În conformitate cu prevederile art. 5, din Legea 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public, și ale art. 10, alin. 3, din HG nr 123/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aprobare a Legii nr 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, primarul comunei Valea Ursului face public raportul de activitate pe anul 2010.
Astfel, prin acest mijloc de informare, primarul Viorel Smeria evidențiază activitatea și modul de realizare a obiectivelor propuse și modul de îndeplinire a hotărârilor Consiliului local și a dipozițiilor emise de primar.
Raportul anual al primarului este o necesitate și, totodată, o datorie față de cetățenii comunei.
*Ca în fiecare an, și în 2010 am avut în atenție respectarea planului strategic de dezvoltare socio-economică a comunei Valea Ursului pe termen mediu și lung.
Am reluat mandatul de primar al comunei Valea Ursului hotărât să reprezint cât mai bine interesele și cerințele cetățenilor, să transformăm comuna într-o unitate administrativ – teritorială modernă, să fiu un bun gospodar și un om politic cu care să se mândrească partidul din care fac parte și locuitorii comunei, un bun creștin și cu frică de Dumnezeu.
Cred că am dovedit că suntem o adevărată echipă în instituția primăriei și am colaborat bine cu Consiliul Local, care a susținut politicile locale propuse pentru administrarea și dezvoltarea comunității, indiferent de apartenența politică a consilierilor locali.
Principalul obiectiv al activității noastre este acela de a crea o administrație publică locală eficientă, în folosul cetățeanului.
Dezvoltarea comunei Valea Ursului trebuie să se realizeze în mod echilibrat. Banii sunt de o mare importanță pentru realizarea unor investiții, dar la fel de importantă este și gestionarea eficientă a bugetului, ca urmare a identificării și prioritizării nevoilor comunității.
Ne-am propus ca obiectiv prioritar elaborarea unei strategii de dezvoltare locală care să reflecte o gândire unitară, pe termen lung.
Acesta reprezintă o reliefare a principalelor direcții în care am acționat pentru punerea în aplicare a atribuțiilor ce îmi revin potrivit legii.
Comuna noastră are în componență cinci sate și totalizează un număr de 4.120 locuitori, după cum urmează: Valea Ursului – 1.108, Bucium – 702, Chilii – 1.183, Giurgeni – 743 și Muncelu de Jos – 384.
Activitatea de bază a locuitorilor este agricultura și creșterea animalelor. Suprafața administrativ – teritorială a comunei este de 6.066 ha, din care: arabil 3.226 ha, pășuni 1.005 ha, fânețe 171 ha, vii 75 ha, livezi 2 ha, păduri 1.070 ha.
Pentu o informare cât mai corectă, în spiritul transparenței și respectului pe care îl datorez cetățenilor comunei Valea Ursului, voi detalia câteva dintre acțiunile ce s-au desfășurat în cadrul compartimentelor primăriei din comuna Valea Ursului, pe capitole, după cum urmează:
* Administrare, contabiliate – financiar
– administrație publică;
– îmbunătățirea activităților din școli;
– cultură;
– asistență socială;
– realizări de investiții pe plan local;
– servicii și dezvoltare publică;
– protecția mediului;
– transporturi.
La acest compartiment a fost întocmit bugetul local pe anul 2010, în sumă de 4.926.000 lei, realizat 3.598.162 lei
Execuția bugetară la data de 31.XII. 2010 se prezintă astfel: cheltuieli de personal – 1.944.644 lei, bunuri și servicii 399.250 lei, cheltuieli de capital 224.429 lei.
Au fost întocmite situațiile cu privire la rectificările de buget atunci când situația a impus-o, s-au efectuat plăți privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și repartizarea angajamentelor bugetare și la furnizorii de serviciu, la compartimentul registrul agricol, în cadrul sericiului public de asistență socială.
