Interviu cu ing. Andrei IGNAT, consilier județean al PNL
“Constructorii se pricep și la politică”
– În ce an ați intrat în politică și ce funcții dețineți?
– Pentru mine, acum, după mai multă vreme de politică la nivel local, anul în care mi s-a făcut botezul în acest domeniu are mai puțină împortanță. Totuși, trebuie să remarc faptul că evenimentul respectiv s-a petrecut puțin înainte de anul 2000. Am fost și rămîn, funcție și de structura mea, un liberal, un om cu privirea spre dreapta, care a crezut toată viața în progresul societății în care a trăit, și am sperat ca fiecare dintre noi, într-o bună zi, să poată trăi prin forțele sale. Din punct de vedere moral, obligația mea este să privesc cu responsabilitate atît în ochii părinților, care reprezintă trecutul și prezentul, dar mai ales în ochii copiilor mei, care reprezintă viitorul.
Datorită politicii, am deținul și dețin funcții publice. Fiind inginer constructor, am fost inspector șef al Inspectoratului Județean în Construcții Neamț, apoi consilier județean, din partea PNL. În paralel, am deținut și alte funcții în structura organizatorică a PNL, avînd posibilitatea de a cunoaște foarte multă lume, de unii oamenii m-am atașat, iar cu alții colaborez și în aceste momente, pe diverse planuri. Vreau să fiu sincer, niciodată nu m-am gîndit că, odată intrat în politică, voi avea parte de anumite avantaje. Am muncit ca fiecare membru al unei organizații, mai ales că, în general, cei care au lucrat în construcții, care au avut șansa de a participa la ridicarea unor edificii mari, a unor sisteme industriale sau de altă natură, au în sînge, probabil, dorința de a face ceva, indiferent de locul în care se află. Vreau să vă spun că, la experiența pe care o am și la cele văzute pînă acum, cei care au lucrat în construcții se simt foarte bine cînd au de lucru, chiar dacă, uneori, cîștigul lor nu este atît de mare. Revenind la politică, am candidat la funcția de deputat în Parlamentul României, nu am avut șansa să ajung în legislativul țării, dar acest lucru nu m-a demoralizat. Din contra, dacă am pierdut o bătălie în viață, asta nu înseamnă că am pierdut și războiul.
“Mă interesează partidul din care fac parte”
– La nivel național și județean, există o uniune social-liberală, din care fac parte PNL, PSD și PC, ca atare, după convulsiile la nivel local din cele două partide prietene, cum credeți că se vor putea așeza lucrurile?
– Nu am voie să analizez activitatea din mijlocul unor partide, care, la această oră, fac parte dintr-un triumvirat ce reprezintă opoziția. În schimb, o democrație puternică, bine înfiptă în țărîna locului, are nevoie de o opoziție fermă, o opoziție care să clădească strategii pentru țară. Din acest punct de vedere, cred că USL, format din cele trei partide, nu a ajuns să poată impune anumite proiecte, programe etc, însă are foarte mulți oameni capabili să conducă țara. Cred că lucrurile sînt mult mai complicate, iar eu, ca simplu membru al unei grupări din acest arc politic, nu am calitatea de a da sfaturi sau de a interveni în activitatea acestor grupări. Citesc zilnic în publicațiile locale și naționale diferite materiale, legate de activitatea politică, dar numai atît. Nu dau cu presupusul cam ce-ar trebui să facă unii sau alții. Este treaba lor, iar pe mine mă interesează partidul din care fac parte.
Dezamăgirea mea este faptul că a dispărut dialogul politic constructiv și cînd spun acest lucru mă refer, îndeosebi, la activitate din Consiliul Județean Neamț, unde, după cum bine știți, opoziția, chiar dacă își exprimă, de multe ori, puncte de vedere nepărtinitoare sînt nesocotite prin votul, la comandă, aproape cazon, al consilierilor majoritățiii. Acest mod de lucru duce adeseori la încălcări flagrante a legislației privitoare la administrația publică locală, dar și a interesului public imediat. Același lucru se întîmplă la o altă scară în Parlamentul României, după cum bine știți.
“Fără forță, nu se face mare lucru”
– Exista și varianta ca USL să se… dizolve?
– Orice este posibil, însă ar fi cea mai mare gafă politică din ultimul deceniu. Este drept, o alianță între un partid de stînga și unul de dreapta, ultimul avînd o activitate politică de peste un secol, este o legătură care sfidează multe concepte, însă situația politică din România acestor momente o impune. A cîștiga un război politic înseamnă a căpăta susținerea electoratului exprimat prin vot și nu prin sondaje, disputa fiind, în realitate, o întrecere ca oricare alta. Și mai este un element de care trebuie să se țină seama: în politică, fără forță, nu se face mare lucru.
– Ce poziție aveți față de epurările din PNL?
– În mod cert, atît în PNL cît și în PSD sînt multe de făcut, îndeosebi în privința implicării administrative, la care adăugăm frustrările unora sătui de prea multă opoziție. Dacă mai adăugăm și rezultatele alegerilor din Colegiul 6, este clar că, în actuala formulă, s-a creat o oarece “înghesuială”. Asta nu înseamnă că anumite luări de poziție în presă a unor lideri locali sînt justificate, cu atît mai mult cu cît PNL funcționează în baza unui statut și a unui regulament. Nu agreez judecățile publice și sentințele antepronunțate în sînul partidului, cu atît mai mult cu cît activitatea politică, cel puțin declarativ, este o acțiune voluntară și neaducătoare de profit.
