Cum să fii milionar, varianta Consiliul Județean

pietricica turism

 

   Înainte de alegeri prezentam un material incendiar, “Caracatița Pruteanu”. Pe scurt, demonstram clar, fără nici o umbră de îndoială, că președintele Consiliului Județean Neamț, Vasile Pruteanu a încălcat legea, existînd toate premisele legale pentru demiterea sa. Prima încălcare a legii a constat în faptul că a închis ochii, a permis, a încurajat, ca firma fetei sale să intre în relații directe cu o direcție a Consiliului Județean Neamț de unde a încasat sume frumoase de bani. O a doua încălcare a legii, de data aceasta făcută sub propria semnătură, a constat în inducerea în eroare a șefilor săi, a Autorității Naționale pentru Integritate, a opiniei publice, a propriului partid prin neintroducerea în declarația de interese a firmelor fetei sale. Cu propria mînă a semnat această declarație unde se spune foarte clar că răspunde penal pentru orice omisiune.

Am cerut secretarului Consiliului Județean, doamnei Mihaela Ignatovici Lazăr o lămurire privind incompatibilitatea președintelui. Răspunsul, primit în termen legal, este extrem de diplomat, face trimiteri la legi și indirect, recunoaște că ceea ce am scris este adevărat, dar că președintele de Consiliu Județean NU ESTE ALES LOCAL, deci lui nu i se aplică legea la fel ca în cazul consilierilor.

Ca să traducem lucrurile stau cam așa în viziunea doamne secretare: chiar dacă Vasile Pruteanu a încălcat legea – și am demonstrat că a încălcat-o – Pruteanu nu poate fi tras la răspundere decît de A.N.I. (Agenția Națională pentru Integritate). După ce A.N.I. ar face un control cel care ar trebui să dispună ar fi prefectul.

Întrebarea de baraj la care doamna secretar poate să sune un prieten, dar să nu întrebe publicul că e grav, asta în cazul în care nu face fifty-fifty cu Pruteanu, este cine trebuie să sesizeze A.N.I. ? Dînsa în calitate de apărător al legalității, prefectul în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, vreun membru al opoziției care se bate cu cărămida în piept că luptă cu PDL-ul sau vreun amărăștean de ziarist care scrie de amorul meserie?   (V.B)

Către

Redacția ziarului MESAGERUL DE NEAMȚ

            La solicitarea dumneavoastră formulată în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, vă comunicăm următoarele:

Incompatibilitățile aleșilor locali sînt reglementate de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sanționarea corupției, Secțiunea a IV-a Incompatibilități privind aleșii locali, art. 87-93.

După cum puteți observa, art.90, alin.1 din actul normativ sus-citat, stabilește interdicția de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub auritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective, doar pentru consilierii locali și consilierii județeni.

Prevederile menționate se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sînt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, președinții consiliilor județene nu mai sînt aleși din rîndul consilierilor județeni, ci separat, prin vot univeresal, egal, direct, secret și liber exprimat. Consiliul Județean ales în conformitate cu prevederile legii, care, în județul Neamț, este compus din 34 de consilieri, se completează cu președintele consiliului județean, care are drept de vot și conduce ședințele acestuia.

În ceea ce privește autoritatea sau persoana competentă să propună încetarea mandatului, această problemă urmează să fie analizată prin prisma autorității competente să constate incompatibilitatea, și anume Agenția Națională de Integritate.

Potrivit prevederilor Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, scopul Agenției Naționale de Integritate este, printre altele, asigurarea verificării incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art.1 din lege, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, printre care se numără și președinții consiliilor județene:

i)  pentru primari și președinții consiliilor județene – instituției prefectului

 

SECRETARUL JUDEȚULUI                          DIRECTOR EXECUTIV

Mihaela IGNATOVICI LAZĂR                            Cristina MITITELU

 

2 COMENTARII

  1. aveti grija dragii nostrii nemteni,vorbiti cu cei in virsta cu ,familiile voastre in special cei de prin comunele invecinate sa facem schimbarea pt. tara asta sa nu se lase amagiti.MARE GRIJA SA AVETI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.