Referitor la partea de venituri, situația, la partea de venituri cât și la cheltuieli pentru anul 2010, se prezintă astfel:
Planificat Realizat
* impozit teren extravilan 157.000 74.337
* impozit teren intravilan 71.000 56.014
* impozit clădiri 19.000 15.833
* TMT 23.000 6.118
* amenzi 461.000 18.778
Cheltuieli de personal 1.944.644 lei
Bunuri și servicii 399.250 lei
Transferuri 89.461 lei
Asistență socială 907.334 lei
Alte cheltuieli (biserici) 0
Cheltuieli de capital 224.429 lei
Cheltuieli defalcate pe capitole
* Administrație
– cheltuieli de personal 312.465
– bunuri și servicii 156.934
* Transferuri cu caracter general
– sănătate și ajutor social 44.461
* Ordine publică și siguranță națională
– cheltuieli de personal 78.832
– bunuri și servicii 10.506
* Învățământ
– cheltuieli de personal 1.376.351
– bunuri și servicii 76.900
– cheltuieli de capital 34.699
(reabilitare {coală Chilii)
* Cultură
– cheltuieli de personal 18.145
– transferuri (cămin cultural) 45.000
– susținerea cultelor 0
– cheltuieli de capital 1.000
(achiziționare soft biblionet)
* Asigurări și asistență socială
– cheltuieli de personal 158.851
– ajutoare sociale 907.334
* Locuințe de serviciu și dezvoltare publică
– bunuri și servicii 39.710
Cheltuieli de capital
– achizionare utilaj tractor 17.046
– întocmire 63.616
* Protecția mediului
– bunuri și servicii 29.994
– cheltuieli de capital 8.068
(implementare proiect apă reziduală și canal)
* Transferuri
– bunuri și servicii 83.959
Prin dispozițiile art. 2 din Legea 18/2010, privind unele măsuri necesare în vederea realizării echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr 441, din 30 iunie 2010, au fost reduse cu 25% următoarele drepturi de natură salarială, de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare ale acestora.
* Realizări de investiții pe plan local
În anul 2010, s-a urmărit realizarea următoarelor obiective:
– finalizarea lucrărilor de asfaltare a unor porțiuni de drumuri și întreținerea drumurilor balastate din toate satele comunei;
– modernizarea iluminatului public;
– alocarea de fonduri pentru susținerea bisericilor din comună în vederea modernizării acestora;
– buna colaborare cu investițiile locale respectiv: școală, biserică, poliție, agenți economici.
* Situația la investiții se prezintă astfel:
– finalizare proiect “Construire Grădiniță Chilii” 580 mii lei
– reabilitare {coală Chilii clasele I-VIII 35 mii lei
– achiziționare soft Bibliotecă 1 mii lei
– întocmire PUG 81 mii lei
– achiziționare utilaj tractor (grapă rotativă) 18 mii lei
– implementare proiect apă reziduală și canal 30 mii lei
– studii și proiectare înființare serviciu de salubritate 30 mii lei
– asfaltare drum comunal DC 84 250 mii lei
– proiectare drum DC 78^DC77 30 mii lei
Totalul investițiilor planificate pentru anul 2010 fiind de 1.105 mii lei, realizându-se într-un procent de 90%, nerespectarea datorându-se lipsei de fonduri repartizate de la nivelul comunei.
* Obiective propuse pe 2011
Pentru programul de viitor, voi avea în vedere faptul că infrastructura locală trebuie adusă la nivel european, serviciile sociale trebuie diversificate și dezvoltate, serviciile comunale îmbunătățite, iar cetățenii comunei să vadă în administrația locală un partener de încredere și nu o piedică în fața lor.
Acest lucru va fi posibil prin următoarele acțiuni:
– finalizare PUG;
– implementarea proiectelor de modernizare a drumurilor comunale și sătești din toate satele;
– studiu de fezabilitate și proiect tehnic pentru construirea dispensarului medical Valea Ursului;
– reabilitare târg comunal;
– modernizare cămin cultural;
– finalizarea serviciului de salubrizare.
* Iluminatul public
În conformitate cu prevederile art. 5, alin. 3, din Legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, situația referitoare la iluminatul public și balastarea drumurilor o prezint în cele ce urmează.
Așadar, începând cu luna martie 2010, în satele comunei s-au efectuat următoarele lucrări privind iluminatul public:
– s-a înlocuit un număr de 95 becuri, cu altele economice;
– s-a instalat un număr de 25 lămpi stradale;
– s-au înlocuit două programatoare automate și 10 siguranțe automate.
