Articolele publicate despre Seminarul Teologic “Veniamin Costachi” de la Vînători-Neamț, adică Seminar, extremă urgență și Scandal la seminarul teologic, au generat atît de multe reacții încît ne-am hotărît să facem publice unele dintre ele. Trebuie să spunem că ele s-au bucurat pe site-ul “Mesagerul de Neamț” de cele mai multe vizualizări și foarte multe comentarii. Dintre acestea, am selecționat cîteva, pe care le-am considerat mai interesante, pro și contra protagoniștilor scandalului de la seminar, director pr. Ioan Mihoc și profesor Ioan Lungu. Le-am eliminat pe cele care depășesc limita bunului simț. Facem mențiunea că va fi nevoie de cel puțin trei episoade pentru a publica aceste comentarii. O facem din dorința sinceră de a obliga pe cei în drept să înceapă un control de fond, atît pe modul în care este condus seminar, pe modul în care este repectat programul de învățare, dar și cum sînt respectate drepturile și libertățile fundamentale ale elevilor. Pentru că, o spunem cu mîna pe inimă, există foarte multe lucruri de lămurit.
Nu te temi de mînia lui Dumnezeu cînd minți?
5 ani am petrecut în acest seminar și nu uit nici o zi. Nu am fost un elev exemplar și poate din acest motiv cuvintele mele ar putea fi contestate, dar amintirile mele nu le poate contesta nici Bunul Dumnezeu. E drept că Prof Dr. Lungu nu era ascultător față de conducerea școlii pentru că ne spunea și nouă la cursuri de cîte ori se certa prin cancelarie, dar Preacucernicul Părinte Director Pr. Prof. Ioan Mihoc ar trebui să-și reîmprospăteze puțin memoria și să-și amintească de accidentul din 2000 care s-a întîmplat pe cîmpul muncii. Eu am luat absent la prezența din acea zi, dar ce am vazut pe chipurile colegilor ce au asistat la acel accident îmi amintesc cu durere. Poate că Lungu caută să-și scape pielea scoțînd la lumina aceste fapte, dar ele nu pot fi contestate de nimeni. Ca elev al acestei școli făceam practică neplătită în fiecare vara și era munca cîmpului. Mergeam și la cules porumb și la scos cartofi și aveam normă, nu te puteai furișa sau să spui că ești mai mic sau de la oraș, că nu poți, că nu ai făcut niciodată așa ceva. Era o obligație de elev al Seminarului Teologic M’rea Neamț. Prea Cucernice Părinte Profesor Director al Seminarului Teologic M’rea Neamț , nu te temi de mînia lui Dumnezeu cînd minți și spui că elevii domniei tale nu muncesc în cîmp? Nu te temi că oricare din cei peste 200 de elevi poate confirma contrariul, că părinții mei pot spune fără ezitare tot ce le povesteam cînd ajungeam acasă ???
Absolvent al seminarului de la M’rea Neamț
Lăsați copilăriile și șmecheriile acasă
Sînt un fost absolvent al școlii. De ce sunteți răutăcioși? Depinde de fiecare ce a înțeles și ce a urmărit prin studiile făcute. Ex. unii au dorit să fie libertini (adică școala să fie după placul lor), iar alții, adică majoritatea 99%, au dorit să se formeze ca oameni cinstiți și responsabili în relația lor cu semenii și cu locul lor de formare. Mai curînd, cred, că acei cîțiva care denigrează fac parte din categoria tinerilor care nu au dorit să învețe și să muncească (pentru ei, studiul și munca e o rușine – Ce fel de viitor vor avea aceștia și încotro va merge țara?). De critica lor depinde și caracterul lor de om! Nu uitați că școala de la Neamț a înregistrat pe parcursul anilor cele mai frumoase rezultate la concursuri și olimpiade (vezi siteul școlii -www.semmnt.ro) – o școală de elită în județ și la nivel național. Să nu uite prof. Lungu Pavel dacă nu-i place munca și antrenarea noastră în competiții este liber să-și aleagă o altă meserie (una care aduce mult confort). Da, are doctoratul la Spiru Haret la frecvență redusă cu rezultate de 6 la dirijat – felicitari dle doctor dar vă recomandăm să faceți altceva profesional. MULT SUCCES ELEVILOR ȘI SĂ AVEȚI ÎNCREDERE ÎN TOT CE DORIȚI SĂ FACEȚI! LĂSAȚI COPIILĂRIILE ȘI ȘMECHERIILE ACASĂ ȘI FORMAȚI-VĂ CA OAMENI SERIOȘI ȘI RESPONSABILI. ÎN VIAȚĂ TREBUIE SĂ ÎNVĂȚĂM DE TOATE CA SĂ PREȚUIM ȘI SĂ NE DESCURCĂM. SUCCES ȘI DOAMNE AJUTĂ.
