Preşedintele executiv al Ceahlăului Piatra Neamţ, Vicenţiu Iorgulescu, se aşteaptă ca la partida de campionat contra Stelei, de duminică, 20 noiembrie, care va începe la ora 20 și 30 de minute, echipa pietreană să fie încurajată de un stadion plin. „La Ceahlăul avem jucători tehnici, este un dezavantaj că jucăm pe un teren, care la ora meciului va fi înghețat. Cu Steaua cred că se va umple stadionul. Venim după două victorii, situaţia în clasament este satisfăcătoare. Ne dorim salvarea de la retrogradare, iar la anul vom vedea”, a spus Vicenţiu Iorgulescu. Oficialul Ceahlăului a mai precizat că argentinianul Lucas Garcia nu este de vînzare, cu toate că Steaua și-a manifestat interesul pentru mijlocașul lui Costel Enache. “Lucas nu şi-a spus cuvîntul în fotbalul românesc, el trebuie să ne ajute pe noi mai întîi.”, a mai declarat Iorgulescu. Acesta a anunțat că s-au pus în vînzare bilete la casele din jurul arenei pietrene. Prețul unui tichet la peluze este de 5 lei, iar la tribuna a doua costă 10 lei.

Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Chestionar online în Farcașa: Primăria îi întreabă pe locuitori ce ar trebui schimbat în comună
NewsEdge Bloomberg: Tot ce trebuie să știi despre culisele și provocările din spatele lansării GTA VI
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere





