Acasă Actual Polițistul Teodor Sandu – ”Negustorul de aripi” al Târgului ”Libris”

Polițistul Teodor Sandu – ”Negustorul de aripi” al Târgului ”Libris”

Una dintre lansările notabile de carte de la Târgul ”Libris”, la care autorul nu va fi prezent din motive obiective, este cea a volumului de versuri ”Negustorul de aripi”, al lui Teodor Sandu. Polițist cu ani mulți de judiciar în spate, detașat în ultima vreme la București, la Direcția de Permise și Înmatriculări, Teodor Sandu surprinde, din nou, prin finețea observației și acurateațea cu care transmite mesajul poetic.

Fostul său profesor, poetul Adrian Alui Gheorghe, notează: ”Teodor Sandu scrie o poezie a stărilor reflexiv-contemplative, cuvintele sublimează afecte, e un spectacol al sinelui care se petrece de la text la text. Multe texte sunt concluzii jurnaliere cu acea încărcătură de trăire care nu se lasă răpită de ameţitoarea trecere a clipei, de asta versul e ca o zgîrietură pe retina memoriei. Observator atent şi empatic al lumii ce se perindă dinspre niciunde spre nicăieri, Teodor Sandu încearcă să dea un sens incoerenţelor existenţei: «cred că/ cel mai bine ar trebui/ să fim două pisici verzi cu pete albe/ și negre/ să discutăm tot timpul artistic/ despre culoarea oamenilor/ și să schimbăm metafizic/ replici miorlăite/ pe toate rețelele de socializare/ și să ne desfătăm cu imagini de carne crudă …». Expresia clasică ”eu sunt altul” are la Teodor Sandu şi înţelesul de ”lumea sunt eu”, o stare de alteritate subiectivă, dar cu atât mai poetică”.

Din actualul volum, am ales nu poemul care dă titlul cărții, ci un altul, cu nimic mai prejos:

ți-am promis

ți-am promis că o să mor

într-o bună zi

dimineața

după răsăritul soarelui

aici pe marginea străzii de la capătul podului

luat de ape

unde te-am sărutat prima dată

până ce mi s-au năruit picioarele

pentru a fi sigur că

așteptându-te

tu o să vii de fiecare dată

când mi se va face dor de tine

…………………………………………………

…………………………………………………

și-ți

mai promit că

atât cât eternitatea

va mai avea

în fiecare zi

câte o oră în plus

după același răsărit al soarelui

eu

am să fiu tot acolo

pe aceeași stradă de la capătul podului

acela de peste toate apele lumii

unde te-am sărutat prima dată

și

mă voi sprijini cu toată existența mea stingheră

de pământul

pietruit cu pașii noștri

pentru a uni

prima dată

cu ultima oară…

Lasă un răspuns