Biserica „Sf. Nicolae”, bijuterie arhitectonică a Roznovului

pietricica turism

În partea stîngă a șoselei naționale Bacău-Piatra Neamț, în inima orașului Roznov, într-o parte a Parcului Dendrologic, se află biserica parohială a urbei, cu hramul „Sf. Nicolae”. Clădirea, o adevărată bijuterie arhitectonică, este înconjurată de un parc propriu și, prin așezarea și forma ei, atrage atenția tuturor turiștilor care trec prin zonă. Detalii referitoare la acest locaș de închinăciune de o frumusețe aparte ne-au fost oferite de părintele protopop Vasile Țoc.

Istoria Bisericii

În orașul Roznov exista o biserică veche, zidită în anul 1771 de paharnicul Nicolae Ruset Roznovanu, devenit marele logofăt al Moldovei, împreună cu soția sa, jupîneasa Smaranda, născută Hrisoscolem, după cum se poate vedea pe piatra ce se află așezată în Sf. Altar. Această biserică a fost deteriorată de un cutremur, la începutul veacului al XIX-lea. Bolta și clopotnița au fost înlocuite cu unele din lemn. În anul 1944 a ars complet, iar zidurile au fost demolate .

Iordache Russet Roznovanu, mare logofăt al Moldovei, precum și Alexandru Gh. Ruset Roznovanu, mare hatman al Moldovei, au voit să rezidească biserica, începînd amîndoi să adune material, dar evenimentele care au urmat în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu i-au lăsat să își ducă la îndeplinire marea lor dorință. „Abea Gh. Ruset Roznovanu și soția sa Alexandrina Ioan Câmpeanu, fiica marelui Logofăt al }ării Românești, au împlinit această dorință în urma unei mari făgăduinți ce-au făcut ambii soți în timpul boalei singurului lor copil Alexandru, pe care l-au pierdut la 25 aprilie 1883 în vîrstă de 20 ani”, ne spune monografia bisericii.

Planurile bisericii din Roznov au fost făcute de arhitectul Neculai Vladimirovici Sultanof, director al Institutului de Ingineri „Împăratul Neculai din Petrograd”. Zidirea bisericii și aplicarea planurilor la fața locului au fost executate de inginerul Ioan Baculea. Lucrările pregătitoare, adunarea materialelor, cioplirea pietrelor și zidirea s-au început de la 1884 și s-au terminat în 1892. Între maiștrii cioplitori se numără Petru Mela, de origine italiană, stabilit apoi în Roznov, unde a trăit pînă la sfîrșitul vieții. Supravegherea zilnică a lucrărilor a fost încredințată lui Dimitrie Pruncu.

Orientarea și punctul așezării temeliei bisericii au fost făcute după recomandările date de P.S. Melchisedec, Episcop de Roman. În luna martie a anului 1890, Corpurile Legiuitoare au votat un Proiect de lege din inițiative parlamentare, care, după sancționarea sa de către Regele Carol I, a devenit legea fundamentală a Bisericii din Roznov. Această lege este săpată pe o placă de marmură pe care sînt înscrise numele tuturor parlamentarilor semnatari, așezată în pridvorul bisericii, pe peretele din dreapta. Datele asupra zidirii bisericii sînt înscrise tot pe o placă de marmură care este așezată în pridvor, pe peretele din stînga .

Lucrările de amenajare a interiorului

„În anul 1897 s-a făcut catapeteasma, lucrată din bronz aurit cu smalț la casa “Elebnicof si Fii” din Moscova, donate bisericii de către Prințesa Alforuzzi, născută Sturza. Icoana Maicii Domnului din catapeteasmă s-a îmbrăcat în argint de soția ctitorului, Alexandrina Roznovanu, iar icoana Domnului Hristos din catapeteasmă a fost, de asemenea îmbrăcată cu argint de catre Ion Teohari din Tîrgu Neamț”, explică preotul Vasile Țoc.

Biserica a fost pictată între anii 1913- 1915 și sfințită în anul 1915, pe data de 14 iulie. Slujba a fost oficiată de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei Pimen Georgescu, înconjurat de un impunător sobor de preoți, între care Protoiereul Județului Neamț, preotul Gheorghe Popovici și preoții bisericii – Costachi Gervescu și fiul său, Victor Gervescu.

Intrarea în edificiu are un aspect monumental, fiind precedată de două scări impunătoare; are forma unui arc susținut lateral de masive coloane de piatră încastrate în zidul fațadei și are deasupra o clopotniță deschisă.

