Pe 1 august a fost Ziua Națională Salvamont, moment de sărbătoare pentru cei care-și dedică cunoașterea și capabilitățile pentru salvarea montană. A fost ziua celor care intervin pentru salvarea celor care au nevoie de ajutor specializat pe munte, salvamontiștii lucrând 24 de ore din 24, 7 zile din 7 pe tot parcursul anului. Momentul de sărbătoare al salvatorilor montani a însemnat și un bilanț al activității. Salvamont România a postat pe pagina de Facebook un comunicat în care atrage atenția că organizația nu dispune de resursele necesare pentru a-și desfășura activitatea în parametrii optimi. Mesajul transmis vizează în principal decidenții politici, Salvamont explicând că există în prezent un risc iminent de colaps funcțional al structurilor de salvare montană din țară. Principala cauză pentru situație pare a fi lipsa de resursă umană și dificultatea de a atrage oameni în profesie la nivelul de recompensare actual și având în vedere riscurile aferente meseriei. Este vorba de probleme sistemice, care se reflectă și în activitatea Salvamont Neamț, probleme despre care am discutat cu șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef.

– Domnule Papalicef care este situația în ce privește structura operativă de intervenție la nivelul Salvamont Neamț?

În urma eliberării ultimului certificat de acreditare de anul acesta, suntem undeva la 25% din capacitatea operativă. 25% este foarte puțin, eu mă mir că reușim să facem față la fluxul de accidente și intervenții de salvare pe care le avem cu personal atât de puțin. Deficitul este uriaș și semnale de alarmă eu am tras de câțiva ani dar, din păcate, județul nu ne poate ajuta cu absolut nimic. Consiliul Județean Neamț ne ajută cu dotare, ne ajută cu buget pentru achiziții, pentru derularea activității, în nici un caz nu poate rezolva niște probleme care țin strict de aparatul central. Iar dacă acolo nu se schimbă nimic referitor la meseria noastră, niște facilități care să o facă nu doar atractivă, s-o facă pentru ca oamenii care vor să practice să poată să se gândească și să poată lucra într-un climat normal, nu văd nimic bun pentru viitor. Noi suntem sclavii acestei meserii din cauza pasiunii enorme pe care salvatorii montani o au pentru munte și pentru ceea ce fac. Din păcate statul român s-a învățat că „merge și așa”, că oricum noi facem munca cu dedicare, dar nu este corect. Aveam un singur spor, obținut de un an prin bunăvoința Consiliului Județean, vorbesc de cel de periculozitate. Și dacă cineva poate să conteste că noi nu ne expunem și n-avem un risc uriaș asumat în momentul în care, și zi și noapte, intrăm într-un teren dificil și plin de pericole, în momentul în care derulezi operațiuni de la 33 de grade la minus 20, pe absolut orice fel de vreme, în orice fel de condiții, să conteste cu argumente. Iar onor guvernul a dat cu barda și a limitat acel spor. Nu l-a anulat, dar l-a limitat.

– Acesta este singurul spor de care beneficiază salvamontiștii?

Da, și nu erau mulți bani. Vreau să punctez că oamenii sunt foarte supărați, nu din cauza faptului că ni s-au luat acolo 500 – 600 lei, ci din simplu fapt că s-a făcut o nedreptate deoarece noi efectiv nu avem nici un fel de spor și nici n-am avut vreodată. Am avut și problema cu pensionarea. A fost acea lege prin care se prevedea că salvamontiștii alături de ambulanțieri, cei de la UPU, pot ieși la pensie, nota bene la 57 de ani. Nu la 40 sau la 45. La 57 de ani dacă cumulăm contributivitatea, 30 de ani de muncă cu 20 de ani de operațiuni. După care, automat, acea lege s-a blocat. O dată s-a blocat, a doua oară s-a blocat, a treia oară, după care au anulat-o. Întreb și eu, cât poate rezista un organism care în 20 de ani a fost expus tuturor intemperiilor, accidentărilor, a cărat și a depus eforturi supraomenești, câteodată mii de metri diferență de nivel pe zi, fără să se poată odihni, fără să beneficieze de plata orelor suplimentare.

– Practic salvamontiștii ies la pensie la vârsta standard de 65 de ani?