Absolvent de seminar 2011
Fenomenul Pitești, mutat la seminar
Citesc și mă minunez! Am absolvit și eu seminarul, ca și ante vorbitorul meu, dar câteva promoții înaintea lui. Situația prezentată de dl Lungu, care, cred eu, în aceasta conjunctura, se folosește de elevi, este 100% adevărată. O confirm!!! Pot numi seminarul de la M-rea Neamț, un mic Pitești comunist. Acum situația s-a mai schimbat puțin pentru că, înainte vreme… starea era de plâns. Prizele de la camere ne erau sigilate ca să nu folosim nimic electric (fierbător pentru ceai sau un banal radio), stingerea se dădea la ora 10, iar care era prins pe holuri chiar și la 5 minute după aceasta oră era sancționat fie financiar, fie pus la muncă. Căldură se dădea, în perioada de iarnă, doar două ore seara (21-23) cât să adormim în aer dezmorțit și doar o oră dimineața (5-6), ca să ne trezim și să nu zicem că e frig de îngheață apele. De mâncare… din porci ajungea în farfurie numai slănina. Oi tăia numai dacă trăgeau să moară. N-aveam voie televizor (acum le sunt permise introducerea laptop-urilor), n-aveam voie lămpi de citit, n-aveam voie radiatoare etc. Într-un cuvânt… veneai doar cu hainele de pe tine. Nici acestea nu erau permise toate. Blugii erau cu strictețe interziși! Au fost chiar cazuri cât se aduna careul școlii și se dădea foc la blugii confiscați în urma perchezițiilor amănunțite.
Mi-aduc aminte că la o percheziție când s-au confiscat inclusiv baterii, pedagogii, adevărați dobermani SS, au scotocit până și în pungile cu lenjerie intimă uzată, pungi pregătite a fi luate acasă pentru spălat. Recoltarea materialelor interzise (și nu mă refer la droguri sau țigări! FEREASCA DUMNEZEU! ci baterii, casete cu muzică de orice tip – între seminariști nu erau rokeri – uneori radiatoare ale celor mai curajoși, produse alimentare „de dulce” rămase neconsumate și interzise în perioade de post) le aducea pedagogilor și spiritualilor bile albe sau bobițe (cum spunea un stimabil, și zic stimabil pentru că nu cred că-mi este permis și nici creștinește să îl fac idiot, și îl și jignesc pe Dostoievski, pe unul dintre pedagogii de atunci), le aducea un mare plus înaintea directorului. Își câștigau și ei o pâine pe plânsul nostru. Amenda?! Primise cineva o amendă de un milion de lei vechi. A achitat-o. Erau bani serioși la vremea aceea. Un sfert din salariul pe o lună a unui din părinți. N-a contat sărăcia de acasă. A fost nevoit să plătească. Chiar odată, c=nd s-a deteriorat ceva în școală, toți elevii au plătit 35 000 lei vechi. Era parcă prin 1993 sau 1994. Câți bani s-au strâns atunci…!