Imn închinat ctitorului bisericii

Clopotnița găzduiește 10 clopote: 7 mici, unul mare și două egale, care țin nota Sol după fiecare notă. Se interpretează gama în combinație cu cele două și clopotul mare. Se spune că astfel, rezultă refrenul colonelului Roznovanu, pentru că așa și-a dorit acesta, să realizeze ceva melodic. E o combinație între linii melodice grecești și rusească, moscovită. Dintr-un pridvor închis, situat pe axul altarului, se intră direct în naosul bisericii, alungit pe orizontală cu spațiile celor două abside laterale. Întreaga zonă centrală este acoperită de o cupolă sferică din care țîșnește cilindrul turlei, în timp ce absidele laterale, împreună cu cea a altarului, prezintă bolți semisferice.

Catapeteasma iese, la rîndul său, din tipicul canoanelor bisericești, fiind executată la Moscova, din bronz aurit, între anii 1890-1892. Ea frapează prin opulența și strălucirea ornamentației, asigurînd, totodată, un anume echilibru întregului spațiu interior.

Realizată în perioada 1913-1915 de Costin Petrescu, zugrăveala interioară reunește cîteva compoziții de certă valoare artistică, armonizîndu-se, prin dispunere și culoare, cu întregul ansamblu al monumentului. Deosebit de expresive sînt scenele Învierii și Nașterii Domnului (care acoperă absidele laterale), Fecioara cu Pruncul (din absida altarului), precum și cele două tablouri votive situate de-o parte și de alta a intrării, dedicate colonelului Roznovanu, soției sale Alexandrina Ruset Roznovanu (născută Câmpineanu) și fiului lor.

Date fiind relațiile politice și matrimoniale ale ctitorului, biserica a primit importante donații în obiecte de cult, multe dintre ele de o incontestabilă valoare artistică. Pe un iconostas din dreapta naosului se află două icoane dăruite lui Roznovanu de marele duce Pavel Alexandrovici și de țarul Nicolae al II-lea. O altă icoană, îmbrăcată în argint, a fost donată de Leon Urusov, ambasador al Rusiei în mai multe țări europene, iar printre cărțile de cult din patrimoniul bisericii se află și o Evanghelie din 1644, scrisă în slavonă.

Muzeul „Gheorghe Ruset Roznovanu”

Deasupra intrării în cavou, la demisolul bisericii, stă scris, cu litere slavone, „Neamul Ruset-Roznovanu”. Aici, parohia  a amenajat, în anul 2002, Muzeul “Gheorghe Ruset-Roznovanu”, care adăpostește cele mai frumoase obiecte vechi păstrate pînă acum în biserică. Despre acestea, cei care vizitează lăcașul de cult de la Roznov află amănunte tot de la părintele protopop, inițiatorul și realizatorul acestei colecții: „Muzeul păstrează epoleții, lancea, toiagul de majordom ale lui Roznovanu. Avem banderolele și alte decorații din război, pe lîngă cele 11 medalii – două din aur și nouă din argint, pe care le-a primit în urma participării sale la război – recuperate de la Banca Națională. Avem veșminte vechi de 100 de ani, în culori naturale, avem veșmîntul diaconului din 1940, fotografii cu Roznovanu, o copie a testamentului său. Apoi avem cele două icoane mari – a Maicii Domnului și a Mîntuitorului – provenite din biserica ce a ars în 1944. Aceste icoane au acoperit pe timpul comunismului cele două pisanii: cea a zidirii bisericii, realizată cu aprobarea regelui Carol I, și una care explică metoda prin care s-a fixat locul bisericii. Pisaniile care menționează „Majestatea sa Regele Carol…”, formulă ce nu cădea bine comuniștilor, ar fi fost tencuite și s-ar fi pierdut, dacă nu se găsea această soluție”, mai spune părintele protopop.

La demisolul bisericii se află și mormintele strămoșilor lui Roznovanu -Iordache, Neculai Ruset-Roznovanu, cu fiii lor, cu cei care au făcut parte din familia Roznovanu. „Avem busturile în marmură ale ctitorilor, avem o coroană mortuară de la înmormîntarea lui Roznovanu, apoi semnătura lui Roznovanu pe o Sfîntă Evanghelie, dată în ziua morții fiului său și un sfînt epitaf adus de la Moscova. De asemenea, am îmbogățit muzeul și continuăm să adunăm tot felul de obiecte. Avem și o colecție de monezi  vechi  și noi ale tînărului Lucian Buzăeanu. Avem o colecție de insigne și medalii din toate timpurile, avem colțul etnografic și folcloric, dar și cîteva elemente din arsenalul războiului de țesut popular, adunate de la credincioși”, povestește părintele Țoc ori de cîte ori are prilejul, de fiecare dată cînd cineva îl găsește în curtea bisericii sau în cancelaria Protopopiatului pe care îl păstorește.

Alex SÎRBU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.