Din peisajul acestui decembrie de Piatra Neamț, poate n-ați obervat și aș fi tare dezamăgit, lipsesc colegii mei revoluționari. N-au avut curaj să protesteze împotriva umilirii și pedepsirii prin suspendarea unor drepturi perfect legale de către sinsitrul regim Boc în strîns parteneriat cu acoliții din Parlament și nu mă miră. Parte dintre ei, cei din așa-zisul „lot Trapiel”, au fost potoliți și au încheiat conturile cu resursa de nesupunere de prin 2010. Evaluarea lor nu s-a făcut în arginți, ci în palme. Pentru două palme de pămînt, aranjate trapieliștilor pe blat și în bătaie de joc, cu sprijinul a doi vestiți comici ai aplicării legilor din primăria pietreană, nimeni alții decît secretarul Vasile Vișan și șefa de birou Carmen Căpitanu, s-a făcut liniște. Cu puțină atenție, n-ar fi ocolit dezbaterea despre solidaritate, corectitudine și reducerea unor costuri sociale, ba ar fi fost poate cei mai în măsură să susțină nu suspendarea, ci eliminarea definitivă a „indemnizațiilor reparatorii” primite de parlamentari pentru mandatele „comise” sub pulpana imunității. Dacă tot e să vorbim despre impostură, hai să mergem pînă la capăt, nu? În alți ani, măcar de sufletul lui decembrie 1989 și de dragul sincerității celor ce crezuseră în Revoluția Română, se mai vorbea despre adevăr, despre onoare – se pare însă că mulți regretă și le e rușine că au avut curaj.
Despre onoare am primit toți o lecție din partea colonelui (r) Ion Mierlici. Îi pierdusem urma, credeam că s-a retras în Oltenia, pînă a ni-l (re)prezenta Victor Ciutacu pe blogul său și la Antena 3. Ultimul comandant al Regimentului de la Piatra Neamț, unitate desființată pe fondul reformelor cerute de agenda aderării la NATO, trăiește uitat de opinia publică, uitat și batjocorit de statul a cărui haină militară a purtat-o cu demnitate. Singurele sale certitudini care decurg din viața pusă pe altarul carierei militare sînt pensia măcelărită, programul de dializă și orarul administrării insulinei.
Colonelul Mierlici rămîne un reper de eleganță și profesionalism în armată, un autentic senior străin de maleficul spirit APV. Ar fi vrut, după cum mărturisește, să ajungă general, dar n-a mai avut unde. La 51 de ani, în 2005, a fost trimis acasă. Astăzi, cu un curaj și o demnitate specifice oamenilor puternici, vorbește și scrie despre responsabilitate, despre adevăr și onoare.
Într-o seară, după ce îi telefonasem și îi lăsasem mesaje, am fost sunat de domnul colonel. Prima mea reacție a fost să mă ridic în picioare. Nu vrea favoruri, nu vrea atenție sau asistență medicală specială. Vrea liniște, vrea înapoi drepturile de care a fost jefuit. Cum de la Oprea, Boc și Băsescu sînt slabe speranțe să primească o veste bună, îl informez eu – în Ajunul Sfintelor Sărbători – pe domnul Mierlici că în inima și mintea mea e un adevărat general al României. Și nu de azi, de ieri. (Viorel COSMA)