”Arnăutu nu va fi declarat incompatibil”

Interviu cu Dan Arnăutu, al cincilea ales județean căutat de incompatibilitate la ANI, după Chebac, Frățilă, Petrovici și, desigur, Pruteanu

Vasile Pruteanu și-a tras piciorul de cînd a început să frecventeze ANI și pe urmele sale încep să pășească și alții din anturaj. Cel mai recent consemnat la Agenția Națională de Integritate este Dan Arnăutu, consilier județean PDL, directorul Clubului Sportiv Școlar Tîrgu Neamț, fiul primarului Decebal Arnăutu. Motivul chemării – ”în vederea soluționării unei reclamații”. Cel care i-a făcut plîngere susține că alesul județean ar fi incompatibil. Din punctul de vedere al împricinatului, totul este ”o făcătură politică”. Și știe cine se ascunde în spatele acuzelor ce i se aduc: oameni din alte partide, dar și din PDL.

Trei în unu: consilier, director, fiul primarului

Reporter: Ați fost chemat la ANI. De ce?

Dan Arnăutu: – Pentru incompatibilitate.

Rep: Incompatibilitatea cu cei care v-au reclamat sau una reală?

D.A.: Incompatibilitate cu cei care m-au reclamat. De fapt, ei nici nu știu ce înseamnă incompatibilitate. Ori că eu sînt consilier județean și director la Clubul Sportiv Școlar, ori că sînt consilier județean și băiatul primarului, ori că sînt director la CSS și băiatul primarului, ori toate trei la un loc. Nici ei nu știu. Ei sînt siguri că undeva sînt incompatibil, dar nu știu unde.

Rep: Cine v-a reclamat?

D.A.: Doctorul Vasile Eugen Pandrea. Este un medic de familie din Humulești, are vreo 70 de ani, la vremea dînsului un medic foarte bun, cu pacienți foarte mulți, care s-a trezit acum că eu sînt incompatibil…

Rep : Legendele locale vorbesc că doctorul este supărat pe tatăl dumneavoastră.

D.A.: Nu sînt legende. Este supărat pe primar, pentru că nu vrea să-i vîndă cabinetul medical de la Humulești, care are vreo 30 mp. Acum, la final de carieră, pentru că la anul îi expiră contractul și nu va mai fi prelungit. Și noi ar trebui să nu mai avem cabinet la Humulești dacă dînsul nu va mai practica, deși sînt mii de humuleșteni care au nevoie de asistență medicală.

Rep: Să trecem mai departe…

D.A.: Păi să nu trecem așa de ușor, pentru că lîngă acel cabinet mai este o casă, de vreo 100 și ceva de mp, care este tot a primăriei, unde vestitul doctor Pandrea stă de vreo 30 de ani și unde nu a plătit absolut nimic primăriei, nici o concesiune. El stă acolo, deși are buletin în altă localitate. Cabinetul i l-ar fi vîndut primăria, așa cum au avut dreptul toți medicii pînă s-a retras legea cu vînzarea cabinetelor medicilor, indiferent de vîrstă, dar el vrea și casa. Primăria nu vrea să-i dea casa, că nu scrie în lege că se vinde cabinetul cu o casă.

Rep: Deci asta ar fi originea conflictului. Haideți să vedem ce se reclamă.

D.A.: El spune foarte simplu: în urma declarațiilor politice ale viceprimarului Petrariu la o ședință de Consiliu local, roagă ANI să soluționeze și să vadă starea de incompatibilitate, pentru că afirmațiile vicelui pot fi probate.  Bineînțeles că scrisul este același cu al unei plîngeri a consilierului Andone. Pot spune că sînt aproape identice, din punctul de vedere al conținutului.  Ei fac tot felul de acuze, care i-au făcut să zîmbească pe cei de la ANI. Mi s-a spus ”nu ne interesează pe noi la ANI cît sînteți de hoți, cu asta se ocupă DNA-ul, pe noi ne interesează incompatibilitatea”.

Rep: Să revenim. ANI lucrează pe bază de documente. Au fost cerute acte din Neamț?

D.A.: Au cerut acte la toate instituțiile din județ. Mă refer la Registrul Comerțului, Prefectură, Inspectoratul Școlar, Clubul Sportiv Școlar, Consiliul Județean. Ei acuma adună, au timp 30 de zile. De exemplu, la Clubul Sportiv mi-au cerut toate deciziile de numire în funcție. După aceea fac raportul de evaluare și dau verdictul. Vă spun eu, verdictul îi va supăra pe cei care au reclamat, pentru că Arnăutu nu va fi declarat incompatibil.

Rep: Totuși, ceva motive tot trebuie să existe în reclamație.

D.A.: Domnul Andone spune că primăria a dat 200 de milioane către CSS Tîrgu Neamț.

Rep: Și a dat?

