Poveste în jurul bradului, cu Marius, Cristina și David, minunea în scutece a familiei
Perioada Sărbătorilor ne poartă de cele mai multe ori cu gîndul în copilărie, cînd bradul mirosea într-un fel anume, cînd cozonacii bunicii erau cei mai buni din lume, cînd cadourile de sub brad erau cele mai frumoase. Cu trecerea anilor uităm să ne bucurăm de Crăciun așa cum o făceam copii fiind, iar senzațiile de atunci sînt înlocuite de “cît costă un brad?”, “de unde pot să cumpăr un cozonac bun?”. Cadourile care nu ne mai mulțumesc așa cum se întîmpla odată. Singurii care trăiesc Crăciunul la intensitate maximă sînt copiii și, uneori, prin ei, și noi.
Marius și Cristina sînt căsătoriți de șapte ani. Se consideră un cuplu normal, cu griji și rate la bancă, care-și trag bucuriile din lucrurile mărunte. Crăciunul din acest an însă a venit cu cel mai așteptat cadou: David. După îndelungi încercări și tratamente, rugăciunea le-a fost ascultată, iar Sărbătorile de anul acesta le vor petrece în trei.
N-au mai avut răbdare, așa că, pe acordurile lui Hrușcă, cu vreo două săptămîni înainte de Crăciunul propriu-zis, au început să împodobească bradul.
“Este primul an în care facem bradul așa devreme. În alți ani ori îl decoram chiar în Ajunul Crăciunului, ori scoteam de la naftalină vechiul brad din plastic, miniatura gata ornată. Anul acesta însă simțim pentru prima oară că trăim”, spune Cristina.
Nici el, nici ea n-au avut viață ușoară, nici măcar în copilărie. Păstrează însă și acum, bine întipărit în memorie, mirosul de portocale. Pe care-l asociază cu Crăciunul. Era singura perioadă din an în care se puteau mînca portocale.
S-au cunoscut la liceu, în clasa a zecea cînd Marius venise din Reșița. De atunci nu s-au mai despărțit. S-au căsătorit devreme, în pofida sfaturilor primite de la părinți. O dată găsită și împlinită dragostea, au încercat să-și facă un rost în viață. În doi. Sînt mulțumiți cu ce cîștigă, el în domeniul informaticii, ea ca educatoare. Viața le-a pus cu adevărat o piedică atunci cînd medicul le-a spus că ea, Cristina, nu poate avea copii. “Mi-au spus niciodată. Nu mi-au lăsat nici măcar o portiță de speranță. Dar eu am continuat să sper, să mă rog la Fecioara Maria și să caut răspunsuri și-n alte părți”, povestește Cristina cu un surîs amar. A fost și la București, a încercat și leacuri băbești, a încercat de toate. Știa cînd e lună plină, știa cînd sînt perioade propice, cînd nu. Toate, pentru a nu-și pierde speranța. Își doreau foarte mult un copil. Un copil al lor, pentru că, educatoare fiind, Cristina era mereu înconjurată de prichindei. Dar asta nu făcea decît să-i crească dorul de a avea un micuț numai al ei. Și al lui Marius. Trecerea lunilor, a anilor, faptul că Cristina nu rămînea însărcinată cu nici un chip, nu le-a zdruncinat căsnicia. Ba dimpotrivă. I-a apropiat și mai mult. Cînd aproape se împăcaseră cu gîndul că vor adopta un copil… S-a împlinit minunea!
“Anul trecut, în vară, soția mea mi-a pus pe masa din bucătărie o pereche de botoșei. Știa că acolo mă duc prima dată cînd vin de la serviciu. A fost cea mai frumoasă zi din viața mea”, povestește Marius, aproape cu lacrimi în ochi, strîngîndu-l pe David în brațe. Iar la sfîrșitul lui martie, a venit pe lume minunea cu scutece. De atunci, cei doi își dedică viața complet copilului.
Acum, este primul Crăciun cînd într-adevăr miroase a brad în casa celor doi. Ajutați de Miruna, nepoata lor, cea care le-a mai stins dorul de copii în ultimii ani, împodobesc pomul de Sărbătoare. E devreme, știu asta, dar nu au mai avut răbdare să-l aștepte pe Moșul. El a venit oricum mai demult în sufletul lor. Au cumpărat și o parte din cadouri, dar pentru ele îmcearcă, pe cît îi va lăsa sufletul și curiozitatea celui mic, să le lase pentru seara de Ajun, păstrînd astfel tradiția.
Oana IOSUB-TOMA