Politica era una foarte bine pusă la punct. „Dărâmă-l psihic că vom construi ce vrem noi apoi.” Se practica șantajul: „Nu-ți convine, pleacă!” sau „Să vină părinții la școală!” (rușine teribilă). Fără nici un motiv sau pentru banalități, crude banalități, ți se spunea „Mâine dimineață mergi cu mine la director!” Toată noaptea te pârjoleai și te zvârcoleai în așternut. A merge la director însemna să dai ochii cu „Cobra”, cum i se spunea de către elevi. El nu te asculta, nu știa ce înseamnă să fii rupt din familie, ștrangulat între 1001 de reguli pe care nu ți le explică nimeni, flămând și înfrigurat, rupt de civilizație, cu un acuzator dulău lângă tine și cu sentimentul vinovăției nejustificat strecurat în suflet. Directorul n-a fost nicicând părinte. Poate că datorită faptului că nici fizic nu este părinte (și aici nu fac afirmația ca o acuză, Ferească Dumnezeu! Asta se poate întâmpla oricui și este dat de Dumnezeu.) n-a putut înțelege niciodată pe copilul de dinaintea lui, copil indiferent că era de 14 sau 19 ani. Era înainte de toate un potențial infractor, niciodată un potențial pozitiv. Erai un insuficient plătitor de taxe. Așa cum cu gurița lui spune azi, așa spunea și acum mulți ani în urmă: „Te țin aici pe nimic toată! Ne ești dator!” Spuneți-mi, e vreo diferență între acest mod de a vedea lucrurile și cei ce fac trafic cu carne vie? Traficatei i se zice mereu că e datoare și că trebuie să fie ascultătoare să își îndeplinească toate „obligațiile”. Și noi aveam doar obligații. Eram munciți… 
vai mama noastră! Veneau mamele copiilor de la oraș și-i vedeau cu mâinile finuțe de orășeni, însângerate de la depănușat, de la strâns sfeclă, de la adunat cartofi, de la fân, de la porci, de la straturi, etc. Ne găseau murdari pentru că apă caldă se dădea doar joia, după rugăciunea de seară (8.30). Acum cred că au la 3 zile apă caldă. Și câte și mai câte n-ar mai fi de zis…
În Pitești, încarcerații se bucurau unul de prezența celuilalt și învățau unul de la altul cât mai mult. Pentru noi, refugiul a fost biblioteca. Chiar dacă soția directorului, bibliotecara, era ca mereu deranjată de elevii dornici să mai împrumute o carte (pe care dacă ți-o fura cineva Doamne-Doamne ce-o mai plăteai!!!) ne înghesuiam și ne întreceam la citit. „Furam” (lecturam) câte o pagină pe hol în fața camerei (după 22), până sau după ce făcea rondul pedagogul de serviciu, ne înghesuiam în sălile de meditație rezervate pentru studiu nocturn (1-2 săli în care uneori era un „du-te, vino” permanent) sau citeam prin baie dacă nu cânta vreun tăntălău ce dorea să se audă cu ecou.
Între noi, elevii, s-a creat o legătură specială. Suntem nemțeni și am mâncat cu o lingură. Suntem o familie. Suntem, ca să ne înțelegeți mai bine, frați de suferință. Piteșteni de Neamț. Iar un titlu bun: „Piteștenii de la Neamț.”
Au fost vremuri grele. Ziceam că facem școală militară, cu înviorare în zăpadă, dați jos din așternuturi încălzite cu propriul corp și alergați prin zăpadă groasă după o rîrîită (căci pedagogul era rîrîit) „crenguță de brăduț” de la Vovidenia. Însă a fost mai mult o școală cu regim de penitenciar, școală de corecție. Am ieșit de pe băncile acestei școli niște spartani. Mai toți au reușit în drumul lor iar acest lucru se datorează nu celor învățate de bunăvoie, nu educației pozitive, ci datorită educației negative. E adevărat că profesorii erau foarte bine pregătiți și cu metodă dar, la fel de adevărat era că preferam să facem ore numai ca să scăpăm de coșmarul muncilor istovitoare. Toata stima pentru părintele Chihaia, pentru părintele Panțîru (Dumnezeu să-l odihnească!), pentru domnul Cosma, pentru părintele Păvăleanu (omul care știe tot! o minte sclipitoare), pentru părintele Caia, etc.
Directorul este un personaj care nu crede (părerea mea) în Dumnezeu. Cineva care crede nu poate afirma ce afirmă domnia sa. Oricum… de judecată nu scapă. Statura nu-l va ajuta înaintea Dreptului judecător.
Profesorul Lungu greșește și el. Domnule, „intră în rânduială!” (cum ni se poruncea și nouă elevilor) cu documentele specifice activității de profesor, nu aștepta să treacă ora bâțâindu-te în scaunul de la catedră. Fă tot posibilul ca să nu ai reproșuri de la direcțiune, predă muzică având conștiința lucrului bine făcut și abia apoi luptă-te pentru dreptul elevului oprimat. Până când nu veți scăpa de pata de la catedră… nu puteți să vă bucurați de credibilitate.
În rest… iert pe toți pentru neajunsurile pricinuite, pentru bolile căpătate și Dumnezeu să ne aibă în pază!
De la un alt absolvent de seminar la Neamț
Facturi pentru părintele Păvăleanu
Printre actele primite la redacție, care sînt copii după amenzi primite de elevi, declarații ale unor angajați, foști seminariști, avem și cîteva facturi. Două sînt pentru un profesor angajat la seminar. Care cumpără caș, urdă, miei, la un preț avantajos. Întrebarea firească este cum sînt înregistrați acești bani în contabilitate, avînd în vedere că vorbim de-o școală și cine ține evidența mieilor, de exemplu, cum se plătesc taxele și impozitele locale pe activitatea economică.
