Aceasta este eticheta lipită de comentatorii televiziunii italiene RAI3 portarului Radu Lefter, după returul meciului Juventus Torino – Ceahlăul, jucat în vara anului 1999 în cadrul etapei a treia a Cupei UEFA Intertoto și încheiat nedecis, scor 0-0, la Cesena. N-a fost nicidecum o floare la ureche pentru Edgar Davids, poreclit „Buldogul”, și nici pentru antrenorul Carlo Ancelotti, să îngenuncheze micuța squadra de la poalele Pietricicăi. Chiar dacă meciul s-a jucat într-o localitate unde vara mulți torinezi își petrec concediile, încurajările „tifosilor” bianco-nerri s-au izbit de Radu Lefter, care a făcut meciul carierei. La 41 de ani, Radu Lefter mai păstrează calități de portar, dovadă stînd faptul că este antrenorul portarilor Ceahlăului. Dar calitatea definitorie a lui Radu este omenia. Sună straniu în contextul a tot ceea ce se petrece în jurul nostru, nu-i așa?
“Nu ne-am dorit să fim modele, ne-am dorit să jucăm”
– Radule, parcă mai ieri veneai de la Buhuși la Ceahlăul, cu gîndul de a juca în Divizia A cu restul coechipierilor tăi…
– Da, și în timp ne-am format o echipă pe care o știau pe de rost toți copiii din spatele blocurilor: Lefter – Atomulesei, Grozavu, Alistar, Pantazi, Marc, Ionescu, Costel Ilie, Botez, Costel Enache și Axinia. Cred că e cel mai bun unsprezece pe care l-a avut Ceahlăul vreodată, în returul cu Juventus, fără, însă, a știrbi meritele unui Leon Ivanov, Nemțanu, Domșa ori Solomon, care au evoluat ani buni la noi și care au ajutat enorm echipa în toți acești ani. Echipa asta a dat frisoane „Bătrînei Doamne” la ea acasă. Am fost la un vîrf de bocanc de o calificare istorică. Atît i-a lipsit lui Doru Botez să nu ciupească mingea pe lîngă Van der Sar și să o trimită în poarta goală.
– Se poate vorbi de o generație care a fost model pentru ceea ce a urmat?
– Nu ne-am dorit să fim modele. Ne-am dorit să jucăm și ne bucurăm dacă cei mici n-au mai fost Cămătaru sau Hagi pe terenurile de sport.
– 32 de ani în poartă, într-un loc în care poți excela, sau poți îngropa o echipă, indiferent de nume. Cum ai caracteriza acești ani?
– 32 de ani de amintiri plăcute. Recunosc că meciul retur cu Juventos din Cupa UEFA Intertoto a fost meciul carierei mele. Am văzut a doua zi după meci că am fost notat cu 8 de toate ziarele italiene de sport. În condițiile în care Juve avea în componență jucători de națională, campioni mondiali, vă dați seama cum m-am simțit…
„Stați liniștiți, nu plecăm nicăieri”
– Ai promovat de patru ori cu Ceahlăul, dar ai păstrat în tine bucuria, ca și cum ar fi fost prima oară. Cum ai reușit?
– Ultimele două promovări au fost obținute cu echipe tinere. Mulți nu ne dădeau șanse, în afară de conducerea clubului și de noi. În plus, au fost voci care au spus că după plecarea lui Marin Barbu, chiar dacă vom promova, nu vom reuși să ne meținem în prima ligă. Iată că, pînă acum avem un parcurs bun.
– Meciul de referință al actualei echipe tehnice, din care faci parte și tu, a fost cel cu Steaua. De cînd n-ați mai legat atîtea etape cu evoluții bune?
– N-am mai cîștigat trei jocuri în deplasare încă din perioada în care jucam în liga secundă. {i jocul băieților dovedește o schimbare în bine a atitudinii acestei echipe, a mentalității care se vrea a fi implementată la Ceahlăul. Asta arată de fapt o maturitate a echipei și chiar experiența în plus, acumulată de lotul nostru omogen.
– La cum schimbă Steaua antrenorii, mîine-poimîine Costel Enache s-ar putea trezi cu o ofertă de la Gigi Becali. Îl urmezi?
– Nu vreau să-l ridic în slăvi pe Costel, dar cu alții pe banca noastră, la vremea asta, în prima ligă, nu aveam mai mult de șase puncte pe linia de clasament. Stați liniștiți că nu plecăm nicăieri, iar de tras linie, tragem la sfîrșit. Acum campionatul se joacă.
– În 2008 ai refuzat o propunere a lui Viorel Hizo de a antrena portarii la Vaslui. Regreți că nu ești acum lîngă el în Europa League?
– Am preferat să rămîn din mai multe motive. În primul rînd, pentru că acest club a început să însemne «acasă» în ceea ce mă privește. Apoi, nici n-am vrut măcar să încerc să-i supăr pe oamenii din conducerea Ceahlăului, care au fost corecți față de mine în mai multe momente din viață. Chiar dacă aș fi fost plătit, poate, mai bine ca la Ceahlăul, de două sau trei ori, cu bonusuri mari din primele de joc, tot n-am acceptat să părăsesc Ceahlăul.
– În 2010, după un eșec al Ceahlăului la Pitești ai avut nevoie de îngrijiri medicale. Ceva grav?
– Am plătit tribut meseriei de antrenor. Trăirile sînt mai intense pe banca tehnică decît în teren. În poartă te iei cu coechipierii, vorbești cu ei, altfel ți se pare înfruntarea de pe gazon. Pe banca tehnică e tot timpul stres.
– Portarii de astăzi cum ți se par?
– Ceahlăul are portari buni. Eu încerc să-mi fac meseria cît mai bine și, la sfîrșitul campionatului, să contabilizăm cît mai puține goluri în poarta noastră. În țară la noi, însă, nu mai avem o școală a portarilor. Vom încerca să formăm una la Piatra Neamț. Nu vrem să ajungem ca alte echipe titrate care nu au grupe de juniori. De aceea și mentalitatea conducătorilor și a noastră s-a schimbat. Căutăm să avem grijă de copiii talentați.
Palmaresul Ceahlăului, la care a contribuit și Radu Lefter:
1995: Locul 5 în campionat și participare în Cupa UEFA Interototo a trecut de grupe, dar s-a oprit în turul imediat următor).
1999: Două tururi parcurse în Intertoto și două egaluri, 1-1 acasă, 0-0 la Cesena, în turul al treilea, cu Juventus Torino, formația ce a jucat la Piatra Neamț, avînd în componență 9 jucători ce au fost prezenți la Campionatul Mondial din vara anului 2000.
La Piatra Neamț a fost un stadion arhiplin. Ceahlăul a deschis scorul în prima repriză după un corner, prin Scânteie, care a marcat cu capul în poarta unuia dintre cei mai mari portari din lume la momentul respectiv, olandezul Edwin van der Sar . Italienii au egalat în minutul 58 prin AlessioTacchinardi .
În retur, la Cesena, italienii au dominat, dar nu au reușit să înscrie. A fost un eveniment național, deoarece în doi ani consecutivi, Ceahlăul a fost singura echipă din România ce a ținut capul de afiș al știrilor din sport, în dauna echipelor, Steaua, Dinamo sau Rapid, care nu au reușit în acei ani nici măcar trecerea tururilor preliminarii pentru accederea în cupele europene.
2000: Locul 4 în campionatul național, cea mai bună performanță obținută vreodată, în condițiile în care regulamentul stabilit la începutul competiției i-ar fi permis ocuparea locului al treilea. Liga Profesionistă de fotbal a modificat ,însă , regulamentul cu 4 etape înainte de final, Steaua fiind echipa clasată pe locul III și care a mers mai departe în Cupa UEFA.