Toate aceste intervenții au fost necesare deoarece sunt foarte dese întreruperile cu energie electrică din cauza intemperiilor.
* Balastare drumuri
Pe parcursul anului 2010, pe drumurile comunale și sătești s-au efectuat următoarele lucrări:
– s-au adus și împrăștiat 50 curse de balast și sort (50 curse x 22 mc/cursă # 1.100 mc), care au fost repartizate astfel: sat Bucium – 6 curse, sat Giurgeni – 6 curse, sat Muncelu de Jos – 14 curse, sat Chilii – 15 curse și sat Valea Ursului – 9 curse;
– s-au dus și împrăștiat 7 curse sort pe drumurile sătești și comunale afectate de ploile din vara anului 2010;
– s-au executat lucrări de scarificare și reprofilare a drumurilor afectate.
* Învățământ
Procesul de învățământ a avut întotdeauna un loc prioritar. Rețeau școlară din comună cuprinde SAM Valea Ursului, unitate cu personalitate juridică și structurile din cadrul acesteai:
– {coala cu clasele I-VIII Chilii;
– {coala cu clasele I-IV Bucium;
– {coala cu clasele I-IV Giurgeni;
– {coala cu clasele I-IV Muncelul de Jos.
Au fost înscriși 706 elevi, din care 143 preșcolari și 299 elevi la învățământul primar, 240 la învățământul gimnazial și 64 elevi la {coala de arte și meserii.
Elevii sunt îndrumați de un colectiv format din 46 cadre didactice, din care 19 titulari și 27 suplinitori, din care 26 cadre calificate și 1 necalificat. La personalul auxiliar sunt 11 persoane. Posturile vacante au fost ocupate prin concurs, respectând metodologia de organizare și legislația în vigoare.
Din bugetul local s-au mai alocat cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și burse școalre.
Este de remarcat implicarea activă a cadrelor didactice în activitățile desfășurate la nivelul comisiilor metodice, în organizarea și desfășurarea activităților demonstrative și în schimbul de experiență profesională prin discuții la nivelul catedrelor și comisiilor metodologice între cadrele didactive cu experiență și cadrele didactice stagiare. De asemenea, suntem mulțumiți de rezultatele obținute de elevi la învțătură, procesul de promovabilitate fiind pe total unitate de învățământ de 93,02%, iar pe categorii astfel: clasele IX-X liceu (SAM) – 94,44%, {coala cu clasele I-VIII Chilii – 94,36%, {coala cu clasele I-IV Bucium -91,36%,
{coala cu clasele I-IV Giurgeni – 92,68%, {coala cu clasele I-IV Muncelul de Jos – 89,47%.
{coala Valea Ursului mai beneficiază de laboratoare de informatică AEL în fiecare structură (primite de la MECT), astfel: Valea Ursului 25^1, Giurgeni 10^1, Bucium 4^1, Muncel 4^1.
Trebuie menționat faptul că pe lângă toate acestea s-au desfășurat și o serie de activități extracuriculare, care să lărgească interesul elevilor în sensul construirii de relații bune în școală.
Întreaga activitate a urmărit, în principal, creșterea prestigiului și a calității activității de învățământ, prin activitățile desfășurate cu elevii și profesorii prin forme de parteneriat cu ISJ Neamț, cu reprezentanți ai comunităților locale și agenți economici.
* Bibliotecă
În sprijinul activității instructiv – ediucative a elevilor și chiar a tineretului, în comună își desfășoara activitatea și biblioteca. Aceasta deține 11.800 volume din toate domeniile și pot satisface cerințele utilizatorilor, contribuind la îmbogățirea culturii generale și a studiului individual, deoarece principala menire a bibliotecii este de a pune la dispoziție întreaga informație necesară, precum și mijloacele de documentare de care dispune.
În anul 2010, biblioteca a avut un buget de 19 mii lei, din care cheltuieli de personal 18 mii lei și alte cheltuieli materiale 1 mii lei. Numărul volumelor intrate în bibliotecă în anul 2010 a fost de 127- 57 volume reprezentând donații de la Jurnalul Național, prin intermediul Bibiotecii Județene, iar 50 volume din venituri proprii. Au fost înscriși 211 cititori, care au consultat 4.081 volume.