Da. Să ne gândim ce o să însemne peste câțiva ani. Eu am aproape 60, soarele meu apune oricum. Dar vin echipele din spate, care peste câțiva ani vor avea toți 50, 55, 60 de ani. Niște bătrânei uzați, cu tot felul de afecțiuni reumatologice date de o viață în care au fost în această luptă permanentă cu minutele și cu secundele în ceea ce privește operațiunile de salvare. Acești bătrânei vor pleca la intervenții. Să ne gândim la turiștii, victimele care așteaptă salvarea cu picioarele rupte, cu dureri îngrozitoare și după un timp chinuitor de lung vin niște bunici să-i salveze…

– Care este schema de personal scriptic vorbind și câți salvamontiști sunt efectiv în Neamț?

Toți salvatorii montani atestați pe care pe care îi are la ora actuală județul Neamț sunt în număr de 17, cu tot cu mine. Ca să derulăm un program normal de 12 cu 24, nu de 8 ore, ar trebui să fim minim 25 de oameni. Minim, căci trebuie luat în considerare că faptul că oamenii trebuie să plece și în concedii, că există foarte multe ore suplimentare care trebuie recuperate… Așa că aș zice că schema de personal ar trebui să fie la 30. Să plecăm de la obligațiile noastre legale. Normele spun clar: o echipă de intervenție se formează din minim 6 oameni. Dacă n-ai 6 oameni în dispozitiv răspunzi penal dacă se întâmplă ceva. Și foarte greu strângem o echipă de 6 oameni. Legea spune că trebuie să asiguri permanență la baza de altitudine. Scrie în hotărârea de guvern, iar asta înseamnă că minim 2-3 oameni stau acolo sus în baza de la Dochia unde este singurul punct medical specializat din zonă. Acei oameni se schimbă o dată la o săptămână, deci mai „pierd” niște oameni acolo, între ghilimele pierd, că oamenii își fac serviciul. Este, să zicem, o intervenție de partea superioară a masivului, și durează până ajungem. Lumea își închipuie că sună la telefon și în 20 de minute vine echipa, așa cum ajunge ambulanța. Greșit. Câteodată poți să faci și 4 ore și 5 ore, trebuie să cari echipament. Și atunci acei oameni de sus, din vârful muntelui, stabilizează victima, o asigură și așteaptă până vine echipa suport ca să înceapă transportul, evacuarea din masiv. Și legea prevede că trebuie să asigur dispeceratul, avem câte un dispecer care face 24 din 24. Sunt împărțiți 17 oameni în tot acest dispozitiv și trebuie să mai ai și o echipă la Durău care asigură intervenția.

– Domnule Papalicef, la zi aniversară vă întreb ce vă doriți?

Nu știu dacă pot să-mi mai doresc ceva acum. Ce să-mi doresc? Dar cu siguranță pot spune că dacă m-aș mai naște o _ata, aș face același lucru. Eu sunt reprezentantul României la Comisia Internațională pentru Salvare Montană (ICAR), am văzut multe instituții de salvare montană din multe țări. Poate mi-aș dori să mă nasc în altă parte.

– Totuși, așa cum sunteți, cu resursele pe care le aveți, faceți față cu brio tuturor intervențiilor, provocărilor.

Am făcut și până acum. Noi facem față. Dar cu o suferință și cu niște nemulțumiri care se adună, apar frustrările oamenilor și timpul trece. Că nu mai avem 20 de ani, din păcate. Am coordonat peste 3.000 de operațiuni de salvare în 30 de ani. Problemele de care am vorbit nu sunt numai la noi. Dacă ar fi așa, aș spune: „domnule, uitați, este o situație în județul Neamț”. Dar nu. Este sistemică. Este peste tot, în toată țara asta. Știți câți angajați are Salvamont România în țara asta, la cele 24 de județe care au Salvamont? 350 de oameni. Păi, Doamne iartă-mă, ce economie bugetară faci de la 350 de oameni? Am făcut noi un calcul. Faptul că au luat de la 350 de oameni și au redus sporul la 300 de lei de om, este o economie, de 50.000 de euro. Suma asta este zero pentru România. Sunt trei excursii ale guvernanților cine știe unde. Adică nu aici faci economie. Și mai ales nu așa faci economie.

A consemnat Gabi SOFRONIA