Anul acesta s-a rânduit ca eu să mă ocup de organizarea Taberei de creație „Dăruind vei dobândi” de la Filioara, județul Neamț, ajunsă la cea de-a XXIII-a ediție. O tabără importantă pentru ASCOR Iași – aș spune chiar una dintre cele mai reprezentative – care, de-a lungul anilor, a devenit un adevărat loc de formare, de întâlnire și de transmitere a asociației între generații. Nu am văzut asta ca pe un privilegiu, ci ca pe o misiune încredințată mie pentru acest an. Mi-am format echipa de voluntari și cu emoții și entuziasm am pornit la drum.
A fost pentru prima dată când am ajuns la Filioara. Încă de la primire, atmosfera a fost una călduroasă, simplă, dar plină de bucurie. La cazare, am avut un moment care m-a impresionat profund: uitându-mă pe pereți, am descoperit poze din tabără din 2019, însemnări ale vechilor membri, stickere, cărți vechi ale asociației și chiar diplome din 2017, 2018 și alți ani. Mi s-a părut că am intrat într-un fel de muzeu al ASCOR-ului, un loc unde mai multe generații și-au lăsat amprenta, fiecare adăugând câte o filă la povestea noastră, la povestea familiei ASCOR.
Această tabără nu este doar despre participanții de la Filioara dintr-un anumit an, ci despre o moștenire pe care o ducem mai departe. Fiecare voluntar ASCOR care ajunge aici se leagă, fără să-și dea seama, de acea istorie tăcută și frumoasă pe care o simți în ziduri, în fotografii și în amintirile lăsate de cei de dinainte.
Un loc aparte pentru noi a fost Paraclisul. Acolo ne adunam seara, pentru rugăciune și pentru ședințele de organizare. Pe peretele din interior am zărit o bucată de lemn sculptată pe care scria „ASCOR 2012”. Era o mărturie simplă, dar puternică, a faptului că, de peste un deceniu, aici s-au adunat suflete tinere care au învățat să dăruiască, să lucreze împreună și să-L mărturisească pe Hristos prin viața lor.
Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am aflat a fost că unii dintre tinerii care au participat în copilărie la tabăra de la Filioara sunt acum voluntari în ASCOR Iași. Au aflat de asociație aici, iar experiența i-a inspirat să se implice mai departe. Cred că aceasta este dovada vie că munca noastră nu se oprește la finalul unei ediții – roadele se văd peste ani, în chipuri și în inimi transformate, în oameni care au ales să se dedice, la rândul lor.
În tabără am avut și un panou special, pe care l-am numit „Poșta Magică”. Oricine putea să lase acolo un mesaj pentru voluntari – un gând frumos, o mulțumire, o încurajare. Spre finalul taberei, am găsit în plic un bilet de la o fetiță de doar zece ani. Scria simplu: „Abia aștept să cresc mare, doamna, să mă fac ascorean ca dumneavoastră.” M-am oprit din orice făceam și am rămas câteva clipe cu biletul în mână. Într-un moment atât de mic, am înțeles ceva atât de mare: că ceea ce facem aici nu e în zadar, că fiecare gest, fiecare zâmbet și fiecare cuvânt lasă urme adânci. Și, mai ales, că viitorul chiar stă în mâinile noastre – iar mâinile acelea sunt acum mici, dar pline de vise și gata să ducă mai departe ceea ce noi clădim.
Pentru mine, Filioara a fost o lecție de continuitate, de răbdare și de recunoștință. Am simțit că fac parte dintr-un lanț nevăzut de oameni care, fiecare în vremea lui, a pus umărul la această lucrare. Și cred că, la fel ca mulți dintre cei care au fost aici înaintea mea, voi păstra această tabără în inimă ca pe un loc unde se împletesc trecutul, prezentul și viitorul ASCOR. (Maria ARGIANU)