Menționăm că din luna septembrie, biblioteca din comună beneficiază de servicii moderne prin Programul “Biblionet – lumea în biblioteca mea”. Astfel, în anul 2010, numărul total de servicii Biblionet a fost 358, din care 247 vizite pentru serviciu Internet, iar 162 reprezintă alte servicii (utilizarea computerelor în alte scopuri).
Calculatoarele și tot echipamentul din dotare oferă bibliotecii un plus de valoare – însă este o sursă complementară cărții, a informației în general, principala misiune a bibliotecii râmânând cartea.
Au fost organizate 31 activități cu diverse prilejuri (expuneri, expoziții de carte, colocvii și alte activități culturale), la acestea fiind 355 participanți.
Printre alte activități culturale importante se numără și sărbătoarea comunei, cu denumirea “La izvoarele Bârladului”. Această sărbătoare este dedicată tuturor gospodarilor comunei noastre, însă, în anul 2010 nu s-a putut desfășura datorită condițiilor climatice nefavorabile din acea perioadă. Ploile și inundațiile din comunele învecinate, podul impracticabil de la Ion Creangă au îngreunat mult situația.
* Tradiții
La finele anului 2010, comuna noastră a participat la Festivalul de datini și obiceiuri din Roman, formațiile organizate la nivelul comunei obținând diploma de apreciere din parte organizatorilor. Cu treceare anilor, datinile și obiceiurile populare din cadrul comunei se pierd treptat și este necesară implicarea administrației locale, precum și a locuitorilor comunei, pentru revigorarea și păstrarea acestora.
* Biserică
Cel mai de preț suport spiritual al cetățeanului, biserica, aceasta a avut și are un rol deosebit în viața omului. În cele 5 sate ale comunei, cetățenii sunt de religie ortodoxă, iar 50-60 persoane din satul Valea Ursului aparțin cultului penticostal. Consiliul local a sprijinit și va sprijini în continuare activitatea cultelor din comuna noastră. S-au făcut lucrări de împrejmuire a spațiilor bisericești și de modernizare a caselor praznicale.
Un punct de atracție și reculegere spirituală îl reprezintă Mânăstirea Giurgeni, care este renumită în zonă și este vizitată de mulți credincioși.
* Sănătate.
Consiliul local s-a implicat în îmbunătățirea asistenței medicale prin propunearea înființării de puncte sanitare în toate satele comunei, căutând să asigure egalitate de șanse cetățenilor la îngrijirile medicale. Nu s-au putut asigura fondurile necesare pentru desfășurarea unei activități medicale la cote înalte, dar am căutat să asigurăm condițiile minime de asistență medicală cetățenilor din comuna noastră.
Astfel, din cele 5 puncte sanitare propuse, am reușit să facem 3 funcționale, în satele Chilii, Bucium și Giurgeni.
Trebuie remarcat faptul că în anul 2008, au început lucrările la un dispensar nou în satul Chilii, lucrare ce a fost finalizată în anul 2010.
Pe parcursul anului 2010, s-a constatat o îmbunătățire a activității medicale prin implicarea cu profesionalism și dăruire a celor 2 medici, respectiv, dr. Andrușcă Daniela și dr. Ceatău Mărioara. Serviciile medicale din comună mai sunt deservite și de trei cadre medii de specialitate.
*Asistență socială
În anul 2010, compartimentul Asistență socială a prestat următoarele servicii:
– 62 dosare pentru alocații de stat pentru copii
– 192 anchete sociale;
– 299 adeverințe;
– 70 adrese diverse;
– 13 dosare de indemnizație pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani.
Asistența socială are ca obiectiv atât sprijinul celor aflați în fața unor probleme, cât și activitatea și reinserția lor în viața comunitară. De exemplu, este cazul Legii venitului minim garantat, care oferă un instrument dublu de activizare atât beneficiarilor de ajutor social, cât și a autorităților publice locale care dispun, în acest moment, de importante resurse gratuite de muncă pentru realizarea unor obiective de interes public local.
În decursul anului 2010, au fost soluționate, în medie lunară, 298 dosare conform Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, cu suma de 562.111 lei.
Referitor la activitatea de asistență socială, privind asistenții personali și persoanele cu grad de handicap grav, în anul 2010, din lipsa de fonduri, au fost plătiți până la data de 15.05.2010, iar la 18 dintre ei li s-a întocmit dosar cu grad de handicap cu indemnizația lunară conform Legii 448, modificată prin HG 89/2010.
În anul 2010, au fost reevaluate dosarele a 10 copii, pentru care a fost luată anterior măsura de protecție de plasament familial, precum și 4 copii care sunt încredințați la asistent maternal profesionist.
A fost realizată reevaluarea a 146 dosare a persoanelor cu grad de handicap grav și accentuat pentru a se prezenta la Comisia de Examinare Complexă.
Cu persoanele beneficiare de ajutor social s-au efectuat lucrări cum ar fi:
– lucrări de igienizare zone de interes public, prin colectare gunoi și transport la gropile amenajate în acest sens;
– lucrări de întreținere șanțuri și șosele în satele componente acolo unde situația a fost impusă;
– lucrări de împrăștiat balast, conform planului de balastare pe anul 2010, care a cuprins toate satele comunei;
– lucrări de întreținere a albiilor pârâurilor aflate pe teritoriul comunei;
– lucrări de spargere a lemnelor de foc și înmagazinarea acestora la primărie și școli;
– lucrări de primăvară, cum ar fi: decolmatare șanțuri, poduri, podețe, transport gunoi la gropile special amenajate;
– deszăpezirea zonelor afectate de viscol, acolo unde utilajele au avut acces;
– împrăștierea de antiderapant pe drumuri în zonele de risc.
S-au distribuit ajutoare alimentare provenite din stocurile de intervenție comunitară, destinate categoriilor de persoane defavorizate, unui număr de 1.950 persoane, conform HG 600/2009.
* Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență
Serviciul voluntar al comunei noastre se compune dintr-un număr de 51 persoane, 1 angajat și 50 voluntari, după cum urmează:
– specialiști pentru prevenire, 7 voluntari;
– echipe de intervenție pentru stingerea incendiilor, câte 5 pe fiecare sat component al comunei (total 25 voluntari);
– echipă specializată în domeniul cercetare – căutare – 3 voluntari;
– echipă specializată în domeniul transmisiuni – alarmare – 3 voluntari;
– echipă specializată în domeniul deblocare – salvare – 3 voluntari;
– echipă specializată în domeniul salvare și prim-ajutor – 3 voluntari;
– echipă de evacuare – 3 voluntari;
– echipă specializată în domeniul sanitar – veterinar – 3 voluntari.
În anul 2010, pe raza comunei Valea Ursului au avut loc 4 intervenții (3 în satul Giurgeni și 1 în satul Bucium).
În lunile aprilie, mai și iunie, șeful serviciului voluntar a participat la diverse acțiuni organizate de ISU Neamț, în colaborare cu ISJ Neamț, unde a obținut diplome de participare.
De asemenea, menționăm faptul că, în perioada de iarnă, serviciul voluntar a intervenit cu ajutorul tractorului din dotare pentru deszăpezirea drumurilor comunale și sătești în vederea asigurării unei bune legături între satele componente ale comunei și municipiul Roman.
* Serviciul secretariat și stare civilă
În anul 2010, în domeniul administrației locale, s-a acționat pentru pregătirea ședințelor Consiliului local, astfel încât au fost adoptate 39 hotărâri și 358 dispoziții diverse.
Din punct de vedere demografic, comuna noastră are un număr de 4.120 locuitori. În decursul anului 2010, s-au înregistrat 5 nașteri, din care 4 transcrieri, 57 decese și 19 căsătorii.
* Fond funciar
Referitor la fondul funciar, putem arăta că avem un număr de 1.458 poziții de rol ce reprezintă gospodării cu domiciliul în localitate, acestea fiind repartizate pe sate astfel: Valea Ursului – 309 poziții rol, Bucium – 264 poziții rol, Chilii – 373 poziții rol, Giurgeni – 299 poziții rol și Muncelul de Jos – 213 poziții rol. Poziții rol ale persoanelor cu domiciliul în altă localitate – 276.
