Scrisoare lui Moș Crăciun. De la Hollywood

Am decis să aduc la curent toate dorințele mele cu inspirant parfum de brad, în prag de sărbători. Trăiesc în Hollywood de aproape treisprezece ani. Coasta Californiei nu cunoaște anotimpuri, suferind de o „aflicțiune cronică”, de poeți botezată “primăvară eternă”. Nu mă plîng, căci nu-mi lipsesc vifornițele nemțene decît ocazional, la petrecere cu vătaf și cîrnați împerecheați cu varză murată. La Crăciun parcă stă bine un pic de zăpadă. E imposibil să împodobești un palmier cu aceeași eficiență folosită pentru împodobirea bradului. Am început a desluși iarna californiană în felul următor: Ziua se scurtează, făcîndu-se întuneric pe la patru jumătate seara. Fetele poartă ciubote și renunță la șlapi. Plouă rece și plumburiu. Aerul miroase a iarnă, dar termometrele nu coboară mai jos de 10 grade C, deci pot purta puloverul verde, fără fular. Pe autostrada 101, care taie în mijloc Hollywood-ul, traficul stagnant pe opt benzi, strălucește roșu prohibitiv și halucinat, în ritm de ștergătoare de parbriz. Luminile de sub tablouri publicitare formează aure tainice, iar consumismul de ele promovat pare mai mult patetic decît informațional. “Un fel alternativ de-a te bucura de viața la Los Angeles este a te muta la New York. Cumpără bilete de avion la compania X.” Un tablou adiacent promite dispariția chiloților feminini consecvent consumului de lichior. Un ultim tablou amintește: “Dacă vei continua să-mi iei numele în van, voi prelungi ora traficului în Hollywood. Semnat, Dumnezeu”. Umorul consumismului consistă în faptul că aceiași directori executivi care decid soarta produselor de vîndut insistă în a da libertatea consumatorului de-a nu se lua prea în serios. Rîzi, că rîsul e gratis. Restul costă bani. Un alt semn al iernii Hollywood-iene este faptul că majoritatea producțiilor cinematografice încetinesc sau se opresc, dînd posibilitatea adepților industriei cinematografice să-și ia o binemeritată vacanță de la diavolescul ritm al monstrului cinematografic. Staruri, producători, regizori și alți peoni ai Măriei Sale, Filmul, se întîlnesc la un pahar de vorbă, începînd la Halloween (31 octombrie), trecînd prin Thanksgiving (sfîrșitul lui noiembrie), împiedicîndu-se prin mulțimea petrecerilor de Crăciun și terminîndu-se la Anul Nou. În această perioadă, lumea filmului se pregătește pentru următoare stagiune: cea a premiilor și încoronărilor, care va începe în ianuarie. Membrii Academiei de Imagini Mișcătoare, Arte și Științe primesc prin poștă o multitudine de filme în format DVD. Aceste filme vin în plicuri semnate: “For Your Consideration”, împreună cu un balot pe care respectivul membru sau afiliat trebuie să-l bifeze în dreptul filmului votat pentru o categorie a Oscarului. Academia numără voturile pentru fiecare film. Filmele cu cel mai mare număr de voturi sînt nominalizate în cele 15 categorii Oscar. Academia comisionează în ianuarie statuete de aur care vor aparține fericiților cîștigători ai Oscarurilor, pe la sfîrșitul lui februarie. Statuetele sînt confecționate la R.S. Owens, în Chicago. Filmele care vor să facă parte din competiția Oscarurilor au de obicei un solid program PR, (Public Relations). Existența PR-iștilor încurajează o piață neagră și controversată a pariurilor pe filme favorite sau mai puțin favorite. Kathryn Bigelow a fost prima regizoare de sex feminin care a primit un premiu Oscar pentru categoria “Cel mai bun film” – The Hurt Locker (2008) – în urma unei campanii publicitare solide inițiată de fosta sa PR, Ronni Chasen, ucisă în mod brutal în 2010. Ultimul film pe care l-am vizionat și căruia îi doresc noroc în șansa de-a primi un Oscar este: The Artist. Este un film bine făcut, o istorie de hubris pe care numai dragostea adevărată o poate salva. Rațiunea pentru care cred că nu are foarte multe șanse de cîștig este că, în mod sigur, va fi nominalizat în categoria “Best Actor”, iar în aceeași categorie se va afla Di Caprio, cu interpretarea în J. Edgar (film care are în spate mașina miliardară a studiourilor Warner Bros, care vor plăti bani buni în PR spre a sensibiliza masa media în favoarea filmului). În aceeași categorie se va afla Brad Pitt cu Moneyball și George Clooney cu The Descendants. Vocile Hollywood-ului spun că George Clooney a dat cea mai convingătoare performanță a carierei sale, deci va fi greu de bătut. Dar întorcîndu-mă la oile mele…

Listă pentru Moș Crăciun:

1. Vreau să mănînc un cozonac întreg fără să mă îngraș.

2. Vreau să ningă peste palmierii din Hollywood în noaptea de Crăciun.

3. Vreau un foc strașnic într-un cămin discret și fără fum.

4. Vreau ca bărbatul meu să dea cu aspiratorul o zi da și una nu. Ba chiar în fiecare zi, pentru că face firmituri sub masă, iar apoi le cară pe picioare, în sufragerie.

5. Vreau un coș de rufe de spălat mai încăpător sau unul care se umple mai rar.

6. Vreau să dispară celulita de pe fața pămîntului (ca să arăt că nu sînt chiar egoistă și mă gîndesc din cînd în cînd și la binele rasei umane, nu numai al meu).

7. Vreau ca Academia să ia în considerare The Artist în cursa Oscarurilor (ca să rămînem pe tema altruismului).

8. Vreau pijama finet cu urs, din alea din care bărbatul meu zice că ar trebui să fie în afara legii, pentru că “ucide inspirația și avîntul conjugal” și “ce-ar fi dacă aș încerca camizol-ul ăsta de voal”, care nu stă bine pe nimeni decît pe manechine de plastic în vitrină la Victoria’s Secret, pentru că ele nu simt frigul.

9. Vreau două sertare în plus, în care pot să-mi rînduiesc rebusurile și săptămîna enigmistică, fără a mă împiedica de ață, fire de cusut și bumbi.

10. Vreau ca Madam X să facă ulcer, ca să se învețe minte și să nu mai fure.

Raluca Pupăză, Hollywood, decembrie 2011.