RĂMAS BUN, MAESTRE!

Lumea artiştilor plastici din urbe a rămas înmărmurită la aflarea tristei veşti a trecerii în nefiinţă a pictorului Petru Petrescu. Octogenarul plastician nemţean se lupta de ceva vreme cu boala, dar cu firea sa optimistă îşi asigura mereu partenerii de dialog că domnia sa nu şi-a terminat treburile în această lume.

Grafician de mare forţă şi imaginaţie, Petru Petrescu s-a impus atenţiei specialiştilor la mijlocul anilor şaizeci, atunci cînd tânărul artist plastic trece de furcile caudine ale primelor experienţe profesioniste. După o primă „personală” avută în 1964 pe simezele din Piatra, plasticianul este invitat să expună, un an mai târziu, şi în Capitală. „Furat” de arta demonstrată de gravorul pietrean, Petru Comarnescu transmitea ţării întregi, prin intermediul unui articol scris în „România Liberă” la 12 august 1965, că „o atmosferă plină de măreţie şi adevăr are imaginea în monotip «Săvineştii noaptea».” Era una dintre primele aprecieri naţionale cucerite de Petru Petrescu.

Anii trec, iar Petru Petrescu, aflat în febra creaţiei, iese la rampă cu alte lucrări. Piscul cel mai înalt al confirmării valorii sale îl urcă în 1988, an în care expune de două ori la Sala „Dalles” din Bucureşti, un fel de Olympia al României, adică un loc al consacrării depline.

Fire neatîmpărată, muncitoare, care nu stătea o clipă, maestrul s-a deplsat şi în zona poeziei. Precum odinioară mentorul său, Vasile Dobrian, şi mai avînd destule de comunicat oamenilor care-i admirau opera, Petru Petrescu a găsit o nouă cale de comunicare cu publicul său. Aşa se face că în 2005 debutează ca poet cu volumul Culoare şi cuvânt. Urmând să recidiveze cinci ani mai târziu, în 2010, atunci când a scos pe piaţă volumul de grafii plastice intitulat Lacrima domniţelor.

Acum, cînd lumea artei este mai săracă cu un artist, nouă, celor care l-am cunoscut pe Petru Petrescu, nu ne rămîne decît să ne smulgem o clipă din vîrtejul vieţii cotidiene şi să-i mai privim o dată opera lăsată în urma sa. Prin ea, prin sutele de gravuri, tablouri şi poeme, Petru Petrescu va trăi mereu în mijlocul nostru.

Rămas bun, Maestre!