Dacă ar fi să dau un motto acestor gînduri, cel mai potrivit ar fi o replică din „Cum vă place” al inegalabilului Shakespeare: „Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori”. Ar fi fost normal să descopăr acest lucru în Anglia. Dar, sînt convins, Shakespeare a descoperit acest adevăr în Italia.
Bella Italia turistică
Am colindat Italia, ca turist, și am vizitat cele mai importante locuri și monumente istorice. Am văzut, la Roma, Colosseum-ul, Columna lui Traian, Capela Sixtină și alte locuri pe unde te trimit ghidurile turistice. Am vizitat Trieste, superb oraș de graniță la Marea Adriatică și am văzut portretul lui Tito într-o mulțime de baruri. M-am minunat de canalele Veneției străbătînd Puntea Suspinelor și Piața San Marco. La Verona am căutat balconul Julietei și parfumul iubirii lui Romeo. Am căutat imaginea lui armatei lui Spartacus în portul Brindisi. Un pic mai sus, pe același litoral al Adriaticii, am vizitat mormîntul Sfîntului Nicolae în biserica ortodoxă de la subsolul Mănăstirii catolice din Basilica San Nicola. La Milano, după un tur pe acoperișul lumii catolice – Domul din Milano -, m-am minunat în fața sălii Scalei și am mîngîiat zidurile a Piccolo Teatro. Acel teatru care poartă numele lui Streher, celebru regizor care a călcat și pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Am pășit pe Via Aemilia, în Parma, drumul care făcea legătura, în imperiul roman, între Roma își nordul Italiei. Am privit „orașul roșu”, așa cum este denumită Bologna pentru cărămida fațadelor și ale acoperișurilor, văzută din cele două, celebre turnuri de unde, în zilele senine, poți să vezi Verona sau munții Dolomiți. Am căutat, la Brescia, urmele lui Hercules, se zice fondatorului localității. La Pisa, celebrul turn înclinat pare o jucărie în contrast cu liniștea peisajului care îl înconjoară. Ravenna, ca și Bari, poartă pecetea Imperiului Bizantin, cel care a preluat toate datele fundamentale ale culturii imperiului roman. Am vizitat și orașele care au dat numele unor republici, așa-zisele „republici maritime” din Evul Mediu Italian: Republica Genova, Republica Veneția sau Republica Pisa. În contrastantul Napoli am căutat urmele Regatului Napoli. La Mesinna, în vîrful „cizmei” italiene, mi-am reamintit de întrunirea miniștrilor afacerilor externe din statele Europei vestice, reuniune care a pus bazele Comunității Economice Europene. Sicilia, cu Palermo, Agrigento sau Catanzaro, nu amintește nicicum de „famiglia”, ci, curios, mai mult de imperiul austriac. Așa precum în Sardinia am descoperit că putem vorbi românește și să fim perfect înțeleși. Pentru că limba sardă este mult mai apropiată de limba română decît franceza, italiana sau latina.
Dar despre limba sardă, originile și asemănarea ei cu limba română, asemănătoare cu originile limbii basce, vom vorbi altădată.
Aceasta este Italia turistului. Italia care te încarcă cu mii de pliante, sute de fotografii, „memorabile” – nu-i așa? Adică, „uite, vecine, prietene etc, pe unde am fost eu”. O Italie care te zdrobește sub multitudinea de imagini, amintiri și, mai ales, întrebări. Întrebări concretizate în sintagma „cine sînt și de unde vin”. Stare de căutare a identității, normală pentru oricine se confruntă cu marile civilizații.
Aceasta era Italia pe care o cunoșteam pînă acum trei ani.
Bella Italia dincolo de ghiduri
Am avut însă șansa să cunosc nu numai „Italia turistică”, ci și ceea ce am putea numi Italia profundă.
În 2007 am fos cooptat în Filiala România a Asociației Internaționale a Criticilor Literari (A.I.C.L), asociație internațională cu sediul la Roma, membru cu statut B al UNESCO. Propunerea a venit din partea președintelui în exercițiu, Neria de Giovanni, impresionată de o comunicare științifică pe care o numisem „Folclorul și literatura”. AICL organizează, anual, un colocviu internațional pe teme literare. Am avut fericirea să particip la ediția de anul trecut, care a avut loc în cîteva comune (sate) din provincial Macerata, localități care fac parte din Comunita Montana Monti Azzuri.
Să clarificăm pentru cititori. În Italia împărțirea administrativă are ca unitate mare regiunea care, la rîndul ei, are mai multe provincii. În cadrul provinciilor – care sînt, în general, de mărimea unui județ din România – din considerente economice, de realizarea unor proiecte și de obținerea fondurilor necesare (locale, provinciale, regionale, statale sau europene) se constituie “asociații comunale”. Comunitatea Montana Monti Azzuri a organizat în 2010 colocviul AICL în comunele Sarnano, San Ginesio și Penna San Giovanni. Au participat 32 de delegate din 18 țări (printre care Statele Unite, Japonia, Columbia, Franța, Canada, România, Grecia, Italia etc.). Interesant a fost, cel puțin pentru mine, faptul că lucrările colocviului s-au desfășurat în sala “teatrului comunal”. Teatro Flora din Penna San Giovanni, o localitate cu istorie milenară, cu doar 1 200 locuitori. Teatrul, ca idee, fusese înființat de comunitate în 1750, dar amenajarea sălii din Palazzo Comunnale data din 1780. Sala, cu capacitate de 99 de locuri, cu loje pe două nivele, construită exclusiv din lemn, este considerată astăzi un excepțional exemplu de arhitectură din “Settecento”. În această sală superbă, prin bogăția semnificațiilor ei estetice și sociale, am vizionat și o excelentă rescriere modernă a lui „Hamlet” de W. Shakespeare, sub denumirea de “Parlami illusione, Parlami”, în interpretarea trupei L’Associazione Teatrale Culturale “Le Sibille” din aceeași localitate. Spectacol premiat la cel de-al XI-lea Festival Internațional de regie “Fantasio Piccoli”, apropo.
A doua zi a colocviului a avut loc în teatro comunnale din Sarnano. O comuna cu vreo 3 400 de locuitori. Și tot așa, în fiecare zi o altă comună, un alt teatru comunal. Acest lucru m-a făcut curios.
Am rugat oficialitățile locale, care ne înconjurau cu o căldură și solicitudine pe care nu am întîlnit-o niciodată la reprezentanții oficiali din “ținutul Neamțului”, să-mi spună despre activitatea teatrală și, în general, cea culturală. Ce am aflat este incredibil pentru un locuitor al județului Neamț, al României în general.
În regiunea Macerata, în cele 39 de comune, ființează 27 teatre comunale!
Majoritatea sînt din secolul XVIII. Dar în cele mai multe cazuri, originea lor se duce hăt-demult, în amfiteatrele din lemn, în forma unor săli, din anii 1500. Activitatea culturală, inclusiv teatrală, este susținută de peste 150 de asociații culturale (muzicale, literare, teatrale). Asociații înființate, în mare parte, înca din „Settecento”.
Comunitatea Monti Azzuri, cu ale sale 39 de sate, 27 de teatre comunale și 156 de asociații culturale, este o zonă turistică al cărei logo este “Piccolo incanti”. În traducere liberă, ar fi “plăceri mici”. Dar ce înseamnă “plăceri mici”?
În concepția asesorilor culturali (consilierilor din conducerea primăriilor), asta se traduce printr-o stagiune teatrală permanentă, cu cel puțin două spectacole lunar, în fiecare comună. La care se adaugă concertele de muzică clasică, jazz, folclor. Și, desigur, spectacolele școlare ocazionate de începerea și finalizarea anului școlar. Practic, populația satelor are acces nelimitat la cultură.
Și asta, după cum mi s-a spus, nu se întîmplă numai în această comunitate. Ea este o regulă. Impusă de obiceiurile culturale formate în secole de cultură ale comunităților locale.
Aceasta este Italia Profundă
Cea a lui Dante, Boccaccio, Ungaretti, Goldoni, Tasso, Pirandelo, Francesco de Sanctis etc.
Și, cred eu, Italia profundă poate fi cunoscută de orice turist. Cu condiția ca acesta să nu plece la drum îndoctrinat de pliantele agențiilor de turism de la noi sau de aiurea.
Italia profundă mă face să cred că Shakespeare de aici s-a inspirat cînd spunea că „Sîntem făcuți din același material din care sînt făcute visele”.
Prof. C.H. Alupului Rus
