Degringolada din PSD , după dezastrul din colegiul 6 și pierderea candidaturii la Consiliul județean în detrimentul PNL, nu a fost foarte bine primită de primari și de unii membrii cu ambiții pentru noile mandate. Unul dintre oamenii care s-a mobilizat în colegiul 6, a adus logistică, oameni și resurse, Vlad Marcoci, a mărturisit, provocat la discuție, că pînă acum nu și-a pus serios problema candidaturii la Consiliul Județean, scopul său declarat fiind un post de deputat pe Valea Muntelui. “Privesc ce se întîmplă în județ, cum stau lucrurile și cred că m-aș implica într-o eventuală candidatură pentru Consiliul Județean. Asta cu condiția ca să avem posibilitatea să punem candidatul de la PSD. Oricum s-ar face calcule, sondaje, analize, tot PSD-ul este partidul cel mai puternic, care are șansele cele mai mari să se bată cu cei de la putere”, a declarat Vlad Marcoci.
Puciul anunțat și preconizat al primarilor nemulțumiți de actuala conducere, puci atent orchestrat, lipsa unor nume sonore care să preia partidul, lipsa de resurse financiare, refuzul lui Ioan Munteanu sau Culiță Tărâță de a reveni la matcă, toate acestea pot deschide drumul spre șefia partidului unuia ca Vlad Marcoci. Pentru că experiență are, posibilități materiale are, cunoștințe la nivel înalt are. Mai rămîne să poată dovedi că ar putea fi mai bine văzut la București decît Ionel Arsene.
(Valentin BĂLĂNESCU)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro




