Școala nr. 7 Văleni - Tristețea de pe malul Bistriței

Școala cu clasele I-VIII din Văleni și-a pierdut personalitatea juridică acum trei ani și de atunci ține de școala nr. 2 din Piatra Neamț. Peste ea domnește tristețe apăsătoare, fără lumina vreunei renovări, fără bucuria rezultatelor extraordinare ale elevilor și dascălilor. Au mai rămas foarte puțini copii. Școala are multe probleme, multe nevoi. Constantin Ciubotaru a fost ghidul nostru prin tainele școlii nr. 7. Predă tainele matematicii de 11 ani la școala din Văleni și a fost director pînă acum trei ani, cînd școala și-a pierdut personalitatea juridică. Are 32 de ani vechime în învățămînt și recunoaște deschis că a făcut o alegere neinspirată cînd a ales să vină la această școală. A crezut că va micșora distanța casă – muncă, dar acum regretă. Îi pare rău pentru că, spune el, această școală nu mai are nici un viitor.

Unde sînt copiii de altădată?

Unul din marile necazuri ale școlii din Văleni sînt copiii: sînt tot mai puțini, de la an la an. Înainte fiecare clasă avea peste 20 de elevi. Acum, la clasele primare, abia se atinge numărul de 41 de copii. Profesorii de aici știu că problema este general valabilă la toate școlile, dar la ei intervine și groaza că, peste un an sau doi, nu vor mai avea pe cine învăța carte. poate asta se și dorește, clădirea, locul pot face cu ochiul. Foarte mulți părinți au plecat în străinătate și au luat copiii cu ei. Așa s-a ajuns la clase primare unde se învață simultan – I cu III, II cu IV. Clasele a V-a și a VI-a nu există. Copiii care sînt de vîrsta asta sînt duși cu microbuzul la școala nr. 2. Mai sînt 18 elevi de clasa a VII-a și 16 de clasa a VIII-a. Grădinița stă cel mai bine: are 42 de prichindei.

“În viitor va funcționa numai Școala nr. 2 unde sîntem afiliați. Și de aici, din Văleni, copiii vor fi transportați cu microbuzul”, spune îngîndurat Constantin Ciubotaru.

O șansă ar fi, consideră el. În Văleni se face cartier de locuințe, la care s-au pus bazele acum vreo patru ani. Vreo 200 de locuințe, repartizate în 50 de viluțe cochete. Trebuia dat în folosință anul trecut, dar nefinalizarea utilităților a amînat momentul. Repartițiile inițiale către cele 200 de familii însemnau, în evidența școlii, vreo 60 de copii pe care îi putea primi. În această situație, s-ar putea reînchega clasele. Sînt însă zvonuri care dau fiori oamenilor, cum că aici ar urma să fie mutați cei din Speranța, de la Izvoare, cei care au stricat toate rîndurile de case pe care le-au primit pînă acum.

Se fură ca-n codru, inclusiv alarma

Lipsa siguranței este marele neajuns. Chiar în condițiile de acum, fără să mai vină nimeni “recalcitrant”. Constantin Ciubotaru povestește că se fură tot. Orice. De la gardul școlii și capace de canalizare pînă la calculatoare. Acum trei ani s-a furat unitatea centrală, serverul, din școală. Autorii au fost prinși și arestați pe perioada procesului, dar puși în libertate pentru că erau minori. Bunurile furate nu au fost recuperate. Chiar dacă inițial s-a spus că sînt asigurate pentru furt, nu s-a primit nici o despăgubire. Ca să nu mai fie o ispită pentru hoți, toate calculatoarele au fost duse la Școala nr. 2. Acolo e oraș. Acum cîteva săptămîni s-a furat plasa de la gardul ce împrejmuiește sistemul de alarmă al școlii. “Un lucru benefic era să se facă pușcărie. Pentru disciplină, curățenie și liniștea populației. Iar dacă drumurile ar fi făcute cum trebuie, ar putea circula sirenele mai ușor, tot timpul. Nu mai am nici o poartă la școală. Sînt persoane care umblă cu căruțele, opresc în fața școlii și mai desfac o plasă din gard. Este un pericol și să mergi pe jos”, spune profesorul.

Teoria, ca teoria…

Printr-un proiect, primăria a instalat panouri solare pentru apă caldă și o centrală pentru încălzire cu peleți. Investiția a costat peste 4 miliarde de lei vechi. Așa a auzit Constantin Ciubotaru. Nu sînt însă puse în funcțiune. Instalația pentru panourile solare este făcută pînă la intrarea în școală. Nu duce la nici o chiuvetă, nu duce nicăieri în școală. Ajunge doar la grădiniță. Dar și aici a făcut probleme. Pentru că nu se făcuse racordul de la panouri la chiuvetă cum trebuie, a explodat de două ori din cauza temperaturii și presiunii. Cît despre centrala pe bază de peleți, copiii încă își încălzesc mînuțele la sobe. Nu funcționează. Nici asta nu ar fi o problemă majoră, este de părere profesorul, dacă s-ar aduce lemnele. Pe profesori nu-i deranjază că nu funcționează centrala, se pot încălzi și la sobe, dar să aibă măcar siguranța “lemnului de mîine”. Sursa școlii de căldură o reprezintă copacii curățați din oraș iar următoarea tranșă de lemne va veni cînd se vor defrișa copacii pentru pîrtia de schi. “Ce rămîne ajunge la noi, sîntem groapa de gunoi a orașului. Nu avem un lemn de esență tare special dat pentru școala asta. Să putem funcționa anul acesta avem nevoie neapărat de lemne pentru sobe. Dacă se pune în funcțiune centrala, să aducă peleți. Dacă nu, rămînem pe sobe cum am stat si pînă acum dar să aducă lemne”, spune profesorul Ciubotaru.

Practica…

Cînd s-a săpat șanțul pentru centrală, s-au stricat aleile și nu le-au mai reparat. Profesorii au pus umăr la umăr și au acoperit cu lopețile, că nu se mai puteau duce copiii la grupurile sanitare de afară. Grădinița trebuia să intre în reabilitare de ceva ani, dar n-a intrat încă. Juniorul care vine la grădiniță e întîmpinat de priveliște dezolantă. Nu există materiale de curățenie (decît ce mai pică de la școala nr. 2), nu există paznic, e o femeie de serviciu care, între două mopuri, trebuie să taie lemne.

“Sîntem 15 cadre didactice în această școală, cu educatoare și învățătoare. Eu am fost mereu omul care a spus și a vorbit, și de asta am avut de pierdut. C-așa-i la noi. Dacă cineva încearcă să vorbească, i se pune repede pumnul în gură. Eu o să ies la pensie în curînd, nu mai au ce să-mi facă. De frica sărăciei, toată lumea tace. Se mulțumesc să stea în sărăcie și cu gîndul că au ce mînca a doua zi. Dar s-ar putea ca rezervele să se termine, și atunci o să țipăm pe drum și nu o să ne audă nimeni. Ca să fim uniți, să facem ceva concret, nu există. Așa-i nația română”, încheie profesorul Constantin Ciubotaru.

(Oana IOSUB-TOMA)