Comuna noastră deține în asociații agricole 2.020 ha total, având următoarea structură a culturilor: grâu – 520 ha, rapiță – 900 ha, floarea soarelui – 420 ha, sfeclă de zahăr – 150 ha, porumb – 30 ha.
A fost eliberat un număr de 28 titluri de proprietate și nu au fost depuse alte cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Menționez că pe parcursul anului, cetățenii au ridicat permanent probleme și au solicitat audiențe legate de îngrădirea abuzivă, ajutoare sociale, pășunatul animalelor și retrocedări de terenuri.
*Urbanism și amenajarea teritoriului
În cadrul Compartimentului Urbanism, am fost verificate și redactate 35 certificate de urbanism, 23 autorizații de construire, precum și 68 adeverințe în domeniul urbanismului; au fost redactate 56 răspunsuri la diverse cereri, sesizări, reclamații sau adrese.
* Protecția mediului
În decursul anului 2010, s-a urmărit menținerea unui program viabil de protecție a mediului, care s-a materializat prin acțiuni la nivel de comună, antrenând cetățenii și în special beneficiarii Legii 416/2001.
Deși munca de lămurire a populației în vederea protecției mediului este anevoioasă, s-a constatat că există șanse ca localitățile componente ale comunei să devină mai curate. Un prim pas în implementarea programului de protecție a mediului a fost întocmirea Studiului de fezabilitate și a Proiectului tehnic pentru “Înființare rețea de apă uzată, înființare stații alimentare cu apă și stații de epurare”. Doresc să vă infomerz că demersurile au întâmpinat multe greutăți, dar sperăm ca, în cel mai scurt timp, să demarăm acest proeict. La fel ca toate localitățile țării, și comuna Valea Ursului trebuie să respecte legile referitoare la protecția mediului, aliniindu-ne astfel cerințelor UE.
Astfel, toată rampa de gunoi din comună trebuiie ecologizată, iar populația va trebui să fie conștientizată de riscul deversării haotice a gunoiului menajer. Măsurile ce vor fi luate în scurt timp vor accentua dorința noastră ca protecția mediului să fie prioritară și vom informa locuitorii comunei că există reguli care trebuie respectate. În această ordine de idei, a fost achiziționat un număr de 38 eurocontainere mari (pubele) și 30 mici, în vederea colectării gunoiului menajer.
* Ordine și liniște publică
În anul 2010, la nivelul Postului de Poliție Valea Ursului a fost instrumentat un număr de 70 de dosare penale, efectându-se cercetări sub aspectul săvârșirii unui număr de 81 de infracțiuni, din care: 10 furturi, 38 infracțiuni de violență, 3 la regimul circulației rutiere, 26 alte infracțiuni. A fost înregistrat un număr de 4 dosare penale cu autori necunoscuți și au fost soluționate două.
S-a rezolvat un număr de 55 scrisori și petiții.
S-a aplicat un număr de 96 contravenții, după cum urmează: 55 la Legea 61/1991, privind ordinea și liniștea publică, 14 la OUG 195/2002, privind regimul silvic, 3 la alte acte normative.
Pe linia prevenirii faptelor antisociale, a fost efectuat un număr de 120 patrulări pe timp de noapte, 120 controale în trafic, 4 instructaje în școli, 17 instrucțiuni de prevenire a furturilor de animale și din locuință, 5 ședințe de popularizare a legilor în satele comunei.
Referitor la serviciul de pază a Primăriei pe timp de noapte, putem menționa că a fost înființat în anul 2008 și este compus astfel: 1 șef serviciu pază și 3 agenți.
Serviciul a efectuat acțiuni de pază și la alte acțiuni împreună cu Poliția Valea Ursului, pentru combaterea furturilor și a incendiilor de pe raza comunei.
Datorită bunei colaborări cu poliția și a bunei organizări a serviciului de pază, la sfârșitul anului 2010 s-a înregistrat un număr mai scăzut de furturi și violențe pe raza comunei noastre.
Primar, VIOREL SMERIA