D.A.: Cum să spun că nu. Sigur că a dat, nu ne ascundem. Primăria finanțează activități sportive, clubul face activități sportive. Noi sîntem o instituție care face sport de performanță la nivel de copii și juniori. Așa a dat la toate cluburile. Primăria a dat la fotbal, la clubul de culturism, la cluburile și asociațiile de pe lîngă școli și licee. Cum să nu finanțeze un club de calibru ca al nostru? Dacă nu eram eu director atunci probabil s-ar fi dat bani mai mulți. Acum e criză și au fost puțini bani. Eu am cerut mai mult și nu s-a dat cu motivația că este criză. Primăria a finanțat și va finanța sportul, indiferent că vrea sau nu domnul Andone, că nu e ca lemnele, să le lași să crească, să le tai cu sau fără ciocan, cu sau fără marcaj. Trebuie să mai spun ceva: banii au fost dați pe proiect, pe cereri de finanțare, unde lucrurile erau clar spuse, pentru ce erau banii, cum se cheltuie, etc.

Rep: În concluzie, există o campanie împotriva actualului primar, din care face parte și acest episod?

Rep: Da, categoric. Este o campanie urîtă, așa cum știu ei să facă. Noi oricum rezistăm și nu avem nimic de ascuns.

Dana OSTAHIE

5 COMENTARII

  1. Ori cu incompatibilate..ori fara…si acest Arnautu impreuna cu rudele lui… o sa ia un sut in cur la alegeri.Asa ca nu mai conteaza ca este sau nu incompatibil pentru urmatoarele 4 luni.La cat banet au tras de pe urma functiilor SI POZITIILOR POLITICE ,ATAT el si domnu primar Decebal Arnautu..si-au facut plinu pe 150 ani.Eu cred ca ambii ARnautu sunt incompatibili cu tot ce inseamna functie publica in Targu Neamt.Jos prostiiiiiiiiiiiiii !!

  2. La cate mutre de nespalati a lins primarul Arnautu, ca sa scuipe cu greata dupa aceea, fiti pe pace, va fi ales in continuare pana-l vor scoate cu picioarele inainte din Primarie. Traseist politic notoriu, lipsit de educatie, cultura, bun simt, agresiv, lacom, afacerist cu bani publici, Decebal Arnautu intruchipeaza fidel omul politic al Romaniei de astazi.
    Tiganimea de pe malul Ozanei il va vota in continuare si chiar daca pierde PDL-ul, Arnautu va fi curtat de oricare dintre partidele cu perspectiva de a prelua guvernarea! Asa s-a nascut vesnicia romaneasca in functii publice.

  3. ARnautu e cam ingandurat de soarta sa.Simte ca lumea vrea in Targu Neamt schimbare cu oricine.Din 9000 de alegatori din liste ,niciodata nu au iesit la vot mai mult de 6000..si asa in vremurile bune pentru ARnautu.Acum cu legea asta a alegerii primarului din primul tur,foarte multa lume o sa voteze contra lui indiferent cine va fi cotracandidat.Nu trebuie sa uitam ca din cele 6000 de persoane care votau in Targu Neamt,cam 1000 sunt bugetari (inclusiv cadre didactice care predau la tara dar locuiesc in oras)Acesti bugetari cu familiile lor ..,vecini…pensionari..si alte persoane cu mintea destupata o sa iasa sa voteze contra prostilor ,betivilor ..etc..pe care domnu Arnautu i-a manipulat ani si ani de zile.MASA CRITICA CONTRA LUKARNAUTU E MARE..MAI MARE CA NICIODATA.IAR PROSTIMEA E SI EA IN MARE FOAME.Traseistul politic ARnautu Decebal in 96 a candidat la functia de primar din partea PRM,in 2000 din partea PNL..in 2004 din partea PSD,in 2006 a trecut la PD,,iar in 2008 la PDL.OARE CINE IL MAI PRIMESTE CA SA FIE TACAMU POLITIC COMPLET?

  4. ARNAUTU NU A IESIT NICIODATA PRIMAR DIN TURU 1 CU MAI MULT DE 3700-3800 DE VOTURI(ADICA 55-60)…DECI E USOR DE BATUT DE UN CANDIDAT CU CEVA REPUTATIE BUNA!Arnautu are deja 3 mandate pana acuma.S-a saturat Targu Nemat de cat a furat si de cate prostii a expus in public.Cine il mai crede?Doar targu Nemat nu e facut din acei 1000 de tampiti care se lasa cumparati cu placinte si vin de mana a 2 a pe islazul targului!!PROGNOZA MEA E CA ARNAYUTU MAI ARE DE STAT PRIMAR DOAR 4 LUNI SI 4 ZILE INCEPAND CU ZIUA DE AZI.TREZITI-VA TARGOVETIIIIIIIIII ,JOS CU PORTOCALIU HOT SI PREFACUT DIN FRUNTEA PRIMARIEI!

  5. IN anul 1996 domnu ARnautu a candidat la functia de primar la Targu Neamt din partea PRM obtinand cam 450 voturi,fiind pe locul 3 din cei..5-6 candidati.In 2000 a iesit primar cu PNL-ul..si apoi….a luat la schimbat toate partidele care erau pe val.Ramane de vazut cine il mai primeste in alt partid ,caci el este dispus sa continue furaciunea in continuare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.