Ministrul și Suveranul de Malta
Ministrul Sănătății, domnul jurist Cseke Atilla, una mănâncă și alta fumează: Când are câte o vizită oficială din afară, apare pe post de Hipocrate de România, îngrijorat de tot ce ar putea să reprezinte atentate la sănătatea populației. Săptămâna trecută a avut o întâlnire cu Alteța Sa, Prințul şi Marele Maestru al Fra Mathew Festing, șeful Ordinului Suveran Sf. Ioan de Ierusalim şi Malta, cu care a discutat despre oncologie din poziția ministru – șef de ordin caritabil, prin definiție. Despre fapte, cu altă ocazie.
Potrivit comunicatului de presă al ministerului, care nu spune însă la ce țară se referea, România, Malta sau Ungaria, aflăm că: “Domeniul medical oncologic reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătății”. Frumos! În fața acestei declarații chiar și Cavalerii de la Malta au rămas impresionați și probabil și-au orientat fondurile spre o altă țară.
Ministrul și subalternul Suveranului de Malta.

La Neamț, șef la Casa de Asigurări de Sănătate este domnul , tot jurist, ca și ministrul Attila, Valerică Frățilă. Un om profund implicat în problemele comunității, de aceea, spune lumea informată, a intrat pe ușa din față a Ordinului Cavalerilor de la Malta cu tot ceea ce presupune acest lucru. Adică, fapte caritabile dar și ierarhie, disciplină, ritualuri. Cum s-a transmis în teritoriu ceea ce au discutat ministrul și suveranul, aflăm de pe site-ul CAS Neamț (vezi foto) unde farmaciile sunt anunțate că fondurile pentru programul de oncologie s-au terminat pentru întregul an 2011.
Imaginea luată de pe site ascunde o imagine cutremurătoare: fondurile pentru tratamentul ambulatoriu al pacienților oncologici sunt epuizate, nu pentru luna în curs ci pentru tot restul anului 2011. La data la care facem citire, nu mai sunt fonduri pentru bolnavii de cancer în la farmaciile din județ.În cadrul tratamentului ambulatoriu intră morfina, hormonii și alte tratamente specifice cancerului, care nu se găsesc în farmaciile spitalelor. Revenim la declarația domnului ministru: “Domeniul medical oncologic reprezintă o prioritate pentru Ministerul Sănătății”. Probabil că, Ministerul Sănătății are target ca până la sfârșitul anului, numărul pacienților de cancer să scadă cu 50%. S-or fi dând și stimulente pentru asta la minister.
Cseke dispune, Zamfir execută, pacienții suferă
Bugetul spitalului pentru luna iunie este de maxim 43 miliarde lei vechi.Este declarația, credem oficială, noului manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Neamț, economist Gabriela Zamfir. Din aceeași declarație, lucrăm cu materialul clientului, aflăm că salariile reprezintă, din suma amintită, 34 de miliarde lei vechi. Diferența de 9 miliarde ar trebui să acopere: medicamentele, materialele sanitare, utilitățile, cheltuielile de service al aparaturii medicale și plata prestatorilor de servicii. Până nu demult, spitalul avea un buget de peste 50 de miliarde lei vechi. La prima vedere, este un minus de măcar 7 miliarde lei vechi. Să vedem de ce…
Dacă până acum, spitalul putea să finanțeze internarea a aproximativ 3.600 de pacienți, noul buget nu va permite decât internarea a maxim 2500 de pacienți. Asta în condițiile în care populația deservită este aproape dublă în urma desființărilor de spitale din Bicaz și Roznov. Acum două săptămâni, domnul jurist Cseke Atilla, Ministrul Sănătății, anunțase că nu este de acord cu propunerea Casei de Asigurări de Sănătate, și anume cu limitarea internărilor prin introducerea unor criterii de internare draconice. Adică hemoragii, febră continuă pentru minim câteva zile, etc.
Se vede că măsura limitării internărilor trebuia luată oricum așa că, s-au gândit să reducă numărul pacienților prin subfinanțare. În condițiile în care Spitalul Județean făcea datorii continuu când avea buget peste 50 de miliarde lunar și îngrijea în medie peste 3.500 de pacienți, acum conducerea spitalului se va vedea în situația de a nu putea susține activitatea medicală și parte din salarii.
Dacă în propunerea inițială a Casei de Asigurări, medicii ar fi avut o “scuză” pentru neinternarea pacienților prin aplicarea criteriilor de internare, acum vor trebui să limiteze accesul la serviciile medicale pe barba lor, fără o bază legală clară. Jurământul lui Hipocrate va fi călcat în picioare din cauza lipsei de finanțare… vor accepta medicii asta? Sau se vor duce cu jalba-n proțap de la autoritatea locală până spre cea centrală, așa cum a făcut conducerea demisionară?
Propuneri pentru rezolvarea situației
a. Fiecare pacient să primească, printr-un program național sau județean, evident, program subvenționat, câte un pachet de lumânări de cea mai bună calitate, lumânări care pot fi distribuite ca “medicamentul galben” care asigură tranziția din lumea reală în cea în care nu există nici suferință, nici durere, nici miniștri.
b. În fișa postului domnului ministru, a șefilor direcțiilor de sănătate publică județene, a președinților consiliilor județene să fie introdusă ca sarcină obligatorie participarea la toate înmormântările celor care mor de această maladie de care se îngrijește atât de tare ministerul.
Valentin BĂLĂNESCU – Radu NASTASĂ