Vasile Pruteanu, aflat între sula partidului care-i reproșează lăcomia și-i invidiază aroganța de a face afaceri pe față cu propria-i instituție, și sula Opoziției care-l gîdilă în coaste, s-a trezit cu fundu-n țărînă de decizia Înaltei Curți de Justiție, fapt pentru care s-a ridicat, s-a scuturat și acum se spală pe mînuțe mai abitir ca Pilat din Pont. Că doar se pricepe, e istoric. Iată ce declară domnia sa cu privire la incompatibilitatea certificată încă o dată de Curtea Supremă:
”Consiliul Județean va respecta decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar trebuie ca această decizie să ajungă la noi. În momentul în care o vom primi, dl. Chebac va fi înlocuit cu unul dintre următorii din lista de supleanți”.
Toate bune și frumoase. Așteptăm poziția dlui președinte și în cazul Frățilă. Poate chiar al domniei sale. Am înțeles că toți supleanții de la PDL au fost trimiși deja la încălzire pe margine. Se anunță o toamnă antrenantă la CJ.

Parteneri
Mesagerul Bacău Verificări în sistem RELEU pe DN 2 – E 85
ZCH Week-end cu vreme frumoasă. Cer senin, căldură suportabilă pentru pelerinii de la Paltin – Petru Vodă!
NewsEdge Se împlinesc 50 de ani de la lansarea „Dancing Queen”. Povestea hitului ABBA care refuză să îmbătrânească
BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii




