acestui proiect, după ce se face o evaluare, să mai fie nevoie de o serie de aparate medicale, de instrumentar, care vor fi probabil asigurate printr-o finanțare a ministerului. Cred că în aceste condiții s-a referit doamna ministru, fiindcă sunt convins că dna dr. Constantinescu (șefa secției Pediatrie – n.red) a avut și solicitări punctuale, care nu au fost bugetate la nivelul anului 2013, când a fost întocmit acest proiect. M-aș bucura dacă ar exista solicitări punctuale din partea secției, care să fie adresate ministerului prin Consiliul Județean, prin DSP, în acest an”.

Ce se poate înțelege din declarația lui DVC? Că există finanțare, dar și probleme. Că va mai fi nevoie de bani, care n-au fost prinși în proiect. Că totul e de bine. Și, totuși, de ce e de rău la nivel de lucrări?

* Din finanțare-n finanțare, spre o nouă amânare

Aflat atunci lângă ministrul Pintea, președintele Arsene a declarat că ”Situația a fost deblocată, am adus plățile la zi și sper ca, în cel mai scurt timp, să reușim să finalizăm această investiție”. Consilierul DVC spune, acum, că ”Lucrările n-au fost oprite de când eu am competențe pe această investiție, din luna aprilie, s-a lucrat, e adevărat, cu anumite constrângeri din partea unui subcontractor pe partea electrică”.

La ultima prelungire de scadență, a fost avansată prima zi a lui octombrie ca final de lucrări. Între timp, după discuțiile de la Piatra și București, nu mai e 1 octombrie, ci noiembrie. Nu o zi anume. O spune și șeful neoficial al spitalului, Dan Vasile Constantin: ”Sunt toate elementele ca, la sfârșitul perioadei contractuale, această investiție să fie terminată. Contractul este până la sfârșitul lunii septembrie și, din momentul când se încheie perioada contractuală, sunt niște termene, în care se face recepția și se fac ultimele plăți, cel mult 60 de zile, deci undeva la începutul lunii noiembrie lucrarea va fi gata, în integralitate”.

Ar fi, deci, înainte de a treia iarnă. Rămâne de făcut socoteala finală și la cât se va ridica totalul de plată, cu tot cu lucrările ”generic” suplimentare de 1,1 milioane lei, unele făcute, altele de făcut. Rămâne de văzut și de unde vor veni banii, și pe ce prevederi legale vor veni.

Potrivit ing. Constantin Neacșu, care se ocupă de șantier din partea spitalului, devizul general, actualizat în iulie 2018, este de aproximativ 16,2 milioane lei. Actualizarea definitivă se va face la încheierea lucrărilor.

* Din culisele unei vizite ministeriale

Cu toată lumea alertată – cât de frica ministrului, mai mult de frica lui Ionel Arsene -, inevitabil, au apărut și neprevăzute. Cum ar fi liftul care a retezat buchetul destinat Sorinei Pintea, pentru că tânărul care trebuia să-l înmâneze a ținut florile la spate când s-au închis ușile.

Și, tot la lift, de atâtea figuri locale înghesuite pe lângă ministru – să explice, să deschidă uși, să facă poze -, n-au mai încăput cei din stafful dnei Pintea. Un subsecretar de stat, nebăgat în seamă de nimeni, a rămas pe dinafară și a fost nevoie ca un reporter să-l conducă pe scări, înainte de a se rătăci.

Agitația a fost simțită și de pacienții internați, fiindcă, probabil ca să nu fie plimbate pe sub nasurile oficiale căldările moderne și aseptice, masa de prânz le-a fost servită puțin mai târziu. Cam cu o oră și jumătate mai târziu.

Cristina IORDACHE

pietricica turism

1 COMENTARIU

  1. lucrarile de la pediatrie nu au fost corect estimate sub aspect tehnic,nu a fost proiectate cu atentie ,nu au luat in calcul posibilele lucrari ascunse,devizul incomplet,niste hoti au impus lucrari aiurea care nu se justificau ..altiu PROSTI le -au acceptat..si nimeni nu a facut modificare in acte la timp.A IESIT UN TALMES BALMES CUM NUMAI IN SPITALE UNDE NU ESTE CONDUCERE ADEVARATA SE POATE INTAMPLA.TREBURILE SUNT Simple DACA AI OM CU MINTEA ORGANIZATA SA LE PUNA IN CRONOLOGIA LOR,AI UN OM SERIOS SA SUPERVIZEZE SI SA FACA CARTEA TEHNICA A LUCRAII LA TIMP SI MAI ALES COMPLET.CINE SEMNEAZA AIURELI..MERGE LA PUSCARIE.ARSENE DOAR FACE PRESIUNI..ALTII SUNT CU ACTELE….IAR DACA SE FURA ATAT DE MULT,CONSTRUCTORUL ISI SCOATE PAGUBA SAU SPAGA DIN CALITATEA LUCRARILOR SAU DIN FAZELE DE LUCRU.Dirigintele de santier e tot unACOLIT POLITIC CARE STIE MESERIA DE DOI BANI…ASTA MULGE SI INVESTITORU,SI FIRMALE CONSTRUCTOARE SISI CEI CARE LIVREAZA MATERIALELE DE CONSTRUCTII SI TOT…!! CINE CUNOASTE STIE!PANA LA URMA CINE SEMNEAZA RECEPTIA FINALA….DIRIGINTE DE SANTIER,,MANAGER DE SPITAL…INVESTITOR CJ SI SPITAL….TOTI O IAU IN FREZA. Sa nu uit…AUTORIZARE isu are sectia asta care a fost modernizata>>ARE AUTORIZARE ISU PENTRU PROIECT SI EXECUTIE???? GARANTAT NU AREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

Lasă un răspuns