Browsing: Politic
Mă bucur că domnul Remus Herda, şeful centrului de exploatare gaz al Delgaz Grid Neamț a ales să vină în…
Ieri l-am avut ca invitat pe domnul Alexandru Soare, director general în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației şi…
Proiectul PNL de eliminare a dosarului cu șină a intrat în vigoare, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie…
Încă o angajare marca PSD Neamț, unde singura recomandare de care ai nevoie pentru a conduce o instituție este să…
Astăzi, la 247 de ani de la ratificarea Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, le urăm partenerilor noştri…
Deși s-ar fi cuvenit ca ecourile ședinței ordinare a CJ Neamț de joi, 29 iunie, să nu se stingă prea…
Am votat pentru adoptarea Legii pentru completarea Legii nr.53/2003 – Codul muncii prin care le oferim părinților ocazia să beneficieze…
PSD Neamț se remodelează sub conducerea noului președinte ales, Daniel Vasilică Harpa O atitudine axată pe lucruri pozitive și în…
Ieri a avut loc un eveniment în cadrul căruia, alături de domnul senator Eugen Țapu-Nazare şi domnul deputat Laurențiu Dan…
Interviu cu senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor Sunteți autorul unei declarații politice…