“PNL și PSD trebuie să meargă împreună”
– În cazul unui eșec al Uniunii, veți merge pe liste separate?
– Cred că PNL și PSD vor continua împreună bătălia politică și vor găsi înțelepciunea de a lansa oameni politici valoroși, care să schimbe ceva în țara asta. Că există variata ca PC să se retragă, este treaba acestui partid, însă, în 2012, campania electorală, cu siguranță, va avea o cu totul altă față decît cele anterioare. Fără a detalia, ceea ce s-a întîmplat în județul Neamț, în această vară, în Colegiul 6, a fost ceva atipic față de celelalte campanii electorale, din punctul meu de vedere.
– Sînteți de acord ca alegerile locale și parlamentare să aibă loc odată?
– Acest subiect, aparent, nu este foarte important. Cred, totuși, că omul de la țară, bulversat de toate necazurile, ajuns la o anumită vîrstă, va încurca nu numai candidații de pe buletinele de vot, dar va pune ștampila după cum va da Domnul! Cred că o să fie un amalgam de n-o să se înțeleagă mare lucru. Dar, vom vota cu toții, unii vor ajunge la conducerea țării, iar alții vor rămîne în opoziție, că așa este exercițiul democratic. Problema esențială este următoarea, repetînd ce am spus anterior: ai forță, poți învinge, dacă nu, vorba românului, lasă pe alții!
“Nu m-am decis să candidez la parlamentare”
– Ce-ar trebui să întreprindă liderii PNL, ca acest partid să “respire” mai ușor printre grupările politice care domină eșichierul politic actual?
– Este greu de spus sau de descoperit un medicament miraculos, care să ducă la o aplecare, în masă, a electoratului spre liberalism. După tradiție, în jurul acestei grupări s-au adunat oameni cu o anumită viziune, mulțimea mergînd, de regulă, cu stînga. În condițiile României de astăzi, este greu să reformezi ceva, iar societatea încă nu este pregătită pentru a privi, în majoritate, spre dreapta. Va trebui să mai treacă încă vreo două-trei decenii, cine știe, poate chiar mai mult. PNL, atîta timp cît a fost la guvernare, a demonstrat viabilitatea politicii economice de dreapta în România și a făcut lucruri bune, iar țara a avut cel mai înalt ritm de dezvoltare post-decembrist. Totuși, dintr-un anumit punct de vedere, aș putea spune că România este o țară atipică. Atunci cînd toate țările o duc greu, românii o duc mai bine, iar cînd ceilalți o duc bine, românii abia își trag sufletul de pe o zi pe alta. Se pare că asta este structura noastră ca nație, iar eu, ca aparținător al ei, îmi asum și îmi însușesc toate păcatele poporului din care fac parte.
– Veți mai candida la alegerile parlamentare, în 2012?
– Spuneam anterior că am participat, în Colegiul 7, la o rundă a parlamentarelor, însă nu m-am decis să pornesc la o nouă luptă. Consiliul Județean Neamț este un spațiu din care se pot lansa proiecte foarte importante și aș afirma că implicarea în politică este la fel de importantă indiferent de nivelul de abordare. Spun acest lucru, nu din dorința de a afirma că nu voi intra în competiție, din contra. Activitatea pe care o desfășor în acest moment îmi ocupă foarte mult timp, însă, cert este, nu m-am decis încă. Pînă la începutul anului mai este ceva timp. Nu mult, e drept!
“Migrația politică, o enigmă”
– Vor exista tradări în viitoarele luni?
– Întrebare grea! Fiecare partid va încerca să atragă primari, ei fiind pionii cei mai importanți în teritoriu. Cu toate acestea, nu exclud varianta unor plecări, a unor trădări, pentru că și acestea fac parte din viață. M-ar bucura foarte mult ca aceștia să rămînă pe făgașul pe care au mers pînă acum. Rămîne de văzut ce va fi în următoarele luni, mai ales că a apărut o nouă idee, cum că primarii, dacă alegerile vor fi organizate în toamnă, timp de vreo trei luni ar deține ilegal această funcție. Pentru mine n-ar fi o surpriză mutarea alegerilor locale în toamnă, însă legea electorală actuală trebuie respectată. Dacă se va schimba, e altă poveste! Nu trebuie uitat faptul că reorganizare teritoarilă pe regiuni nu a fost acățată în cui, ci, mai de grabă, face obiectul unor discuții și negocieri mai puțin vizibile de către publicul larg.
– Totuși, ce șanse acodați USL la alegerile din 2012?
– Șansele sînt foarte mari și, nu întîmplător, actuala putere se gîndește la schimbarea legislației electorale. Cu certitudine, vor veni și cu măsuri populiste din postura de “salvatori ai nației în criză”, în paralel cu acțiunile deja consacrate de cumpărare directă și defăimare a personalităților publice care nu le împărtășesc opiniile.
(A.I.)