La drept vorbind, publicul larg nu prea are idee cu ce se ocupă un consilier județean și de ce se ambalează atîtea patimi în jurul unui mandat de acest gen. Mai mult, relația alegătorului cu ei este perfect indirectă, deși votul este direct. Consilierul local e palpabil, îl iei la un șpriț, îi vopsești gardul sau ușa de ciudă, șpaga i-o plasezi prin vecini și neamuri sau o disimulezi într-un dar de nuntă, de botez, mai rar în ajutor de înmormîntare. După caz, dacă nu te satisface gardul vopsit, iluzia speranței funcționează și ai timp să-l aștepți (degeaba) la cotitura votului, fiindcă protecția asigurată de lista de partid pentru consilieri locali e imbatabilă. (Nu s-a văzut încă vreo listă trîntită pe motiv de-o singură candidatură nepotrivită sau neconformă.) Lista devine de-a dreptul odioasă în cazul “județenilor ”. Prostirea e pe față, sfidarea – naturală, iar responsabilitatea un simplu cuvînt golit de conținut – la consiliul județean una se votează, altceva se adună. Listele sînt pline de candidați la funcția de primar și de directori, plus oarece parlamentari pentru coloratură. Nu s-a semnalat primar ales care să renunțe la mandat pentru a fi simplu consilier județean. Directorii sînt alt brand-de-soi și țin de mandate pînă dau în clocot și se vaporizează resursele de compatibilitate. Iar de parlamentar care să renunțe la imunitatea de codaș la Capitală pentru a fi fruntaș ales la județ nu am cunoștință.
Ce-i drept, n-a fost totdeauna așa. În 1992, la primele alegeri locale libere, democratice, moderne, consilierii județeni au fost aleși indirect, nu prin votul românilor, ci al aleșilor comunali, orășenești și municipali reuniți într-un corp elector. Pentru că a mers bine, evident, nu trebuia să se repete!…
Cu trecerea anilor, autoritățile administrației publice locale au fost prinse în jocul reformelor și al autonomiei locale administrative și financiare. Pe măsură ce un consiliu județean căpăta puteri pe hîrtie, creștea și pofta de deturnare a transpunerii în practică a “obiectului de activitate”, taman prin produsul autorității deliberative. Adică prin hotărîre de consiliu. Unitatea în diversitate, principiu european emoționant, s-a regăsit în unitatea baronilor județeni de diverse orientări pentru consolidarea propriei puteri. Regulile și legile deveneau instrumente pentru atingerea unor obiective politice de grup, susținute printr-un vot de rutină, mecanizat, disciplinat. În loc să primeze, interesul public ajungea doar clamat pentru justificarea a ceea nu era de justificat. Cum esența puterii stă în banii direcționați din bugete, președinți de județ precum Constantinescu, Dragnea, Mocanu, Simirad, Falcă, Oprișan, Flutur sau Man au consolidat în ani anvergura baronului român pe bani publici. Nu întîmplător, ei conduc județe bogate sau bine plasate pe lîngă frontiere. Neamțul este un județ sărac și asta, se vede treaba, nu îndeamnă la demnitate și rațiune. Redistribuirea sărăciei este o decizie încărcată de dramatism, dar – mecanizat, disciplinat și netulburat de remușcări, fie la Putere, fie în Opoziție – consilierul nostru județean trăiește din complicitate și face figurație. Aparența de onorabilitate publică, dată de votul politic primit cîndva, a murit odată cu orbitarea alesului cu votul în jurul bugetului județului. Unii-s pe orbite joase, mai aproape de bani, alții mai sus. Interesant, însă deloc surprinzător, este că incompatibilitatea nu duce la prăbușire.
(Viorel COSMA)
