Acasă Actual Şeful Serviciului Arme: ”Nu-mi fixez niciodată limite şi mă ambiţionează un lucru...

Şeful Serviciului Arme: ”Nu-mi fixez niciodată limite şi mă ambiţionează un lucru de mare dificultate”

DISTRIBUIȚI

Noul şef al Serviciului Arme, Explozivi şi Sustanţe Periculoase îşi începe cariera în funcţia de conducere după ce-a lucrat la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, la Biroul de investigaţii complexe, dar şi la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Adrian Daniel Axinia a fost, toţi anii aceştia, o prezenţă discretă în cadrul IPJ Neamţ şi prin prisma profilului structurilor în care a lucrat, dar şi pentru că el însuşi este modest şi ”la locul lui”, după cum spun şefii. Acum s-a hotărât, un pas firesc în evoluţia în carieră, să candideze la şefia unui serviciu, şi a reuşit.

Îl aşteaptă un domeniu cu totul nou faţă de cele în care a activat până acum, dar nu are mari emoţii, deşi e în plină schimbare. Lucrul care rămâne neschimbat este pasiunea pentru şah, competiţiile organizate de Ministerul Afacerilor Interne fiind ocaziile în care fraţii Axinia au ieşit tot timpul în evidenţă, pentru că s-au întors cu diplome şi cupe.

Adrian Daniel Axinia s-a născut la Roman, într-o familie de cadre didactice, în ziua de 2 iunie 1984, la un an după fratele lui, Florin. Foarte puţin au stat despărţiţi, din cauza diferenţei de vârstă, dar, în general, au fost împreună şi la Liceul militar ”Neagoe Basarab”, şi la Academia de Poliţie.

Nu am avut pe nimeni în familie care să mă îndemne spre o carieră în poliţie. Atât părinţii, cât şi soţia mea lucrează în învăţământ. Aveam un vecin în bloc, care era poliţist, şi-mi plăcea cum arată în uniformă. Dar un alt argument al opţiunii noastre a fost faptul că liceele militare, la vremea aceea, aveau o imagine foarte bună, de şcoli serioase, unde se învaţă carte. Acum, liceul nostru nu mai există, s-a desfiinţat. Cel mai greu mi-a fost în clasa a IX-a, pentru că am plecat de lângă părinţi şi perioada de adaptare a fost mai dificilă. Însă m-am obişnuit, îl aveam pe fratele meu acolo şi-mi plăcea cum se învăţa, pentru că se punea accent pe formarea noastră ca viitori poliţişti, încă de la început. Noi, oricum, învăţasem foarte bine şi în şcoala generală, aşa că nu ne-a fost greu. Toată viaţa mea am făcut meditaţii doar 3 luni, la engleză, în rest n-a fost nevoie. A urmat, firesc, Academia de Poliţie, unde, iarăşi, mi-am urmat fratele. Era anul 2003, 290 de locuri şi peste 3.000 de candidaţi. Am intrat pe locul 40, dar am şi învăţat foarte mult în clasa a XII-a”.

După absolvire, în 2007 – studiile la Academie erau de 4 ani la acea vreme -, Adrian Axinia şi-a dorit să vină în Neamţ, însă la specializarea lui – anume poliţie rutieră – nu a fost niciun loc. După reprofilare, a fost repartizat la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, unde a lucrat până în 2013, ocupându-se cu prinderea celor care făceau falsuri de monedă. A fost o perioadă în care imprimantele performante lucrau din greu şi ”produceau” nu doar lei falşi, ci şi dolari sau euro. Plasaţi apoi, după reţeta clasică, în magazine de ţară sau în locuri extrem de aglomerate şi agitate, unde, pe fondul grabei şi al neatenţiei, plasatorii cumpărau o cutie de chibrituri cu bani falşi şi primeau bani buni ca rest la 100 de lei.

Din 2013, s-a mutat la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, unde, în primii doi ani, a lucrat pe linia ”corupţie şi instituţii bugetare”, pentru ca, ulterior, să ajungă la Biroul de investigaţii complexe, unde se instrumentează cele mai grele dosare din tot serviciul.

Intenţia de a evolua în carieră a avut-o din 2017, când s-a organizat primul concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Serviciul Arme şi s-au înscris 8 candidaţi, din care s-au prezentat 5. Au fost subiecte grele, de un ridicat nivel de complexitate, iar cea mai mare notă a fost obținută de comisarul șef Victor Vlad, şeful Poliției Târgu Neamț. Subcomisarul Adrian Axinia, care fusese punctat la o diferență de 12 sutimi faţă de primul clasat, a depus contestație și așa s-a descoperit că una dintre întrebări a fost din Codul Penal, care nu figura în bibliografie. Din cauza acestui viciu de procedură, concursul a fost anulat și reluat abia acum, după un an. De data asta, a câştigat, confortabil, la o diferenţă de aproape 2 puncte faţă de următorul clasat.

Am învăţat 3 luni şi mi-am luat şi concediu ca să învăţ în continuare, am fugit doar 5 zile la mare. Trebuia să duc copiii în vacanţă  Când am de făcut ceva, mă mobilizez. Şi, de altfel, pregătirea profesională este cel mai important aspect de care trebuie să se preocupe un poliţist. Este absolut necesar să citeşti tot timpul, să fii la curent cu orice modificare a legislaţiei. Imediat, pe locul doi, pun spiritul de echipă, care, de asemenea, are o importanţă foarte mare. În sistemul acesta, nu poţi face nimic de unul singur. Orice rezultat este rodul unei activităţi de echipă”.

* Şahist de la 5 ani

Adrian Axinia joacă şah de mic. L-a învăţat tatăl lui, apoi, când avea doar 5 ani, l-a dus la Clubul copiilor din Roman, la cercul de profil. Pasiunea s-a dezvoltat în timp, aşa încât acum are o sumedenie de cărţi despre şah, dar şi o mulţime de premii câştigate la competiţiile ministerului. Nu face parte din nicio asociaţie sportivă şi, ca atare, nu poate participa la altfel de competiţii decât cele interne.

În timpul liber, joc şah, şi cu fratele meu, şi on-line. Soţia mea joacă şi ea, dar la un nivel mai modest. Pe fiul meu, care are 7 ani, aş vrea să-l învăţ, dar nu prea are răbdare. E atras mai curând de minge, de alergat, şi e firesc pentru vârsa lui. Fetiţa, care are doar 3 ani, este atentă. Pune mâna pe piese şi mă întreabă unde trebuie să le mute. Şahul înseamnă mult studiu. Sunt anumite principii, sunt deschideri cu multe variante, se scot piesele la atac, se pune regele la adăpost, e complex. E interesant să urmăreşti partidele marilor jucători şi să le analizezi. Tata e un bun jucător de şah, dar, după ce ne-a trimis la club, când am ajuns la vârsta de 10 ani, deja nu prea mai putea să ne bată. Fratele meu era foarte bun când am început să participăm la competiţii, în 1995-1996, dar acum eu joc un pic mai bine decât el”.

Familia Axinia are şi pasiuni care implică mişcare. Drumeţiile pe Ceahlău sunt una dintre ele. Domnul subcomisar şi soţia sa au urcat muntele, de exemplu, când fiul lor avea doar 6 luni. Cu tot cu copil, el fiind bine ancorat de tată, cu un dispozitiv special. Concediile sunt, însă, obligatoriu, la mare. Copiilor le place foarte mult apa.

Printre ”picături”, ca să menţinem registrul, Adrian Axinia face sport şi citeşte. Orice, de la cărţi tehnice până la beletristică. Şi este un om tare mulţumit de viaţa lui şi de ce a realizat până acum. A fost educat de acasă să nu judece oamenii şi să nu-i perceapă după propriile principii, tocmai de aceea nu încadrează pe nimeni într-o oarecare categorie, stabilită de el. Nu pune accent pe defecte, pentru că perfecţiune nu există nicăieri şi, atunci, se abţine să caute lucruri pe care nu le suportă. Preferă să vadă calităţile şi să le ”ajute” să devină mai stabile, dacă poate face acest lucru. Tocmai pentru că a fost educat de mic într-un spirit tolerant şi pozitiv, a acceptat diversitatea oamenilor şi nu s-a gândit niciodată să-şi caute modele. Preferă să fie el însuşi. Responsabil şi cu implulsul de a face cât mai bine ceea ce are de făcut. Totuşi, l-a pomenit pe Mihai Osoianu, şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub conducerea căruia a lucrat în ultimii 5 ani, despre care spune că este un real profesionist. Acum au ajuns, ca funcţii, la egalitate, pentru că fiecare are de condus un serviciu din IPJ, desigur diferite ca atribuţii şi ca structură.

* ”Micul palat” şi încă un copil – planuri de viitor

De la pasiunea pentru şah şi de la dorinţa de a participa şi la altfel de competiţii decât cele organizate de MAI, pleacă şi unul dintre planurile de viitor ale subcomisarului Adrian Axinia: înfiinţarea unei asociaţii sportive. Şahul nefiind un sport care ţine de vârstă, o asociaţie ar putea avea succes. Mai puţin în faţa oamenilor care joacă, de regulă, pe bancă în parc sau la mesele de la Orion şi care n-ar renunţa la obiceiurile deja cu tradiţie. N-a încercat până acum, din lipsă de timp, dar speră să găsească nişte ”portiţe”, de două ori pe săptămână, de exemplu. S-ar numi ”Micul palat”, după sugestiile celor mai tineri membri ai familiei şi, în fond, pentru un sport cu regi şi regine, chiar e potrivit.

O altă dorinţă, foarte importantă, este al treilea copil. I se par foarte frumoase familiile cu cel puţin 3 copii, aşa că neapărat mai vrea unul. În rest, e foarte mulţumit cu ceea ce are şi pune accent, întotdeauna, pe oameni şi pe relaţiile dintre ei. Niciodată pe bunurile materiale. E bucuros că toată familia s-a mutat acum la Roznov, că părinţii şi soţia lui lucrează la unităţile de învăţământ din localitate, iar fratele lui s-a mutat, la judeţ, la Serviciul de Investigaţii Criminale, de la Secţia Rurală Ion Creangă.

Peste 10 ani? Nu ştiu cum va fi peste 10 ani, dar voi lucra tot în poliţie, clar. Asta mi-am dorit şi nu voi pleca în altă parte. Sunt obiective pentru care pot să mă concentrez şi să depun tot efortul de care sunt capabil, ca să le ating. Nu-mi fixez niciodată limite şi mă ambiţionează întotdeauna un lucru de mare dificultate. Ceea ce nu ştiu este cum va fi legislaţia peste 10 ani…

Cristina MIRCEA

pietricica turism

Lasă un răspuns